Decizia Î.C.C.J. nr. 37/2015. Interpretarea și aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001

În Monitorul Oficial nr. 51 din 25 ianuarie a.c. a fost publicată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37 din 7 decembrie 2015 prin care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8.392/118/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: „Doar numele și prenumele unei persoane se încadrează în definiția dată «datelor cu caracter personal» de către Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora, cu modificările ulterioare, în sensul în care numai ele reprezintă un element suficient care să permită identificarea unei persoane? Existența unor date personale în cuprinsul unor documente din categoria informațiilor publice poate constitui un motiv de refuz de eliberare a fotocopiilor de pe aceste documente chiar și cu informațiile respective anonimizate (înnegrite cu markerul, acronimizate)?”

By |2021-12-07T11:50:21+02:00ianuarie 27th, 2016|Ştiri juridice|

Completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă

În Monitorul Oficial nr. 50 din 22 ianuarie a.c. a fost publicată Norma nr. 1/2016 a Autorității de Supraveghere Financiară pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

By |2021-12-07T11:50:22+02:00ianuarie 26th, 2016|Ştiri juridice|

Constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice

În Monitorul Oficial nr. 50 din 22 ianuarie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvență la nivel central și teritorial prevăzute de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

By |2021-12-07T11:50:23+02:00ianuarie 26th, 2016|Ştiri juridice|

Transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor bancare a informațiilor necesare întocmirii listei compensațiilor de plătit

În Monitorul Oficial nr. 47 din 21 ianuarie a.c. a fost publicat Regulamentul nr. 1/2016 al Fondului de garantare a depozitelor bancare privind transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor bancare a informațiilor necesare întocmirii listei compensațiilor de plătit și a celor necesare în procesul determinării contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit.

By |2021-12-07T11:50:25+02:00ianuarie 25th, 2016|Ştiri juridice|

RIL nr. 25/2015 referitor la dispozițiile art. 213 și art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală

În Monitorul Oficial nr. 46 din 20 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25 din 7 decembrie 2015 prin care Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 213 și art. 215^1 alin. (5) din Codul de procedură penală.

By |2021-12-07T11:50:26+02:00ianuarie 22nd, 2016|Ştiri juridice|

Completarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

În Monitorul Oficial nr. 46 din 20 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 43/8/2016 al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006.

By |2021-12-07T11:50:27+02:00ianuarie 22nd, 2016|Ştiri juridice|

Aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia

În Monitorul Oficial nr. 45 din 20 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 90/2016 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia, precum şi a Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central.

By |2021-12-07T11:50:27+02:00ianuarie 22nd, 2016|Ştiri juridice|
Go to Top