În Monitorul Oficial nr. 524 din 5 iulie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 448/2017 pentru aprobarea Metodologiei privind contactarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut, precum şi accesul părinţilor fireşti sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informaţii referitoare la persoana adoptată.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale şi definiţii
Art. 1.
(1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, denumită în continuare A.N.P.D.C.A., sprijină persoana adoptată în vederea exercitării dreptului de a-şi cunoaşte originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată, în condiţiile Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, denumită în continuare lege, şi în conformitate cu prezenta metodologie.
(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), A.N.P.D.C.A. solicită informaţii şi documente necesare soluţionării cererilor formulate potrivit legii şi prezentei metodologii de către persoana adoptată sau părinţii fireşti şi rudele biologice, de la orice persoană juridică de drept public sau privat, acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 30 de zile de la data înregistrării solicitării.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu respectarea dispoziţiilor legale în domeniu.
Art. 2.
În scopul realizării dreptului de cunoaştere a originilor şi propriului trecut persoana adoptată beneficiază de sprijin pentru:
a) obţinerea de informaţii care atestă realizarea adopţiei, informaţii privind locul naşterii, numele şi prenumele anterioare adopţiei, istoricul personal şi traseul instituţional, informaţii privind identitatea părinţilor fireşti;
b) căutarea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice;
c) facilitarea contactării părinţilor fireşti sau a rudelor biologice;
d) organizarea şi pregătirea întâlnirii cu părinţii fireşti sau rudele biologice.
Art. 3.
În vederea realizării demersurilor prevăzute de prezenta metodologie, persoana adoptată, precum şi părinţii fireşti sau rudele biologice pot fi reprezentaţi de către o persoană fizică sau juridică, în baza unei împuterniciri exprimate în scris.
Art. 4.
Părinţii fireşti, precum şi rudele biologice ale unui copil care se află în procedură de adopţie ori pentru care s-a finalizat o procedură de adopţie şi care îşi exprimă disponibilitatea de a fi căutaţi în scopul facilitării punerii în legătură cu adoptatul la solicitarea acestuia pot notifica acest aspect Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumită în continuare D.G.A.S.P.C., de la domiciliul în a cărei rază administrativ-teritorială domiciliază. Notificarea se realizează în scris, se păstrează la dosarul adoptatului şi se transmite în copie la A.N.P.D.C.A.
Art. 5.
În înţelesul prezentei metodologii, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) părinte firesc — persoana faţă de care adoptatul a avut stabilită, anterior încuviinţării adopţiei, filiaţia firească;
b) rude biologice — rudele adoptatului până la gradul al patrulea inclusiv, avute anterior adopţiei;
c) organism privat autorizat, denumit în continuare O.P.A. — persoană juridică română, fără scop lucrativ, legal constituită şi autorizată în condiţiileHotărârii Guvernului nr. 233/2012 privind serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne, precum şi metodologia de autorizare a acestora, republicată.
CAPITOLUL II
Accesul adoptatului la informaţii vizând originile sale şi propriul trecut
SECŢIUNEA 1
Accesul adoptatului la informaţii privind adopţia, traseul instituţional şi istoricul personal
Art. 6.
(1) Informaţiile care atestă adopţia pot fi furnizate de către A.N.P.D.C.A. numai persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exerciţiu.
(2) Informaţiile referitoare la locul naşterii, traseul instituţional şi istoricul personal, respectiv social, familial, medical al persoanelor adoptate, pot fi furnizate de către A.N.P.D.C.A. la solicitarea oricărei persoane care a fost adoptată în România, fără a se dezvălui identitatea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice.
Art. 7.
(1) Persoanele adoptate care nu au capacitate deplină de exerciţiu, dar care cunosc faptul că sunt adoptate pot solicita informaţiile prevăzute la art. 6 alin. (2) în nume propriu sau prin intermediul reprezentantului legal. Aceste informaţii pot fi furnizate numai dacă adoptatul participă la cel puţin o şedinţă de consiliere, din care să rezulte că este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional. În caz contrar, A.N.P.D.C.A. informează solicitantul că nu pot fi transmise informaţiile cerute, acesta putând reveni oricând cu o nouă cerere dacă din concluziile unui nou raport de consiliere rezultă că este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional.
