În Monitorul Oficial nr. 695 din 7 septembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 603/2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.
Acces non-stop la legislație actualizată
În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii
În extras
Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După articolul 1 se introduc două noi articole, articolele 11 și 12, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 11
Coordonare și cooperare interinstituțională
(1) Armonizarea politicilor și strategiilor care au ca scop reabilitarea persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de probațiune, diminuarea riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni, precum și creșterea gradului de siguranță în comunitate, se realizează sub coordonarea Direcției Naționale de Probațiune, cu participarea autorităților și instituțiilor publice, a organizațiilor nonguvernamentale și a altor persoane juridice care participă la executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate.
(2) În vederea consolidării și dezvoltării sistemului de probațiune, Direcția poate colabora cu autorități și instituții publice, organizații nonguvernamentale, naționale ori internaționale, precum și cu experți în anumite domenii, în cadrul unor proiecte, programe sau parteneriate.
ARTICOLUL 12
Definiții
(1) În cuprinsul prezentei hotărâri, termenii și sintagmele «instituții din comunitate», «termen de supraveghere», respectiv «durata supravegherii» au înțelesul definit în Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Termenii și sintagmele «sancțiuni și măsuri comunitare», «management de caz» și «referirea cazului» au înțelesul definit în cuprinsul Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În sensul prezentei hotărâri, sintagma «activitatea de asistare» desemnează totalitatea intervențiilor specializate și demersurilor care se realizează de serviciile de probațiune în vederea acoperirii nevoilor persoanelor supravegheate, identificate în procesul de evaluare pe durata supravegherii.
(4) În sensul prezentei hotărâri, sintagma «unitate de arest» se referă la centrele de reținere și arestare preventivă care funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, la secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare, respectiv la centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciarele din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(5) În sensul prezentei hotărâri, sintagma «evaluare presentențială» se referă la orice activitate de evaluare realizată de către consilierul de probațiune pe parcursul procesului penal, cu privire la o persoană inculpată, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive față de aceasta.”
2. La articolul 3 alineatul (1) punctul 6, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) realizează evaluarea psihologică, precum și demersuri în vederea evaluării medicale a personalului din sistemul de probațiune;”.
3. La articolul 8, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(3) Consiliul are ca scop elaborarea Strategiei naționale în domeniul probațiunii, monitorizarea implementării acesteia, precum și stabilirea altor măsuri referitoare la îmbunătățirea activității de probațiune și la cariera personalului de probațiune.”
4. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În subordinea directorului general funcționează corpul de inspecție, organizat la nivel de serviciu.”
5. După capitolul III se introduce un nou capitol, capitolul III1 „Activitatea de probațiune”, cuprinzând articolele 141-14122, cu următorul cuprins:
„CAPITOLUL III1
Activitatea de probațiune
SECȚIUNEA 1
Stabilirea competenței
ARTICOLUL 141
Competența serviciului sau biroului de probațiune
(1) În desfășurarea activității de probațiune, șeful serviciului sau, după caz, al biroului de probațiune verifică din oficiu competența structurii pe care o conduce.
(2) În cazul în care șeful serviciului sau al biroului de probațiune constată că serviciul sau biroul pe care îl conduce nu este competent din punct de vedere material sau teritorial în exercitarea atribuțiilor specifice potrivit art. 32 alin. (2)-(5) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, dispune trimiterea solicitării, actului sau lucrării, pe cale administrativă, biroului sau serviciului de probațiune competent și înștiințează organul judiciar, persoana ori instituția care l-a solicitat sau înaintat.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care solicitarea, actul sau lucrarea a fost greșit îndreptată la serviciul de probațiune.
(4) Conflictul de competență dintre două birouri de probațiune sau dintre două servicii de probațiune se rezolvă de către șeful ierarhic superior comun, care se pronunță în termen de 3 zile lucrătoare de la data sesizării, printr-o dispoziție, care se comunică birourilor sau, după caz, serviciilor de probațiune.
(5) După soluționarea conflictului de competență, potrivit alin. (4), biroul de probațiune sau serviciul de probațiune care a fost învestit primul, însă a fost declarat ca nefiind competent cu privire la soluționarea solicitării ori pentru realizarea unui act sau lucrări, va proceda potrivit alin. (2).
SECȚIUNEA a 2-a
Evaluarea minorilor
ARTICOLUL 142
Categorii de minori supuși evaluării
Evaluarea minorilor se realizează pentru următoarele categorii de persoane:
a) inculpații care au săvârșit fapta în timpul minorității, indiferent de vârsta pe care o au în momentul realizării evaluării;
b) persoanele care au săvârșit fapta în timpul minorității și care se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate;
c) persoanele care au săvârșit fapta în timpul minorității și care se află în executarea unei măsuri educative privative de libertate.
§1.
Evaluarea inculpaților minori
ARTICOLUL 143
Competența biroului de evaluare presentențială
(1) Evaluarea inculpaților minori se realizează la solicitarea organului de urmărire penală sau la solicitarea instanței de judecată de către biroul de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința minorului.
(2) Pentru realizarea activității de evaluare a minorului care se află într-o unitate de arest, centru educativ, centru de detenție sau penitenciar, este competent biroul de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află unitatea de arest, centrul educativ sau centrul de detenție în care se află minorul la data primirii solicitării de către serviciul de probațiune. În cazul în care inculpatul minor este deținut într-o unitate de arest, întrevederea derulată în scopul evaluării acestuia se va realiza la sediul respectivei unități.
(3) În situația prevăzută la alin. (2), atunci când unitatea de arest, centrul educativ sau centrul de detenție se află la o distanță de maximum 100 de km de sediul serviciului în a cărui circumscripție teritorială se află locuința minorului, competența de a realiza evaluarea se stabilește potrivit alin. (1).
(4) Rezultatul activității de evaluare se consemnează într-un document intitulat referat de evaluare.
(5) În situația prevăzută de 17027 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui raport de evaluare.
(6) Raportul prevăzut la alin. (5) are structura prevăzută la art. 149 sau la art. 1422, după caz.
ARTICOLUL 144
Verificarea competenței și alocarea cazului
(1) După primirea solicitării de întocmire a referatului de evaluare, șeful serviciului sau, după caz, șeful biroului de evaluare presentențială verifică, din oficiu, competența materială și teritorială a biroului de probațiune și desemnează un consilier responsabil de caz.
(2) În cazul prevăzut la art. 141 alin. (2), în situația trimiterii solicitării pe cale administrativă biroului sau serviciului de probațiune competent, termenul prevăzut de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, se calculează de la data primirii solicitării de către serviciul competent.
ARTICOLUL 145
Etapele întocmirii referatului de evaluare
După alocarea cazului, consilierul de probațiune desemnat să întocmească referatul de evaluare procedează după cum urmează:
a) stabilește locul, data și ora primei întrevederi cu inculpatul minor, precum și cu părintele acestuia sau, după caz, cu tutorele, curatorul ori persoana sau reprezentantul instituției căreia i s-a încredințat îngrijirea și supravegherea minorului;
b) derulează prima întrevedere cu inculpatul minor și cu părintele acestuia sau, după caz, cu tutorele, curatorul ori cu persoana sau reprezentantul instituției căreia i s-au încredințat îngrijirea și supravegherea minorului;
c) stabilește, în funcție de particularitățile cazului, și alte întrevederi cu minorul și cu părintele acestuia sau, după caz, cu tutorele, curatorul ori cu persoana sau reprezentantul instituției căreia i s-au încredințat îngrijirea și supravegherea minorului;
d) în situația în care, din motive obiective, întrevederile prevăzute la lit. c) nu pot avea loc, informații suplimentare pot fi obținute și telefonic;
e) pentru realizarea evaluării, consilierul de probațiune responsabil de caz identifică și contactează persoanele și instituțiile care ar putea furniza informații utile despre minor, nivelul instrucției școlare, comportamentul acestuia, mediul social și familial, starea de sănătate și eventualele probleme de adicție;
f) atunci când consideră necesar, solicită date suplimentare pentru întocmirea referatului de evaluare potrivit prevederilor art. 146 alin. (3)-(9);
g) pe baza informațiilor obținute, întocmește referatul de evaluare și îl supune spre analiză și avizare șefului biroului de evaluare presentențială.
ARTICOLUL 146
Surse de informații pentru referatul de evaluare
(1) Referatul de evaluare are caracter personal și este întocmit de consilierul de probațiune, în baza uneia sau mai multor întrevederi cu inculpatul minor și cu părinții acestuia sau, după caz, cu tutorele, persoana sau reprezentantul instituției căreia i s-au încredințat îngrijirea și supravegherea minorului.
(2) Consilierul de probațiune poate contacta, în funcție de caz, și alte surse de informații considerate relevante pentru întocmirea referatului de evaluare, precum alți membri ai familiei, școala sau unitatea la care minorul desfășoară o activitate lucrativă, precum și orice alte instituții sau persoane care ar putea oferi informații utile pentru întocmirea referatului de evaluare.
(3) Pentru realizarea anumitor evaluări sau verificări ori a altor lucrări necesare pentru finalizarea referatului de evaluare, biroul de probațiune competent se poate adresa unui alt birou de probațiune din cadrul aceluiași serviciu sau din cadrul unui alt serviciu de probațiune, care are posibilitatea să le efectueze, atunci când sursa de informații se află în raza acestuia de competență.
