În Monitorul Oficial nr. 592 din 20 septembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 noiembrie 2008 în cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Nou! Din 2 septembrie, clientii Legalis 2.0 pot accesa noul modul Dreptul UE si CEDO


În extras:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 36.900/02 îndreptată împotriva României prin care 7 resortisanti ai acestui stat, Adrian Toscută, Paul Ion Serban Toscută, Dănut Negulescu, Gheorghe Negulescu şi George Negulescu, precum şi Maria Negulescu şi Sevastiţa Negulescu (reclamanţii), au sesizat Curtea la 5 septembrie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia).

2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de Constantin Muller şi Eduard Gabriel Făgărăşeanu, avocaţi în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental Răzvan-Horaţiu Radu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 23 martie 2007, Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 §3 din convenţie, aceasta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

I.Circumstanţele cauzei

4. Reclamanţii s-au născut în 1943, 1945, 1956, 1933, 1959, 1922 şi, respectiv, 1945 şi au domiciliul în Bucureşti.

A.Originea cauzei

5. Prin Decizia administrativă din 18 mai 1992, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 din Bucureşti (comisia locală) a aprobat cererea parohiei ortodoxe din cartierul Militari din Bucureşti (parohia) pentru reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unui teren de 9.081 m2 situat în cartierul menţionat, în bulevardul Uverturii. La 23 iulie 1992, parohia a fost pusă în posesia terenului.

6. Prin Decizia din 12 august 1993, Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 18/1991 (comisia municipiului) a anulat Decizia comisiei locale din 18 mai 1992 pe motiv că parohia nu demonstrase dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu şi că Legea nr. 18/1991 nu îi era aplicabilă acesteia.

7. La o dată neprecizată, în baza dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, reclamanţii au depus la comisia locală cereri pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor.

8. La 11 martie 1993, comisia locală i-a pus pe P.N. şi pe reclamanţii Gheorghe Negulescu şi Maria Negulescu în posesia a două terenuri în suprafaţă totală de 34.400 m2, din care 31.900 m2 erau situaţi în extravilan, iar 2.500 m2 în intravilan. Cei 2.500 m2 făceau parte din terenul de 9.081 m2 atribuit anterior parohiei. La 24 august 1993, comisia municipiului le-a acordat un titlu administrativ de proprietate pentru o suprafaţă totală de 34.400 m2.

9. La 26 ianuarie 1994, comisia locală I-a pus pe T.V. în posesia mai multor terenuri în suprafaţă totală de 14.202 m2, din care 5.071 m2 în extravilan şi 9.131 m2 în intravilan. Un teren de 6.581 m2 inclus în suprafaţa de 9.131 m2 făcea parte din terenul de 9.081 m2 atribuit în 1992 parohiei. La 29 mai 1995, comisia municipiului i-a acordat lui T.V. un titlu administrativ de proprietate pentru o suprafaţă totală de 14.202 m2. Reclamanţii Adrian Toşcuţă şi Paul Ion Serban Toşcuţă sunt moştenitorii lui T.V.

B.Acţiunea parohiei împotriva comisiei municipiului în anularea Deciziei din 12 august 1993

10. La 24 noiembrie 1994, parohia a sesizat Judecătoria Bucureşti cu o acţiune împotriva comisiei municipiului în anularea Deciziei din 12 august 1993. Aceasta afirma că terenul în litigiu îi aparţinuse în temeiul unui contract de donaţie din 1888 şi că acesta servise în primul rând ca cimitir înainte de a fi înscris în mod abuziv în patrimoniul cooperativei agricole de producţie în timpul regimului comunist. Reclamanţii nu au fost informaţi asupra existenţei acţiunii menţionate.

11. Prin Hotărârea din 2 martie 1995, judecătoria a respins acţiunea. Aceasta a reţinut, în primul rând, faptul că cererea fusese introdusă tardiv şi, în orice caz, aceasta era nefondată în măsura în care parohia nu demonstrase dreptul său de proprietate asupra terenului. Judecătoria a constatat, de asemenea, că parohia întreprinsese demersuri pe lângă autorităţi începând din 1990 în vederea obţinerii unui teren destinat înfiinţării unui cimitir şi că obţinuse unele autorizaţii care se refereau la închirierea terenului, şi nu atribuirea acestuia în proprietate. Instanţa a respins argumentul parohiei, conform căruia aceasta dobândise terenul în litigiu în 1888 printr-o donaţie făcută de o persoană particulară.

12. Parohia a formulat recurs împotriva acestei hotărâri.

13. Prin Hotărârea definitivă din 15 decembrie 1995, Tribunalul Bucureşti a admis recursul, a admis acţiunea şi a recunoscut dreptul de proprietate al parohiei asupra terenului în baza unui contract de donaţie din 1888. Acesta a reţinut totodată că, în temeiul autorizaţiilor emise de autorităţi, parohia delimitase terenul şi că 17 persoane fuseseră deja îngropate acolo. Prin Încheierea din 4 aprilie 1996, tribunalul a admis cererea parohiei pentru stabilirea amplasamentului terenului de 9.081 m2 în a cărui posesie fusese pusă la 23 iulie 1992.