Prin adoptarea Legii 221/2011 publicată în MO 853/2011 a fost modificat art. 29 al Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

Lega adoptata prevede ca certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a lucrarilor publice, precum si pentru intocmirea documentatiilor cadastrale de comasare, respectiv dezmembrare a terenurilor in cel putin 3 parcele, atunci cand operatiunile respective au ca obiect imparteli ori comasari de parcele solicitate in scopul realizarii de lucrari de constructii si de infrastructura, precum si constituirea unei servituti de trecere cu privire la un imobil.

Va prezentam forma consolidata/actualizata a Art. 29, asa cum poate fi acesta vizualizat in Biblioteca juridică online legalis:

„Legea 350/2001 … Art. 29

(1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii.

(2) Certificatul de urbanism este obligatoriu pentru adjudecarea prin licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice, precum şi pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale de comasare, respectiv de dezmembrare a bunurilor imobile în cel puţin 3 parcele. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.

(2) Certificatul de urbanism trebuie emis pentru adjudecarea prin licitaţie a lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice, precum şi pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale de comasare, respectiv dezmembrare a terenurilor în cel puţin 3 parcele, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii şi de infrastructură, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile, certificatul de urbanism cuprinde informaţiile privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea certificatului de urbanism atunci când operaţiunile de împărţeli ori comasări de parcele fac obiectul ieşirii din indiviziune este facultativă, cu excepţia situaţiei în care solicitarea este făcută în scopul realizării de lucrări de construcţii şi/sau de lucrări de infrastructură.

(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.

(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire, amenajare sau plantare.

(5) În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.

(6) Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu respectarea documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

modificat de
Lege nr. 221/2011 – pentru modificarea alin. (2) al art. 29 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 29 noiembrie 2011, M. Of. 853/2011 ;

Ordonanţă nr. 27/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, M. Of. 628/2008 ;

Vrei acces permanent la versiunea actualizată a acestui articol?