(4) Solicitarea realizată potrivit alin. (3) pentru efectuarea unor evaluări, verificări sau a altor lucrări necesare pentru finalizarea referatului de evaluare trebuie să conțină datele de identificare ale cazului, lămuriri referitoare la îndeplinirea actului sau lucrării respective, precum și termenul până la care este necesar răspunsul.
(5) În situația prevăzută la alin. (3), se vor arăta unitățile tematice ale interviului, cuprinzând posibile întrebări ce trebuie adresate persoanei. Consilierul de probațiune care efectuează evaluarea sau verificarea poate pune și alte întrebări sau poate aborda și alte aspecte, dacă necesitatea acestora rezultă din derularea întrevederii.
(6) Pentru completarea datelor necesare evaluării, consilierul de probațiune poate colabora cu specialiști din comunitate, în funcție de particularitățile cazului.
(7) Când solicitarea datelor de la specialiștii din comunitate se face în scris, biroul de evaluare presentențială va proceda potrivit alin. (4).
(8) În situațiile prevăzute la alin. (6) și (7), instituțiile și organizațiile în evidența cărora s-a aflat sau se află minorul pentru îngrijire, tratament, protecție socială sau educație pun la dispoziția consilierului de probațiune informațiile relevante pentru procesul de evaluare, în termen de 7 zile de la data primirii solicitării.
(9) În cazul în care referatul de evaluare este solicitat pentru un minor străin, consilierul de probațiune contactează structura teritorială pentru imigrări, în vederea obținerii datelor referitoare la persoana acestuia și la situația șederii pe teritoriul României. Datele obținute se consemnează în cuprinsul referatului de evaluare.
ARTICOLUL 147
Convocarea inculpatului minor
(1) În vederea convocării inculpatului minor, consilierul de probațiune responsabil de caz procedează după cum urmează:
a) transmite minorului o convocare de a se prezenta la sediul biroului de probațiune, precizând data și ora stabilite pentru întrevedere, locul întrevederii, datele de contact ale biroului de probațiune, precum și numele consilierului de probațiune responsabil de caz;
b) specifică în conținutul convocării necesitatea însoțirii minorului de către unul dintre părinții acestuia sau, după caz, de către tutorele ori persoana sau reprezentantul instituției căreia i-au fost încredințate îngrijirea și supravegherea minorului;
c) atunci când stabilește pentru desfășurarea întrevederii un alt loc decât sediul serviciului de probațiune, consilierul de probațiune menționează în conținutul convocării adresa respectivului loc, precum și alte informații necesare;
d) stabilește datele prevăzute la lit. a) astfel încât să permită minorului și însoțitorului său deplasarea în timp util la sediul serviciului de probațiune sau la locul stabilit pentru desfășurarea activității de evaluare.
(2) Desfășurarea întrevederii cu minorul nu este împiedicată de inexistența sau neprezentarea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b).
(3) Convocarea se face prin: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, agenți procedurali, personal al serviciului de probațiune, convorbire telefonică consemnată ulterior în scris, prin notă telefonică, poștă electronică sau prin orice alt mijloc ce asigură dovada primirii convocării.
ARTICOLUL 148
Informații cuprinse în referatul de evaluare
(1) Referatul de evaluare întocmit pentru inculpatul minor are rolul de a sprijini organul judiciar în dispunerea și individualizarea măsurilor educative.
(2) Referatul de evaluare cuprinde date privind persoana minorului, mediul familial și social al acestuia, nivelul educațional sau de formare profesională, conduita generală și analiza comportamentului infracțional, precum și riscul de săvârșire a unor infracțiuni.
(3) Referatul de evaluare poate face referire și la starea de sănătate a minorului, la nivelul său de dezvoltare morală și intelectuală, în măsura în care acestea au influențat comportamentul infracțional.
(4) Referatul de evaluare conține propuneri motivate referitoare la măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, la natura și durata programelor de reintegrare socială, precum și la alte obligații care pot fi impuse acestuia, în scopul reducerii riscului de săvârșire a unor infracțiuni.
ARTICOLUL 149
Structura și formatul referatului de evaluare
(1) Referatul de evaluare trebuie să fie redactat într-o manieră obiectivă, clară și coerentă.
(2) Structura și formatul referatului de evaluare pentru inculpatul minor sunt stabilite în anexa nr. 3.
(3) Referatul de evaluare pentru inculpatul minor cuprinde următoarele capitole:
a) introducere;
b) sursele de informații;
c) date privind persoana minorului;
d) riscul de săvârșire a unor infracțiuni;
e) concluzii și propuneri.
(4) După completarea datelor cuprinse în introducere, celelalte capitole ale referatului de evaluare sunt prezentate pe scurt, evitându-se pe cât posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimări care ar face dificilă înțelegerea conținutului referatului de evaluare.
(5) Referatul de evaluare poartă pe prima pagină, în colțul din stânga sus, antetul serviciului de probațiune, iar în colțul din dreapta sus, mențiunea «Operator de date cu caracter personal», codul de identificare aferent, precum și mențiunea «Strict confidențial după completare».
(6) Referatul de evaluare se întocmește în două exemplare, fiecare exemplar fiind ștampilat pe ultima pagină și semnat de către șeful biroului de evaluare presentențială, respectiv de către consilierul de probațiune care l-a întocmit. Un exemplar al referatului de evaluare se înaintează organului judiciar, iar un exemplar se păstrează în serviciul de probațiune.
(7) Fiecare pagină a referatului de evaluare se numerotează, menționându-se numărul de ordine al paginii și, la finalul documentului, numărul total de pagini.
(8) În cazul în care în conținutul referatului de evaluare rămân pagini sau spații libere, acestea se vor bara după întocmirea referatului de evaluare.
ARTICOLUL 1410
Capitolul «Introducere»
Capitolul «Introducere» cuprinde următoarele informații: numele, prenumele, data și locul nașterii minorului, adresa de domiciliu sau adresa unde locuiește, infracțiunea săvârșită, organul judiciar care a solicitat referatul, numărul dosarului penal, termenul de judecată, numărul și data înregistrării solicitării, termenul de predare către organul judiciar, precum și numele și prenumele consilierului de probațiune care a întocmit referatul.
ARTICOLUL 1411
Capitolul «Sursele de informații»
(1) Sursele de informații care au fost utilizate pentru întocmirea referatului de evaluare sunt prezentate sintetic, avându-se în vedere atât persoanele cu care au avut loc întrevederi, cât și eventualele documente consultate.
(2) Pentru fiecare persoană contactată în vederea obținerii de informații se vor face următoarele precizări: numele și prenumele persoanei, precum și legătura acesteia cu minorul inculpat, numărul de întrevederi sau convorbiri avute, data și locul acestora, refuzul de cooperare sau eventualele îndoieli privind acuratețea informațiilor.
(3) Capitolul «Surse de informații» va cuprinde și mențiuni privind sursele de informații la care nu a fost posibil accesul și demersurile realizate pentru contactarea sau accesarea acestora.
ARTICOLUL 1412
Capitolul «Date privind persoana minorului»
(1) Datele privind persoana inculpatului minor se referă la:
a) mediul familial și social;
b) starea de sănătate și adicții;
c) evoluția școlară și nivelul pregătirii profesionale;
d) analiza comportamentului infracțional.
(2) Datele privind mediul familial fac referire la aspecte precum: condițiile în care s-a dezvoltat minorul, persoanele în întreținerea cărora se află sau pe care le are în întreținere și modul în care și-au îndeplinit îndatoririle referitoare la creșterea, educarea, supravegherea și îndrumarea minorului, relațiile existente în cadrul familiei, situația veniturilor și modul în care acestea acoperă nevoile familiei, atitudinea membrilor familiei față de comportamentul minorului, valorile promovate, rețeaua socială și legătura între sistemul relațional al minorului și infracțiune, dacă este cazul.
(3) Datele referitoare la eventualele adicții sau dependențe fac referire la aspecte precum: tipul acestora și la istoricul medical al inculpatului minor și al membrilor familiei, dacă aceste informații prezintă relevanță în raport cu situația minorului.
(4) Datele privind evoluția școlară și nivelul pregătirii profesionale fac referire la aspecte precum: situația școlară sau profesională actuală, la istoricul pregătirii, oportunitățile sau restricțiile legate de procesul de educație și pregătire.
(5) Analiza comportamentului infracțional cuprinde referiri la aspecte precum: trecutul infracțional, respectiv la tipul infracțiunii sau infracțiunilor săvârșite în trecut și decizia organului judiciar referitoare la acestea, precum și la modalitatea de săvârșire a infracțiunii sau infracțiunilor pentru care a fost solicitat referatul, la factorii care au influențat comportamentul infracțional ce face obiectul cauzei penale în curs, respectiv la atitudinea față de victimă și față de comportamentul infracțional.
(6) Referatul de evaluare poate face referiri și la starea de sănătate, evoluția minorului din punct de vedere fizic, afectiv, moral și intelectual, în măsura în care aceasta a influențat sau poate influența comportamentul infracțional.
(7) În cazul în care unui minor i se întocmesc mai multe referate de evaluare pe parcursul derulării procesului penal, în capitolul referitor la datele despre persoana minorului se va face referire la schimbările intervenite în situația minorului și evoluția sociocomportamentală a acestuia între momentele evaluărilor.
