Conform unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei, Consiliul Concurenţei a decis să acorde o atenţie sporită societăţilor aflate în poziţie dominantă printr-o monitorizare atentă a acestora în cadrul acţiunilor sale.

Poziţia dominantă este situaţia în care un agent economic deţine o cotă de piaţă semnificativă şi este capabil să se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent faţă de concurenţii şi clienţii săi de pe piaţă. În aceste condiţii, agentului economic îi revin obligaţii sporite astfel încât să nu creeze dezavantaje de natură concurenţială care să aibă ca obiect sau ca efect afectarea activităţii furnizorilor sau clienţilor acesteia ori prejudicierea consumatorilor.

„Deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa românească nu este, în sine, interzisă, agenţii economici intrând sub incidenţa legii numai dacă abuzează de această poziţie prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale. Societăţile aflate într-o astfel de poziţie, indiferent de pieţele pe care îşi desfăşoară activitatea, trebuie să se evalueze singure, în mod constant, dacă respectă sau nu prevederile cuprinse în legislaţia concurenţei.

Acestea sunt libere să îşi stabilească strategia comercială fără a aplica însă, în relaţiile cu partenerii comerciali, condiţii inegale pentru prestaţii echivalente”, a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consecvent principiilor sale, Consiliul Concurenţei va acorda o atenţie deosebită domeniilor sensibile, farmaceutic, telecomunicaţii etc., în care orice comportament anticoncurenţial poate avea consecinţe grave asupra consumatorilor şi va interveni prompt pentru a sancţiona orice comportament unilateral care poate restrânge concurenţa.

Sursa: http://www.consiliulconcurentei.ro