Decizia Î.C.C.J. nr. 33/2015. Aplicarea dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală

În Monitorul Oficial nr. 36 din 19 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33 din 11 decembrie 2015 prin care instanța a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 475/35/2014, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând posibilitatea ca judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală să poată dispune admiterea plângerii și schimbarea soluției de renunțare la urmărirea penală în soluția de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca și consecință imediată pronunțarea unei soluții de clasare.

By |2021-12-07T11:50:31+02:00ianuarie 20th, 2016|Ştiri juridice|

Completarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administrației penitenciare

În Monitorul Oficial nr. 34 din 18 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 4354/C/2015 al Ministerului Justiției pentru modificarea și completarea Normelor de acordare a drepturilor de hrană, în timp de pace, personalului din sistemul administrației penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.318/C/2012.

By |2021-12-07T11:50:32+02:00ianuarie 20th, 2016|Ştiri juridice|

Excepție de neconstituționalitate referitoare la art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004

În Monitorul Oficial nr. 34 din 18 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 803 din 24 noiembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor.

By |2021-12-07T11:50:32+02:00ianuarie 20th, 2016|Ştiri juridice|

Republicare – Regulamentul Camerei Deputaților/1994

În Monitorul Oficial nr. 32 din 18 ianuarie a.c. a fost republicat Regulamentul Camerei Deputaților din 1994, în temeiul art.II din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 106/2015 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 decembrie 2015. Regulamentul Camerei Deputaților a fost aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 și a mai fost republicat în Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 437 din 18 iunie 2015.

By |2021-12-07T11:50:33+02:00ianuarie 20th, 2016|Ştiri juridice|

Aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de T.V.A. prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k), l), m) și n) din Legea nr. 227/2015

În Monitorul Oficial nr. 33 din 18 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 4.146/2015 al Ministerului Finanțelor Publice pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. j), k), l), m) și n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și la art. X și XI din Acordul dintre România și Statele Unite ale Americii privind statutul forțelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002.

By |2021-12-07T11:50:34+02:00ianuarie 19th, 2016|Ştiri juridice|

Decizia Î.C.C.J. nr. 29/2015. Procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală

În Monitorul Oficial nr. 29 din 15 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29 din 19 noiembrie 2015 prin care, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) (având ca obiect contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinței penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secție penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014) prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire.

By |2021-12-07T11:50:35+02:00ianuarie 18th, 2016|Ştiri juridice|
Go to Top