ARTICOLUL 1413
Capitolul «Riscul de săvârșire a unor infracțiuni»
Capitolul privind riscul de săvârșire a unor infracțiuni face referire la factorii inhibitori și factorii favorizanți ai comportamentului infracțional și cuprinde estimarea nivelului de risc, precum și tendințele acestuia în funcție de factorii identificați.
ARTICOLUL 1414
Capitolul «Concluzii și propuneri»
(1) Capitolul final conține propuneri motivate referitoare la natura și durata programelor de reintegrare socială care se recomandă a fi aplicate, precum și referiri cu privire la obligațiile care pot fi impuse minorului, în scopul reducerii riscului săvârșirii unor infracțiuni.
(2) Mențiunile cu privire la programele prevăzute la alin. (1) pot conține și detalii privind oportunitatea aplicării unui program de reintegrare, în acord cu nevoile minorului, precum și disponibilitatea unui astfel de program la nivelul comunității, condiții în care se face referire și cu privire la durata acestuia.
(3) Capitolul final conține propuneri cu privire la măsura educativă considerată a fi potrivită pentru minor, în corelație cu propunerile prevăzute la alin. (1) și (2).
ARTICOLUL 1415
Întocmirea referatului de evaluare în situația refuzului minorului de a colabora
(1) În cazul în care minorul pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare nu colaborează la realizarea acestuia, consilierul de probațiune îi va solicita o declarație în acest sens, pe care o va atașa referatului de evaluare.
(2) În cazul în care minorul refuză să scrie, nu știe sau nu poate să scrie, declarația prevăzută la alin. (1) poate fi scrisă de părintele acestuia sau, după caz, de tutorele, curatorul ori persoana sau reprezentantul instituției căreia i-au fost încredințate îngrijirea și supravegherea minorului.
(3) În cazul în care persoanele menționate la alin. (1) și (2) refuză să scrie, nu știu sau nu pot să scrie, consilierul de probațiune consemnează acest lucru în cuprinsul referatului de evaluare.
ARTICOLUL 1416
Conținutul capitolului «Riscul de săvârșire a unor infracțiuni» și al capitolului «Concluzii și propuneri» în caz de refuz de colaborare a minorului
(1) În situația prevăzută la art. 1415, consilierul de probațiune, ținând seama de refuzul de colaborare, evidențiază în conținutul capitolului «Riscul de săvârșire a unor infracțiuni», atitudinea inculpatului minor cu privire la faptă, precum și gradul de asumare a consecințelor comportamentului infracțional, fără a evalua riscul de săvârșire a unor infracțiuni, dacă nu dispune de suficiente informații.
(2) În situația în care minorul refuză colaborarea, în capitolul «Concluzii și propuneri» consilierul de probațiune nu face referire la aspectele menționate la art. 1414, dacă nu dispune de suficiente informații.
ARTICOLUL 1417
Situația în care inculpatul minor nu poate fi găsit
(1) În cazul în care inculpatul minor nu este găsit, este plecat din țară ori locuiește în alt stat și întrevederea de evaluare nu poate fi realizată, consilierul de probațiune informează printr-o adresă organul judiciar despre imposibilitatea întocmirii referatului de evaluare.
(2) În adresa de informare prevăzută la alin. (1), consilierul de probațiune face mențiuni despre toate datele obținute, demersurile efectuate pentru contactarea minorului, inclusiv cele referitoare la colaborarea cu organele de poliție și cu membrii familiei minorului sau cu alte surse relevante.
(3) Dovezile obținute în cursul demersurilor de contactare a minorului vor fi atașate adresei de informare a organului judiciar.
ARTICOLUL 1418
Termenul pentru realizarea referatului
Consilierul de probațiune responsabil de caz întocmește referatul de evaluare și îl înaintează organului judiciar în termen de 21 de zile de la primirea solicitării de către biroul sau serviciul de probațiune.
§2.
Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate
ARTICOLUL 1419
Biroul competent
(1) Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate se realizează de către consilierul manager de caz care își desfășoară activitatea în biroul de supraveghere din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința minorului.
(2) După primirea solicitării de întocmire a referatului de evaluare, șeful biroului de supraveghere verifică, din oficiu, competența materială și teritorială a biroului de probațiune și alocă solicitarea consilierului de probațiune manager de caz.
ARTICOLUL 1420
Situații în care se realizează evaluarea
(1) Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate se realizează la solicitarea instanței de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la inițiativa consilierului de probațiune manager de caz în următoarele situații:
a) atunci când, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor, prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligații;
b) când, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare sau nu își îndeplinește obligațiile.
(2) Rezultatul activității de evaluare se consemnează într-un document intitulat referat de evaluare.
(3) Referatul de evaluare pentru minorul care se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate se întocmește și se înaintează judecătorului delegat sau instanței în termen de 14 zile de la data primirii solicitării.
(4) Referatul de evaluare întocmit la inițiativa consilierului de probațiune manager de caz îndeplinește și rolul de act de sesizare a organului judiciar.
ARTICOLUL 1421
Surse de informații pentru referatul de evaluare
(1) Referatul de evaluare are caracter personal și este întocmit de consilierul de probațiune care este manager de caz pentru minorul evaluat, în baza datelor existente la dosarul de probațiune, care se completează cu informațiile prevăzute la art. 146.
(2) Prevederile art. 143 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1422
Date cuprinse în referatul de evaluare
(1) Referatul de evaluare pentru minorul care se află în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate se întocmește utilizând informațiile avute la dispoziție în cuprinsul dosarului de probațiune despre comportamentul minorului pe durata termenului de supraveghere.
(2) Referatul are structura prevăzută în anexa nr. 4 și conține și informații despre modul în care părinții, tutorele sau instituția ori persoana în supravegherea ori îngrijirea căreia a fost încredințat minorul au contribuit la respectarea de către acesta a obligațiilor impuse de instanța de judecată și a programului stabilit de consilierul de probațiune, precum și informații referitoare la modul în care aceste persoane sau instituția legal însărcinată cu supravegherea sau îngrijirea minorului au colaborat cu serviciul de probațiune.
(3) Pentru minorii aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, capitolul referitor la datele despre persoana minorului se completează, dacă este cazul, prin raportare la tipul și temeiul propunerii de modificare, eliminare sau adăugare a obligațiilor. În cazul în care unui minor i se întocmesc mai multe referate de evaluare presentențială sau referate pe parcursul executării măsurii educative, datele despre persoana minorului se actualizează în mod corespunzător.
(4) Capitolul IV «Comportamentul pe perioada executării măsurii educative/Riscul de săvârșire a unor infracțiuni» conține informații precum: comportamentul pe perioada executării măsurii educative, modul în care minorul a executat obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina sa și a respectat programul stabilit de serviciul de probațiune și modul în care acesta a colaborat cu persoanele ori instituțiile implicate în procesul său de îndreptare comportamentală.
(5) În capitolul V «Concluzii și propuneri», în funcție de caz, consilierul de probațiune face propuneri motivate referitoare la obligația sau obligațiile care se impun a fi modificate, eliminate sau adăugate.
(6) Pentru minorii aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate, capitolul referitor la datele privind persoana minorului, prevăzut la art. 1412 se completează, dacă este cazul, prin raportare la tipul și temeiul propunerii ori al sesizării. În cazul în care unui minor i se întocmesc mai multe referate de evaluare presentențială sau mai multe referate pe parcursul executării măsurii educative, datele despre persoana minorului se actualizează în mod corespunzător.
(7) Prevederile art. 149-1414 se aplică în mod corespunzător și în cazul referatelor de evaluare întocmite pentru minorii aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate.
detenție se realizează de către biroul pentru relația cu unitățile penitenciare din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află centrul educativ sau de detenție.
ARTICOLUL 1423
Participarea serviciului de probațiune la judecarea minorilor, în vederea sprijinirii instanței de judecată în procesul de individualizare a măsurilor educative
(1) În aplicarea prevederilor art. 508 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, competența de a se prezenta la judecarea minorului aparține biroului de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune de la locuința minorului.
(2) Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune, prezent la judecarea minorului, procedează, în mod corespunzător, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(3) După primirea citației, în vederea prezentării la judecarea minorului, șeful biroului de evaluare prevăzut la alin. (1) deleagă consilierul de probațiune care a întocmit referatul de evaluare sau, în cazul în care acesta nu poate participa la judecată din motive obiective, deleagă un alt consilier de probațiune sau înștiințează instanța cu privire la imposibilitatea asigurării participării unui reprezentant al serviciului de probațiune.
(4) Potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care serviciul de probațiune de la locuința minorului nu se află în circumscripția teritorială a instanței care judecă cauza, acesta poate solicita serviciului de probațiune din circumscripția instanței respective să asigure participarea la judecată.
(5) Neprezentarea la judecata minorului a consilierului de probațiune delegat nu împiedică derularea procedurii.
§3.
Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative privative de libertate
ARTICOLUL 1424
Biroul competent și situațiile în care acesta realizează evaluarea
Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative privative de libertate într-un centru educativ sau de detenţie se realizează de către biroul pentru relaţia cu unităţile penitenciare din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie teritorială se află centrul educativ sau de detenţie.
ARTICOLUL 1425
Situații în care se realizează evaluarea
(1) Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative privative de libertate se realizează în următoarele situații:
a) la înlocuirea unei măsuri educative privative de libertate cu măsura educativă a asistării zilnice;
b) la acordarea liberării dintr-un centru educativ, centru de detenție sau penitenciar.
(2) Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative privative de libertate se realizează potrivit dispozițiilor art. 146 și 179 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
ARTICOLUL 1426
Surse de informații
(1) Pentru întocmirea evaluării prevăzute la art. 1425, consilierul de probațiune consultă referatul de evaluare presentențial, atunci când acesta există, dosarul minorului și/sau solicită datele necesare de la centrul educativ, de la centrul de detenție sau de la penitenciar, care are obligația să le comunice în termen de 5 zile.
(2) Serviciul de probațiune competent să întocmească referatul de evaluare colaborează cu personalul locului de deținere, precum și cu serviciul de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința minorului, pentru identificarea resurselor sociofamiliale ce pot fi utilizate în procesul de îndreptare comportamentală a acestuia.
(3) Prevederile art. 143 alin. (5) și ale art. 146 se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1427
Procedura evaluării
(1) În vederea întocmirii evaluării, centrul educativ, respectiv centrul de detenție are obligația de a informa serviciul de probațiune, cu cel puțin 14 zile înainte, cu privire la data la care situația persoanei va fi analizată de către consiliul educativ sau comisia din centrul de detenție.
(2) Rezultatul evaluării întocmite în situațiile prevăzute la alin. (1) constă în recomandări cu privire la obligațiile prevăzute de art. 121 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pe care instanța le poate impune.
(3) Rezultatul evaluării prevăzute la alin. (2) se prezintă la lucrările comisiei din centrul de detenție, respectiv ale consiliului educativ de la nivelul centrului educativ și se anexează la procesul-verbal ce urmează a fi înaintat instanței de judecată.
SECȚIUNEA a 3-a
Evaluarea persoanelor majore
ARTICOLUL 1428
Categorii de persoane supuse evaluării
Evaluarea persoanelor majore se realizează pentru:
a) inculpații majori;
b) persoanele majore față de care instanța a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată;
c) persoanele majore aflate în executarea unei pedepse privative de libertate.
§1.
Evaluarea inculpaților majori
ARTICOLUL 1429
Competența biroului de evaluare presentențială
(1) Evaluarea inculpaților majori se realizează de către biroul de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința inculpatului, fie la solicitarea procurorului, fie la solicitarea instanței de judecată.
(2) Pentru realizarea evaluării persoanei care se află într-o unitate de arest sau unitate penitenciară este competent biroul de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află unitatea de arest sau unitatea penitenciară în custodia căreia se găsește persoana la data primirii solicitării de către serviciul de probațiune.
(3) În situația prevăzută la alin. (2), atunci când unitatea de arest sau unitatea penitenciară se află la o distanță de maximum 100 km de sediul serviciului în a cărui circumscripție teritorială se află locuința persoanei, competența de a realiza evaluarea se stabilește potrivit alin. (1).
(4) Rezultatul activității de evaluare se consemnează într-un document intitulat raport de evaluare.
(5) În situația prevăzută de art. 17027 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui raport de evaluare.
(6) Raportul prevăzut la alin. (5) are, după caz, structura prevăzută de art. 1433 sau 1439, după caz.
ARTICOLUL 1430
Alocarea cazului, etapele întocmirii raportului și convocarea persoanei
(1) După primirea solicitării de întocmire a raportului de evaluare, șeful biroului evaluare presentențială verifică, din oficiu, competența materială și teritorială a biroului de probațiune și desemnează un consilier responsabil de caz.
(2) Consilierul de probațiune desemnat să întocmească raportul de evaluare procedează potrivit prevederilor art. 145.
(3) Prevederile art. 147 privind convocarea inculpatului minor se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1431
Date cuprinse în raportul de evaluare
(1) Raportul de evaluare a inculpatului major cuprinde date referitoare la trecutul infracțional, responsabilitățile familiale și sociale ale persoanei, evoluția educațională și profesională, conduita generală în familie, în comunitate, la locul de muncă, analiza comportamentului infracțional, riscul de săvârșire a unor infracțiuni, precum și orice alte date relevante pentru situația persoanei.
(2) Raportul de evaluare poate face referire și la starea de sănătate a persoanei, la nivelul său de dezvoltare morală și intelectuală, în măsura în care aceste elemente au influențat comportamentul infracțional.
(3) Raportul de evaluare conține propuneri motivate privind măsurile considerate oportune din perspectiva reducerii riscului de săvârșire a unor infracțiuni.
ARTICOLUL 1432
Sursele de informații pentru raportul de evaluare
(1) Raportul de evaluare are caracter personal și este întocmit de consilierul de probațiune, în baza uneia sau mai multor întrevederi cu inculpatul.
(2) Consilierul de probațiune contactează, în funcție de caz, sursele de informații considerate relevante pentru întocmirea raportului de evaluare: membrii familiei, reprezentanți ai instituțiilor din comunitate, persoane de la locul de muncă ori de la unitatea sau instituția de învățământ ori de la furnizorul de formare profesională, în măsura în care inculpatul major este înscris într-o astfel de formă de pregătire, precum și orice alte persoane care ar putea oferi informații utile pentru întocmirea raportului de evaluare.
(3) Prevederile art. 146 alin. (3)-(9) se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1433
Structura și formatul raportului de evaluare
(1) Raportul de evaluare a persoanei majore cuprinde următoarele capitole:
a) introducere;
b) sursele de informații;
c) date privind persoana inculpată;
d) riscul de săvârșire a unor infracțiuni;
e) concluzii și propuneri.
(2) Raportul de evaluare trebuie să fie obiectiv, iar redactarea lui să se realizeze într-o manieră clară și coerentă.
(3) Structura și formatul raportului de evaluare întocmit pentru inculpatul major, în etapa presentențială, sunt stabilite în anexa nr. 5.
(4) Prevederile art. 149 alin. (4)- (8), art. 1410 și art. 1411 se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1434
Capitolul «Date privind persoana inculpată»
(1) Date privind persoana inculpată pentru care s-a solicitat întocmirea raportului se referă la:
a) mediul familial și social;
b) starea de sănătate și adicții;
c) evoluția și nivelul pregătirii profesionale;
d) analiza comportamentului infracțional.
(2) Datele privind mediul familial fac referire la aspecte precum: condițiile de trai, persoanele aflate în întreținere, relațiile existente în cadrul familiei, situația veniturilor și modul în care acestea acoperă nevoile familiei, atitudinea membrilor familiei față de comportamentul persoanei, valorile promovate, rețeaua socială și legătura între sistemul relațional al persoanei, dacă este cazul.
(3) Datele privind starea de sănătate și problemele de adicție fac referire la aspecte precum: istoricul medical și eventuale dependențe ale inculpatului și ale membrilor familiei, dacă aceste informații prezintă relevanță în raport cu situația inculpatului.
(4) În cazul inculpaților majori, datele privind evoluția și nivelul pregătirii profesionale fac referire la informații precum: situația profesională actuală, nivelul studiilor, istoricul pregătirii, oportunități sau restricții legate de evoluția profesională.
(5) Analiza comportamentului infracțional cuprinde referiri la diferite aspecte precum: trecutul infracțional, tipul infracțiunii sau infracțiunilor săvârșite în trecut și decizia organului judiciar, la modalitatea de săvârșire a prezentei infracțiuni, factorii care au influențat comportamentul infracțional ce face obiectul cauzei penale în curs, respectiv la atitudinea față de victimă și față de comportamentul infracțional.
ARTICOLUL 1435
Capitolul «Riscul de săvârșire a unor infracțiuni» și capitolul «Concluzii și propuneri»
(1) Capitolul privind riscul de săvârșire a unor infracțiuni face referire la factorii inhibitori și factorii favorizanți ai comportamentului infracțional identificați din evaluarea persoanei, precum și la nivelul estimat al riscului.
(2) Capitolul final cuprinde propuneri motivate privind măsurile considerate potrivite din perspectiva evaluării realizate, pentru reducerea riscului de a săvârși noi infracțiuni.
ARTICOLUL 1436
Termenul de întocmire și predare a raportului
(1) Consilierul de probațiune responsabil de caz înaintează organului judiciar raportul de evaluare întocmit pentru inculpatul major, în termen de 21 de zile de la primirea solicitării.
(2) În situația în care persoana refuză să colaboreze sau nu este găsită, se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 1415-1417.
§2.
Evaluarea persoanelor majore aflate în executarea unei măsuri sau pedepse neprivative de libertate
ARTICOLUL 1437
Biroul competent
Evaluarea persoanelor majore aflate în executarea unei pedepse neprivative de libertate se realizează din oficiu sau la solicitarea instanței ori a judecătorului delegat cu executarea de către un consilier de probațiune care își desfășoară activitatea în biroul de supraveghere sau în biroul pentru executarea pedepsei amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunității din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința persoanei.
ARTICOLUL 1438
Situațiile și termenul în care se realizează evaluarea
(1) Evaluarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probațiune se realizează în următoarele situații:
a) dacă, pe durata termenului de supraveghere, au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligații;
b) dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin;
c) dacă persoana supravegheată nu a îndeplinit integral obligațiile civile cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
(2) Rezultatul activității de evaluare se consemnează într-un document intitulat raport de evaluare.
(3) În situația în care este solicitat de către judecătorul delegat cu executarea sau de instanța de judecată, raportul de evaluare prevăzut la alin. (2) se întocmește în termen de 14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probațiune.
(4) Raportul de evaluare prevăzut la alin. (2) și întocmit la inițiativa consilierului de probațiune manager de caz îndeplinește rolul de act de sesizare a organului judiciar.
ARTICOLUL 1439
Structura raportului de evaluare
(1) Raportul întocmit în cazul persoanei aflate în executarea unei măsuri sau pedepse neprivative de libertate are structura prevăzută în anexa nr. 6.
(2) Capitolul referitor la datele despre persoana supravegheată se completează, dacă este cazul, prin raportare la tipul și temeiul propunerii de modificare, eliminare sau adăugare a obligațiilor. În cazul în care pentru o persoană se întocmesc mai multe rapoarte de evaluare presentențială sau rapoarte pe perioada supravegherii, datele privind persoana se actualizează în mod corespunzător.
(3) Capitolul IV «Comportamentul pe perioada executării sancțiunii/Riscul de săvârșire a unor infracțiuni» conține informații precum: comportamentul pe perioada executării, modul în care persoana a colaborat cu instituțiile și persoanele implicate în procesul său de resocializare pe perioada executării măsurii ori pedepsei.
(4) În cazul raportului întocmit pe durata termenului de supraveghere în scopul modificării ori încetării unora dintre obligații sau al impunerii de noi obligații, în capitolul Concluzii și propuneri, consilierul de probațiune face propuneri motivate referitoare la obligația sau obligațiile care se impun a fi menținute, modificate, încetate sau adăugate.
ARTICOLUL 1440
Informații cuprinse în raportul de evaluare
Prevederile art. 1422 alin. (6) și ale art. 1430-1435 se aplică în mod corespunzător și în cazul rapoartelor de evaluare întocmite în cazul persoanelor aflate în executarea unei măsuri sau pedepse neprivative de libertate.
§3.
Evaluarea persoanelor majore aflate în executarea unei pedepse privative de libertate
ARTICOLUL 1441
Procedura de evaluare a persoanei private de libertate
(1) Pentru realizarea activității de evaluare a persoanei care se află în executarea unei pedepse privative de libertate și care fiind propusă pentru liberare condiționată are un rest de pedeapsă rămas de executat, de 2 ani sau mai mare, este competent biroul pentru relația cu unitățile penitenciare din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locul de deținere.
(2) Rezultatul activității de evaluare se materializează în propuneri cu privire la obligațiile ce pot fi impuse persoanei în baza art. 101 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Recomandările se realizează în cadrul lucrărilor comisiei de liberare condiționată și au la bază datele obținute din documentele existente la nivelul unității de detenție, precum și datele obținute de la nivelul comunității din care provine persoana. Consilierul de probațiune poate completa aceste date cu informații obținute în cadrul unei întrevederi cu persoana condamnată.
(4) Recomandările prevăzute la alin. (3) se anexează la procesul-verbal de propunere a liberării condiționate.
(5) În vederea întocmirii propunerilor, penitenciarul are obligația de a informa serviciul de probațiune, cu cel puțin 14 zile înainte, cu privire la data la care situația persoanei va fi analizată de către comisia prevăzută la alin. (3). La solicitarea consilierului de probațiune, unitatea de detenție transmite copii de pe documentele cuprinse în dosarul individual, în termen de 5 zile de la data solicitării acestora.
SECȚIUNEA a 4-a
Procesul de supraveghere a persoanelor majore
§1.
Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță
ARTICOLUL 1442
Verificarea competenței și luarea în evidență a persoanei
(1) Activitatea de supraveghere a persoanelor aflate în executarea unei măsuri sau pedepse neprivative de libertate, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către consilierul de probațiune manager de caz care își desfășoară activitatea în cadrul biroului de supraveghere din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința persoanei. În cazul în care persoana sancționată de o instanță română nu locuiește pe teritoriul României, competența aparține biroului de supraveghere din cadrul serviciului de probațiune situat în circumscripția teritorială a instanței de executare.
(2) Supravegherea executării măsurilor și pedepselor neprivative de libertate impuse printr-o hotărâre judecătorească sau printr-o decizie de probațiune recunoscută potrivit Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este de competența serviciului de probațiune în circumscripția căruia se află locuința persoanei.
(3) Persoanele față de care s-a dispus supravegherea în comunitate intră în evidența serviciilor de probațiune în baza comunicării copiei de pe hotărârea judecătorească sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia, transmisă prin compartimentul de executări penale al instanței.
(4) După primirea copiei de pe hotărârea judecătorească și verificarea competenței materiale și teritoriale, șeful serviciului sau șefului biroului de supraveghere desemnează un consilier de probațiune manager de caz care va coordona procesul de supraveghere a modului de îndeplinire a măsurilor și, după caz, a executării obligațiilor impuse de instanță în sarcina persoanei supravegheate.
(5) La desemnarea consilierului de probațiune manager de caz se are în vedere asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate raportat la fiecare consilier de probațiune.
(6) Consilierul de probațiune manager de caz rămâne, de regulă, același pe toată perioada executării.
(7) În situația în care șeful serviciului de probațiune sau șeful biroului de supraveghere constată că serviciul ori biroul pe care îl conduce nu este competent, procedează potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) și (3).
(8) În caz de conflict de competență dintre două birouri de probațiune sau dintre două servicii de probațiune se aplică prevederile art. 141 alin. (4) și (5).
(9) În situația în care persoana intrată în evidența serviciilor de probațiune este cetățean străin condamnat de o instanță din România sau a fost condamnată de către o instanță străină a cărei hotărâre judecătorească sau decizie a fost recunoscută de autoritățile judiciare din România, la luarea în evidență, serviciul de probațiune înștiințează structura teritorială pentru imigrări și solicită informații cu privire la persoană și la situația șederii acesteia.
ARTICOLUL 1443
Convocarea persoanei
(1) În termen de 5 zile de la primirea copiei de pe hotărârea judecătorească, consilierul de probațiune manager de caz convoacă persoana supravegheată la serviciul de probațiune pentru realizarea primei întrevederi, comunicând data și ora la care aceasta trebuie să se prezinte, adresa serviciului de probațiune, numărul de telefon și numele consilierului manager de caz. Atunci când stabilește pentru desfășurarea întrevederii un alt loc decât sediul serviciului de probațiune, consilierul de probațiune consemnează în conținutul convocării adresa respectivului loc, precum și orice alte informații necesare.
(2) Consilierul de probațiune stabilește data primei întrevederi astfel încât să permită persoanei să se deplaseze în timp util la sediul serviciului de probațiune.
(3) Convocarea se poate face prin: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, agenți procedurali, personal al serviciului de probațiune, convorbire telefonică, consemnată ulterior în scris, prin notă telefonică, prin intermediul poștei electronice sau orice alt mijloc ce asigură dovada primirii convocării.
(4) Prin actul de convocare se transmite persoanei supravegheate necesitatea prezentării la prima întrevedere a unor documente în baza cărora se pot verifica identitatea și locuința persoanei.
(5) În cazul în care persoana convocată nu se prezintă la data stabilită potrivit alin. (1), în termen de 10 zile de la data neprezentării, consilierul de probațiune manager de caz reia procedura de convocare potrivit alin. (1), cu excepția situației în care adresa persoanei menționată în hotărârea judecătorească nu este actualizată, caz în care consilierul de probațiune efectuează verificări în bazele de date sau prin intermediul sistemelor de informare deținute de alte autorități și instituții publice la care are acces.
(6) Consilierul de probațiune manager de caz poate solicita autorităților și instituțiilor publice date și informații despre adresa persoanei în cauză. În funcție de rezultatul acestor verificări, consilierul poate relua demersul de convocare a persoanei.
(7) În cazul în care demersurile prevăzute la alin. (1)-(6) rămân fără rezultate, consilierul manager de caz solicită sprijinul organelor de poliție pe raza cărora își are locuința persoana pentru identificarea și contactarea acesteia, precum și pentru transmiterea unui răspuns cu privire la solicitarea adresată.
(8) În cazul în care persoana nu este găsită, este plecată din țară sau locuiește într-un alt stat și întrevederea de evaluare nu poate fi realizată ori atunci când, din motive obiective, hotărârea judecătorească prin care s-a dispus încredințarea în supravegherea serviciului de probațiune nu poate fi pusă în executare, temporar sau definitiv, consilierul de probațiune manager de caz încunoștințează judecătorul delegat cu executarea, cu avizul șefului de birou, prezentând motivat imposibilitatea punerii în executare.
(9) În vederea depistării și contactării persoanei prevăzute la alin. (1), sprijinul organelor de poliție constă în efectuarea de verificări în bazele de date specifice, precum și introducerea persoanei ca semnalare în bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Poliției Române.
(10) În măsura în care persoana este identificată de către organele de poliție în cadrul activităților specifice, aceasta este informată cu privire la situația de fapt și coordonatele serviciului de probațiune unde a fost convocată, întocmindu-se un proces – verbal în acest sens.