(2) Consilierea poate fi realizată de către D.G.A.S.P.C. în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului, de O.P.A., precum şi de către cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile profesionale de asistenţă socială şi/sau de psihologie care au încheiat convenţii cu A.N.P.D.C.A. Realizarea activităţii de consiliere se atestă prin întocmirea unui raport de consiliere care se comunică adoptatului sau, după caz, reprezentantului legal, în vederea depunerii acestuia, în original sau copie la A.N.P.D.C.A.
(3) În cazul în care adoptatul nu are domiciliul în România, activitatea de consiliere poate fi realizată de către autorităţile/ organismele străine abilitate în acest sens, conform legii statului pe al cărui teritoriu locuieşte acesta. Documentul întocmit ca urmare a realizării acestei activităţi se transmite A.N.P.D.C.A., în original sau copie legalizată, însoţit de traducerea autorizată în limba română.
(4) Persoanele juridice prevăzute la alin. (2) sau (3) pot solicita transmiterea informaţiilor referitoare la istoricul social, familial, medical şi traseul instituţional deţinute sau obţinute de către A.N.P.D.C.A., în cazul în care apreciază că este necesară utilizarea acestora pentru realizarea unor şedinţe de consiliere suplimentare.
Art. 8.
Cererea persoanei care solicită informaţiile prevăzute la art. 6 se transmite A.N.P.D.C.A. şi este însoţită de copia actului de identitate şi a certificatului de naştere ale adoptatului şi, după caz, de copia actului de identitate a reprezentantului legal.
SECŢIUNEA a 2-a
Accesul adoptatului la informaţii privind identitatea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice
Art. 9.
(1) Informaţiile vizând identitatea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice sunt furnizate în condiţiile prevăzute de lege, ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanţei judecătoreşti vizând autorizarea accesului adoptatului la aceste informaţii.
(2) Ca urmare a autorizării de către instanţa judecătorească a accesului la informaţiile prevăzute la alin. (1) A.N.P.D.C.A., precum şi celelalte autorităţi publice deţinătoare a unor astfel de informaţii furnizează persoanei adoptate, în funcţie de cererea acesteia, numele şi prenumele părinţilor fireşti sau a rudelor biologice valabile la momentul adopţiei, precum şi data şi locul naşterii acestora. Cererea este însoţită de o copie a hotărârii judecătoreşti definitive şi a actului de identitate al solicitantului.
Art. 10.
(1) În cazul persoanei adoptate care solicită eliberarea documentului prevăzut la art. 77 alin. (2) din lege, A.N.P.D.C.A. verifică dacă în evidenţele proprii există înregistrată o cerere din partea părinţilor fireşti sau a rudelor biologice pentru obţinerea unor informaţii despre aceasta. În situaţia în care există înregistrată o astfel de cerere, precum şi acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal a părinţilor fireşti sau, după caz, a rudelor biologice, A.N.P.D.C.A. poate informa persoana adoptată cu privire la numele şi prenumele persoanei care a formulat această solicitare, precum şi la orice altă dată cu caracter personal menţionată în acord şi pentru care există consimţământul să fie transmisă solicitantului.
(2) Informarea prevăzută la alin. (1) se poate transmite numai dacă persoana adoptată participă la cel puţin o şedinţă de consiliere realizată în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (2) sau (3), din care să rezulte că adoptatul este echilibrat din punct de vedere psihoemoţional.
Art. 11.
(1) În cazul persoanelor adoptate care nu au capacitate deplină de exerciţiu, dezvăluirea identităţii părinţilor fireşti sau a rudelor biologice se realizează de către A.N.P.D.C.A. numai pentru motive medicale, la solicitarea persoanelor prevăzute în lege.
(2) Documentele medicale justificative anexate solicitării trebuie însoţite şi de un document emis de o unitate medicală sau cadru medical care să argumenteze în mod expres necesitatea furnizării acestor informaţii.
(3) A.N.P.D.C.A. transmite informaţiile referitoare la numele şi prenumele părinţilor fireşti valabile la momentul adopţiei, data şi locul naşterii acestora. Dacă situaţia medicală o impune, A.N.P.D.C.A. realizează şi demersurile necesare contactării părinţilor fireşti sau a rudelor biologice ale persoanei adoptate.
(4) În cazul în care dezvăluirea identităţii părinţilor fireşti sau a rudelor biologice este cerută pentru situaţii care vizează intervenţii medicale de urgenţă, A.N.P.D.C.A. solicită persoanelor juridice de drept public sau privat informaţiile şi documentele necesare pentru aplicarea prevederilor alin. (3), acestea având obligaţia de a le pune la dispoziţie în termen de 3 de zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării.