Biroul de Informare si Relatii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie arata, intr-un comunicat ca procurorii Parchetului Constanta ii cerceteaza pe George Guliu, Radu Nemes, Andrei Szucs, Attila Sandor Kiss si Alexandru Iosif Gulya, dar si doua societati comerciale, SC Excella Rel Grup SRL si SC Enviro Invest SRL, pentru evaziune fiscala.

Din probele administrate pana in acest moment, George Guliu si Radu Nemes sunt acuzati ca, in numele firmei SC Excella Real Grup SRL, au efectuat o serie de tranzactii comerciale cu mii de tone de  combustibil fara inregistrarea veniturilor in evidentele contabile ale societatii , atestand in mod nereal faptul ca ar fi achizitionat combustibil de la SC Enviro Invest SRL,  reprezentata de Andrei Szucs, Attila Sandor Kiss si Alexandru Iosif Gulya.
Totodata, Andrei Szucs este cercetat si pentru ca, in perioada 17 decembrie 2008 – 24 martie 2009, in calitate de asociat unic si administrator al SC Enviro Invest SRL, a livrat circa 50.000 de tone de “pacura neconforma” catre o alta societate comerciala, fara a evidentia in actele contabile ori in alte documente legale ale societatii, operatiunile comerciale efectuate si veniturile realizate.

Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului a fost de peste 500.000 de euro, potrivit anchetatorilor.

Sursa: www.realitatea.net