(11) Procesul-verbal prevăzut la alin. (10) este transmis serviciului de probațiune competent, prin orice mijloc și în cel mai scurt timp posibil.
ARTICOLUL 1444
Prima întrevedere
(1) În cadrul primei întrevederi, consilierul de probațiune manager de caz procedează la informarea persoanei cu privire la procesul de supraveghere, precum și cu privire la necesitatea realizării unei evaluări inițiale.
(2) Persoanei supravegheate i se solicită o declarație pe propria răspundere și, după caz, informații și documente privind situația locativă, financiară, pregătirea școlară ori calificarea profesională, situația profesională actuală, persoanele aflate în întreținere ori persoanele în întreținerea cărora se află.
(3) Documentele justificative solicitate potrivit alin. (2) se prezintă de către persoana supravegheată în termen de 30 de zile de la data primei întrevederi și se atașează la dosarul de probațiune, întocmit potrivit art. 53 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare.
ARTICOLUL 1445
Informarea persoanei supravegheate cu privire la procesul de supraveghere
(1) Cu ocazia primei întrevederi, informarea persoanei supravegheate se realizează verbal și în scris, prin aducerea la cunoștință a sancțiunii aplicate, a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor pe care trebuie să le execute, inclusiv a responsabilității îndeplinirii obligațiilor civile, a consecințelor respectării sau nerespectării acestora, precum și informații referitoare la colaborarea cu instituțiile din comunitate și alte organe abilitate, explicându-i-se scopul și modul de desfășurare a supravegherii.
(2) Persoanei supravegheate i se pune în vedere că trebuie să respecte regulile de conduită care se referă, în principal, la a nu avea un comportament violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul din serviciul de probațiune, personalul altor instituții, precum și alte persoane aflate în evidența serviciului de probațiune, explicându-i-se totodată consecințele nerespectării acestor reguli de conduită, potrivit art. 14119 alin. (5) și 14120 alin. (5).
(3) Consilierul de probațiune manager de caz încunoștințează persoana supravegheată despre posibilitatea de a formula plângere la șeful serviciului sau al biroului de supraveghere în condițiile art. 112 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, ori la judecătorul delegat cu executarea în condițiile art. 111 din aceeași lege.
(4) Cu ocazia informării prevăzute la alin. (1), persoanei supravegheate i se face cunoscută posibilitatea de a participa la anumite activități și programe de reintegrare pe perioada supravegherii, cu acordul său, explicându-i-se modalitățile practice în care poate fi sprijinită în vederea reabilitării sale sociale.
(5) Consilierul de probațiune manager de caz încunoștințează persoana supravegheată că pe durata termenului de supraveghere, în funcție de evoluția înregistrată, se poate propune instanței de executare, în condițiile legii, fie modificarea obligațiilor, prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, fie încetarea obligațiilor.
(6) Aspectele aduse la cunoștință se consemnează într-un proces-verbal care se întocmește în două exemplare și se semnează de consilierul de probațiune și de persoana supravegheată.
(7) Un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (6) se înmânează persoanei supravegheate.
(8) După realizarea primei întrevederi și a informării prevăzute la alin. (1)-(5), consilierul de probațiune manager de caz încunoștințează, în scris, biroul de executări penale din cadrul instanței de executare privind punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești.
ARTICOLUL 1446
Evaluarea inițială a persoanei supravegheate
(1) În scopul stabilirii riscului de comitere a noi infracțiuni, a clasei de supraveghere și a planificării executării obligațiilor impuse persoanei, evaluarea inițială a nevoilor vizează aspecte precum:
a) situația familială, locativă, socială, școlară, profesională și financiară;
b) trecutul infracțional, respectiv faptele săvârșite și decizia organului judiciar sau stadiul procesului penal, după caz;
c) analiza comportamentului infracțional, atitudinea față de faptă, partea vătămată și față de sancțiune;
d) descrierea comportamentului adictiv, consecințele acestui comportament, istoricul măsurilor dispuse și al tratamentelor administrate, precum și instituțiile responsabile;
e) starea de sănătate, istoricul tratamentelor administrate, precum și instituțiile responsabile;
f) planurile sale de viitor, pe termen scurt și mediu și indicarea modalităților concrete prin care intenționează să le pună în practică.
(2) Evaluarea inițială face referire și la motivația persoanei pentru schimbare, valorile promovate, precum și atitudinea acesteia față de ariile prevăzute la alin. (1).
(3) La realizarea evaluării se vor lua în considerare informațiile conținute în raportul de evaluare întocmit de biroul de evaluare presentențială din cadrul serviciului de probațiune, dacă acesta a fost întocmit, precum și, dacă este cazul, informațiile obținute prin contactarea instituțiilor din comunitate sau informațiile cuprinse în evaluarea realizată de unitatea penitenciară, în cazul persoanelor liberate condiționat.
(4) Dacă raportul de evaluare a fost întocmit de un alt serviciu de probațiune, serviciul de probațiune căruia îi revine supravegherea solicită transmiterea unei copii a raportului.
(5) În situația în care persoana supravegheată este obligată să presteze un număr de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul procesului de evaluare se vor avea în vedere: identificarea experienței de muncă a persoanei supravegheate, deprinderile de lucru dobândite, precum și timpul disponibil al persoanei supravegheate pentru a efectua munca neremunerată în folosul comunității, prin raportare la situația desfășurării de către persoană a unor activități remunerate sau ca urmare a unor cursuri de învățământ ori de calificare profesională.
(6) Dacă se constată că persoana supravegheată consumă în exces anumite substanțe, în cadrul procesului de evaluare se vor avea în vedere: tipul sau tipurile de substanțe utilizate, cantitatea, frecvența și metodele de administrare a substanței, istoricul consumului, contextul în care se manifestă acest consum și instituția și/sau organizația de specialitate în evidența căreia se află sau s-a aflat persoana evaluată.
(7) Datele obținute în procesul de evaluare se consemnează într-o fișă numită scală de evaluare a riscului și nevoilor.
ARTICOLUL 1447
Întocmirea planului de supraveghere
(1) Planul de supraveghere se întocmește în termen de cel mult 30 de zile de la prima întrevedere, în baza uneia sau mai multor întrevederi cu persoana.
(2) Consilierul de probațiune manager de caz prezintă și explică persoanei supravegheate conținutul planului de supraveghere.
(3) Planul de supraveghere se întocmește în două exemplare semnate și ștampilate de către consilierul de probațiune manager de caz. Luarea la cunoștință a conținutului planului, precum și confirmarea de primire a acestuia se atestă prin semnătura persoanei supravegheate pe cele două exemplare ale planului.
ARTICOLUL 1448
Conținutul planului de supraveghere
(1) Planul de supraveghere cuprinde următoarele capitole:
a) introducere: numele, prenumele, data și locul nașterii persoanei supravegheate, adresa la care locuiește, infracțiunea săvârșită, numărul hotărârii judecătorești și sancțiunea aplicată, perioada de supraveghere, menționându-se data începerii și încetării acesteia, numele și prenumele consilierului de probațiune manager de caz;
b) măsurile și, eventual, obligațiile impuse de instanța de judecată, precum și descrierea mijloacelor și modalităților ce urmează a fi utilizate de consilierul de probațiune pentru asigurarea îndeplinirii măsurilor și/sau obligațiilor stabilite de instanța de judecată în sarcina persoanei supravegheate;
c) nevoile cu potențial criminogen ale persoanei supravegheate, precum și obiectivele stabilite în vederea diminuării acestora;
d) riscul săvârșirii de noi infracțiuni.
(2) În formularea capitolelor de la alin. (1) lit. c) și d), consilierul de probațiune manager de caz ține cont de datele din fișa de evaluare a riscului și nevoilor, consemnând în planul de supraveghere concluziile evaluării, care fac referire la nevoile prioritare identificate, la obiectivele propuse în vederea atingerii acestora și la riscul estimat privind săvârșirea de noi infracțiuni.
(3) În cazul în care persoanei supravegheate i-a fost impusă prin hotărârea judecătorească obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, în cuprinsul planului de supraveghere se descrie pe scurt conținutul cursului identificat, durata și programul acestuia și se menționează instituția care organizează cursul.
(4) În cazul în care persoanei supravegheate i-a fost impusă prin hotărârea judecătorească obligația de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității, planul de supraveghere conține descrierea activității, locul de executare a acesteia și programul de lucru al persoanei supravegheate.
(5) În cazul în care persoanei supravegheate i-a fost impusă prin hotărârea judecătorească obligația de a frecventa un program de reintegrare socială, în cuprinsul planului de supraveghere se descrie pe scurt conținutul programului propus, durata și modalitatea de derulare a acestuia, fie la nivelul serviciului de probațiune, fie în cadrul unei instituții din comunitate dintre cele înscrise în baza de date constituită la nivel național.
(6) În situația în care informațiile prevăzute la alin. (3)-(5) nu sunt disponibile la momentul întocmirii planului de supraveghere, acesta se va completa ulterior, printr-o anexă la planul de supraveghere.
(7) După completarea capitolului «Introducere» din formularul tipizat al planului de supraveghere, celelalte capitolele ale planului vor fi prezentate pe scurt, evitându-se, pe cât posibil, folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimări care ar face dificilă înțelegerea conținutului acestuia.
