În Monitorul Oficial nr. 591 din 19 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 169/2013 al Ministerului Economiei privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Nou! Din 2 septembrie, clientii Legalis 2.0 pot accesa noul modul Dreptul UE si CEDO


În extras:

1.Obiectivul Programului

1.1. Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare Program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, denumit în continuare Departament, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, cu modificările şi completările ulterioare.

Obiectivul general al Programului îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, întărirea clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor, relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, şi promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Obiective specifice

1.2. Programul urmăreşte, prin organizarea Târgului Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2013, denumit în continuare TNAM 2013, susţinerea micilor meşteşugari în promovarea şi conservarea produselor proprii şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone prin:

a) câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;

b) stimularea cererii interne de servicii şi produse care presupun un grad important de prelucrare manuală;

c) creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;

d) îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;

e) dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;

f) promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.

1.3. În cadrul Programului, înţelesul unor termeni este definit astfel:

a)produsele şi serviciile meşteşugăreşti, de mică industrie şi artizanale – sunt produsele şi serviciile executate de meşteşugari şi artizani în serie mică sau unicat, fie complet manual, fie cu ajutorul uneltelor manuale sau chiar mecanice, atât timp cât contribuţia manuală a meşteşugarului sau artizanului rămâne cea mai substanţială componentă a produsului finit, fiind caracterizate prin faptul că:

– sunt produse fără restricţii privind cantitatea şi folosind materiale brute, neprelucrate, apelând în general la resursele naturale;

– natura specială a produselor meşteşugăreşti şi artizanale derivă din trăsăturile lor distinctive, care pot fi: artistice, creative, culturale, decorative, tradiţionale, simbolice şi semnificative din punct de vedere comunitar şi religios;

– cuprind o arie largă de obiecte şi activităţi care valorifică tehnicile, materiile prime, formele şi ornamentele tradiţionale, precum şi ale creaţiei populare din diferite genuri;

– sunt produse şi servicii cu valoare artistică, dar şi utilitară, care păstrează specificul execuţiei manuale şi tradiţionale.

b)produsele de artă populară – sunt produsele realizate de creatorii şi meşterii populari, care păstrează caracterul autentic şi specificul etnic şi/sau cultural al unei anumite zone.