ARTICOLUL 1449
Condiții de formă ale planului de supraveghere
(1) Planul de supraveghere poartă pe prima pagină, în colțul din stânga sus, antetul serviciului de probațiune, iar în colțul din dreapta sus, mențiunea «Operator de date cu caracter personal», codul de identificare aferent, precum și mențiunea «Strict confidențial după completare».
(2) Fiecare pagină a planului de supraveghere se numerotează, menționându-se numărul de ordine al paginii și, la finalul documentului, numărul total de pagini.
(3) Planul de supraveghere se întocmește în două exemplare dintre care un exemplar se înaintează persoanei supravegheate, iar un exemplar este atașat dosarului de probațiune.
(4) Structura și formatul planului de supraveghere sunt prevăzute în anexa nr. 7.
ARTICOLUL 1450
Revizuirea planului de supraveghere
(1) Pe durata termenului de supraveghere, planul de supraveghere este revizuit ori de câte ori intervin schimbări în situația persoanei, în ceea ce privește nevoile criminogene și riscul de recidivă ori executarea obligațiilor, prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligații, în condițiile stabilite de instanță, potrivit art. 1466.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) revizuirea se realizează prin intermediul unor anexe la planul de supraveghere.
(3) Dispozițiile art. 1447 alin. (2) și (3) și ale art. 1449 alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și anexelor de revizuire a planului de supraveghere.
ARTICOLUL 1451
Întrevederile periodice
(1) Întrevederile cu persoana supravegheată au loc, de regulă, la sediul serviciului de probațiune sau, după caz, în alte locuri stabilite de consilierul de probațiune și comunicate în prealabil persoanei, conform calendarului întrevederilor prevăzut la art. 1453 alin. (1).
(2) Cu ocazia fiecărei întrevederi, persoanei supravegheate i se readuc la cunoștință data și locul următoarei întrevederi.
(3) Pe perioada supravegherii, consilierul de probațiune manager de caz monitorizează orice schimbare în situația persoanei, consemnând aspectele constatate cu ocazia fiecărei întrevederi în cuprinsul unei fișe de monitorizare.
(4) Întrevederile stabilite potrivit alin. (1) nu vor avea loc dacă persoana se află sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe halucinogene, acestea fiind reprogramate la o dată ulterioară, consilierul de probațiune manager de caz putând proceda potrivit art. 14119 alin. (5).
§2.
Derularea activității de supraveghere și control
ARTICOLUL 1452
Supravegherea respectării măsurilor
Pentru supravegherea și controlul respectării de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1), art. 93 alin. (1), respectiv art. 101 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, pe toată durata termenului de supraveghere ori, în cazul liberării condiționate, pe perioada stabilită de instanța de judecată, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit dispozițiilor art. 1453-1458.
ARTICOLUL 1453
Măsura referitoare la prezentarea persoanei supravegheate la sediul serviciului de probațiune
(1) Persoana supravegheată trebuie să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de consilierul de probațiune manager de caz, potrivit calendarului întrevederilor.
(2) Calendarul întrevederilor prevăzut la alin. (1) se realizează pe o perioadă de timp estimată de către consilierul de probațiune manager de caz și se comunică persoanei supravegheate.
(3) În cazul în care, din motive obiective, persoana supravegheată nu se poate prezenta la una dintre întâlnirile stabilite, comunică acest lucru serviciului de probațiune înaintea întrevederii sau, în condițiile în care nu este posibil acest lucru, se prezintă la sediul serviciului de probațiune în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul în care au încetat cauzele care au determinat imposibilitatea prezentării.
(4) Imposibilitatea obiectivă de prezentare se motivează sau se justifică de către persoana supravegheată prin dovezi depuse la dosarul de probațiune.
ARTICOLUL 1454
Măsura referitoare la vizitele consilierului de probațiune la locuința persoanei supravegheate
(1) Persoana supravegheată este obligată să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
(2) Consilierul de probațiune manager de caz efectuează vizite anunțate sau inopinate la locuința persoanei sau în alte locuri, după caz.
(3) Vizitele anunțate la locuința persoanei supravegheate sau în alte locuri se programează, de regulă, pentru a constata starea de fapt în ceea ce privește situația familială, locativă, situația financiară ori cea ocupațională a persoanei condamnate.
(4) Vizitele inopinate la locuința persoanei supravegheate sau în alte locuri se pot efectua, de regulă, pentru a verifica dacă persoana supravegheată respectă măsurile de supraveghere sau pentru a exercita controlul privind executarea obligațiilor.
(5) Aspectele constatate cu ocazia deplasării în comunitate se consemnează într-un document care este atașat dosarului de probațiune.
(6) Prevederile alin. (5) se aplică și în cazul în care persoana supravegheată nu este identificată sau găsită cu ocazia deplasării pe teren.
ARTICOLUL 1455
Măsura referitoare la anunțarea schimbării locuinței și la efectuarea unor deplasări
(1) Persoana supravegheată este obligată să anunțe, în prealabil, serviciul de probațiune în legătură cu orice schimbare de locuință, precum și despre orice deplasare care depășește 5 zile, comunicând noua adresă, numărul de telefon, precum și, după caz, data întoarcerii.
(2) Persoana supravegheată anunță în scris serviciului de probațiune schimbarea locuinței, precum și orice deplasare care depășește 5 zile, cu excepția cazurilor urgente, când comunicarea se face mai întâi telefonic, prin poșta electronică sau prin fax.
(3) În cazul oricărei deplasări care depășește 5 zile, persoana supravegheată, cu ocazia comunicării, pune la dispoziție consilierului de probațiune adresa și/sau numărul de telefon la care poate fi găsită pe perioada deplasării.
(4) La data finalizării deplasării, persoana supravegheată anunță telefonic consilierul de probațiune manager de caz despre întoarcerea sa și confirmă data următoarei întrevederi.
(5) În situația în care străinul aflat în supravegherea serviciului de probațiune își schimbă locuința sau efectuează deplasări în afara țării, consilierul de probațiune manager de caz informează structura teritorială pentru imigrări.
(6) Comunicarea prevăzută la alin. (1) este însoțită atunci când este cazul de documente justificative referitoare la noua locuință sau la deplasarea efectuată.
(7) În cazul în care persoana supravegheată își schimbă locuința într-o localitate care nu se află în circumscripția biroului de supraveghere, consilierul de probațiune, cu avizul șefului serviciului sau șefului de birou, va transmite dosarul biroului de probațiune competent din cadrul aceluiași serviciu de probațiune sau din cadrul altui serviciu de probațiune, în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării documentelor justificative de către persoana aflată în supraveghere.
(8) Stabilirea noii competențe se realizează prin verificarea documentelor privind noul spațiu locativ al persoanei sau a altor documente care fac dovada schimbării domiciliului sau locuinței, pe care persoana are obligația să le prezinte în termen de 30 de zile de la data solicitării schimbării competenței.
(9) În cadrul aceluiași serviciu de probațiune, analiza modificării competenței unui birou de supraveghere se poate realiza în acord cu solicitarea persoanei supravegheate și ținând cont de situația acesteia.
(10) În cazul în care consilierul procedează potrivit alin. (7), anunță instanța de executare cu privire la modificarea competenței teritoriale.
ARTICOLUL 1456
Măsura referitoare la comunicarea schimbării locului de muncă
(1) Persoana supravegheată este obligată să anunțe serviciului de probațiune, în cel mai scurt timp posibil, orice schimbare a locului de muncă.
(2) Comunicarea se face numai în scris, precizându-se motivele schimbării locului de muncă, noul loc de muncă al persoanei supravegheate, natura muncii pe care o desfășoară și descrierea activității, anexând, în termen de 30 de zile de la data angajării, documente justificative în acest sens.
(3) În situația în care persoana supravegheată nu prezintă documente justificative, consilierul de probațiune manager de caz verifică autenticitatea informațiilor, fără a periclita situația persoanei, prin contactarea angajatorului, a beneficiarului de lucrări sau prin consultarea altor surse relevante.
ARTICOLUL 1457
Măsura referitoare la controlul mijloacelor de existență
(1) Persoana supravegheată are obligația să comunice serviciului de probațiune orice informații și documente prin care pot fi controlate mijloacele sale de existență.
(2) Pe perioada supravegherii, consilierul de probațiune manager de caz monitorizează orice schimbare privind mijloacele de existență ale persoanei supravegheate, consemnând aspectele constatate în cuprinsul unei fișe de monitorizare a întrevederilor.
ARTICOLUL 1458
Constatarea nerespectării măsurilor de supraveghere
(1) În cazul în care consilierul de probațiune manager de caz constată încălcări minore în respectarea măsurilor de supraveghere, în condițiile art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, care nu aduc atingere scopului pentru care acestea au fost dispuse, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit art. 14119 alin. (1)-(4) și art. 14120 alin. (3) și (4).
(2) În cazul în care, după aplicarea a două avertismente, consilierul de probațiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă în continuare măsurile de supraveghere dispuse în baza prevederilor art. 85 alin. (1), respectiv art. 93 alin. (1) și art. 101 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, întocmește un raport de evaluare potrivit prevederilor art. 43 lit. b), art. 44 și art. 67 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, pe care îl transmite instanței de executare împreună cu dovezile atașate în copie.
ARTICOLUL 1459
Supravegherea respectării obligațiilor
Pentru supravegherea și controlul executării de către persoana supravegheată a obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-c), art. 93 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3), precum și la art. 101 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada termenului de supraveghere ori pe perioada stabilită de judecătorul delegat cu executarea, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit dispozițiilor art. 1460-1466 din prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 1460
Obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională
(1) În cazul în care persoana supravegheată este obligată să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, consilierul de probațiune manager de caz ia măsurile necesare în vederea identificării modalităților concrete de înscriere a persoanei la un astfel de curs, în condițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 253/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Consilierul de probațiune manager de caz stabilește cursul de pregătire școlară ori de calificare profesională, prin raportare la situația și nevoile persoanei supravegheate.
(3) Ulterior evaluării inițiale, în funcție de nevoile persoanei supravegheate și de ariile de interes ale acesteia, consilierul de probațiune manager de caz identifică instituția din comunitate, prin raportare la oferta educațională și de formare profesională a instituțiilor din comunitate, stabilește cursul la care va fi înscrisă persoana supravegheată și întocmește decizia de executare a obligației. Decizia se întocmește în 3 exemplare, din care unul se comunică instituției din comunitate stabilite, unul persoanei supravegheate, iar un exemplar se atașează la dosarul de probațiune.
(4) Decizia de executare a obligației conține informații privind datele personale și de contact ale persoanei supravegheate, numărul hotărârii judecătorești și instanța de judecată care a pronunțat hotărârea, cursul care a fost stabilit de consilierul de probațiune manager de caz, perioada desfășurării cursului, precum și termenul-limită pentru începerea acestuia. Structura și formatul deciziei de executare a obligației sunt stabilite în anexa nr. 8.
(5) În situația în care, pe parcursul executării obligației, consilierul de probațiune manager de caz constată imposibilitatea continuării ori finalizării cursului din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilite pentru executarea obligației, decide continuarea executării în altă instituție și emite o nouă decizie cu conținutul prevăzut la alin. (4), în care face mențiune despre revocarea deciziei inițiale. Decizia se comunică persoanei supravegheate, instituției din comunitate aflate în imposibilitatea punerii în executare, precum și noii instituții desemnate.
(6) Obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională se consideră îndeplinită și în situația în care persoana supravegheată urmează cursul pe cheltuială proprie și face dovada urmării acestuia.
ARTICOLUL 1461
Obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității
(1) În cazul în care persoana supravegheată este obligată să presteze un număr de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, consilierul de probațiune manager de caz verifică existența locurilor disponibile în cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească, precum și tipul de activitate ce poate fi desfășurată.
(2) Consilierul de probațiune manager de caz informează persoana supravegheată în cadrul întrevederii cu aceasta despre posibilitățile concrete de executare a obligației în instituțiile din comunitate și aplică prevederile art. 1446 alin. (5) din prezenta hotărâre.
(3) În situația în care persoana supravegheată nu a avut posibilitatea de a prezenta la data solicitată documentele medicale care să ateste că este aptă pentru prestarea unor activități dintre cele propuse de consilierul de probațiune, acesta îi pune în vedere persoanei să aducă documentul solicitat în termen de 30 de zile.
(4) Dacă în situația prevăzută la alin. (3) persoana nu depune documentele solicitate, consilierul de probațiune manager de caz poate proceda potrivit art. 14119 sau, după caz, potrivit art. 14120 alin. (4).
(5) Ulterior evaluării inițiale, pe baza documentelor medicale și în funcție de utilitatea activităților pentru comunitate și pentru persoana supravegheată, consilierul de probațiune manager de caz stabilește în care dintre cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și întocmește decizia de executare a obligației. Decizia se întocmește în trei exemplare, din care unul se comunică instituției din comunitate stabilite, unul persoanei supravegheate, iar un exemplar se atașează dosarului de probațiune.
(6) Decizia de executare a obligației conține informații privind datele personale și de contact ale persoanei supravegheate, numărul hotărârii judecătorești și instanța de judecată care a pronunțat hotărârea, numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunității impuse, tipurile de activități pe care le poate derula persoana, perioada desfășurării muncii, precum și termenul-limită pentru începerea acesteia. Odată cu decizia de executare, consilierul manager de caz poate transmite instituției și o fișă cu date suplimentare despre pregătirea școlară și profesională a persoanei, experiența în câmpul muncii, precum și informații privind starea de sănătate a persoanei, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(7) În situația în care se constată imposibilitatea continuării ori finalizării executării obligației din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilite pentru executarea obligației, consilierul de probațiune manager de caz reia, dacă este posibil, procedura de întocmire a deciziei de executare a obligației în a doua instituție din comunitate menționate în hotărârea judecătorească și revocă prima decizie.
(8) În cazul în care instanța nu a menționat în hotărârea judecătorească nicio instituție din comunitate ori în situația în care punerea în executare a muncii nu este posibilă în niciuna dintre cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea instanței, consilierul de probațiune sesizează judecătorul delegat cu executarea, care va desemna o altă instituție din comunitate pentru executarea muncii.
(9) Executarea muncii neremunerate în folosul comunității stabilită ca obligație la amânarea aplicării pedepsei sau la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, se execută într-un interval de 6 luni, respectiv 1 an de la data începerii prestării muncii.
(10) În cazul în care consilierul de probațiune manager de caz constată, după punerea în executare, imposibilitatea obiectivă a continuării ori finalizării acesteia în termenul prevăzut la alin. (9), procedează potrivit alin. (8).
(11) În cazul primirii prin transfer a dosarului de probațiune de la un alt serviciu de probațiune, noul consilier manager de caz procedează potrivit alin. (8).
(12) Prevederile art. 14113 – 14118 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1462
Obligația de a frecventa un program de reintegrare socială
(1) În cazul în care persoana supravegheată este obligată să frecventeze un program de reintegrare socială, consilierul de probațiune manager de caz ia măsurile necesare în vederea identificării modalităților concrete de înscriere a persoanei într-un astfel de program.
(2) În situația în care programul de reintegrare socială este disponibil la nivelul serviciului de probațiune, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit art. 1491, care se aplică în mod corespunzător.
(3) În cadrul primei întrevederi, consilierul de probațiune manager de caz informează persoana supravegheată privind posibilitățile concrete de executare a obligației la nivelul serviciului de probațiune, în cadrul biroului programe de reintegrare sau, dacă nu este posibil, în cadrul unei instituții din comunitate dintre cele înscrise în baza de date constituită la nivel național și totodată urmărește stabilirea efectivă a programului de reintegrare socială prin raportare la situația și nevoile cu potențial criminogen ale persoanei supravegheate.
(4) Ulterior evaluării inițiale, în funcție de nevoile persoanei supravegheate, consilierul de probațiune manager de caz stabilește instituția, tipul programului de reintegrare socială în care va fi înscrisă persoana supravegheată, perioada desfășurării programului, precum și termenul-limită pentru începerea acestuia și întocmește decizia de executare a obligației. Decizia se întocmește în 3 exemplare, dintre care unul se comunică, atunci când este cazul, instituției din comunitate stabilite, unul persoanei supravegheate, iar un exemplar se atașează la dosarul de probațiune.
(5) În situația în care constată imposibilitatea continuării ori finalizării programului din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilite pentru executarea obligației, consilierul de probațiune manager de caz reia procedura de întocmire a unei noi decizii cu conținutul prevăzut la alin. (4) și în cuprinsul căreia face mențiune despre revocarea deciziei inițiale. Decizia se comunică persoanei supravegheate, instituției din comunitate aflate în imposibilitatea punerii în executare, precum și noii instituții desemnate.
(6) Obligația de a urma un program de reintegrare socială se consideră îndeplinită și în situația în care persoana supravegheată urmează programul pe cheltuială proprie și face dovada urmării acestuia.
ARTICOLUL 1463
Obligația persoanei supravegheate de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală
(1) În cazul în care persoana supravegheată este obligată să se supună unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, consilierul de probațiune manager de caz procedează în mod diferențiat, după cum obligația a fost sau nu individualizată de către judecător.
(2) În situația în care instanța de judecată a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul de probațiune manager de caz contactează instituția stabilită, verifică luarea în evidență a persoanei, solicită informații privind programul instituit și monitorizează derularea activității de control, tratament sau îngrijire medicală.
(3) În situația în care instanța de judecată nu a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul de probațiune manager de caz, în baza evaluării inițiale și după consultarea persoanei supravegheate, stabilește instituția din comunitate pentru punerea în executare a obligației.
(4) În situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), consilierul de probațiune manager de caz emite decizia, stabilind perioada desfășurării, precum și termenul-limită pentru începerea executării obligației. Decizia se întocmește în 3 exemplare, dintre care unul se comunică instituției din comunitate, unul persoanei supravegheate, iar un exemplar se atașează la dosarul de probațiune.
(5) Instituția indicată în decizia prevăzută la alin. (4) stabilește modalitatea de executare a obligației și informează consilierul manager de caz în termen de 7 zile de la primirea deciziei.
(6) În situația în care constată imposibilitatea continuării ori finalizării programului, tratamentului sau îngrijirii medicale, din motive neimputabile persoanei ori instituției din comunitate stabilite pentru executarea obligației, consilierul de probațiune manager de caz reia procedura de întocmire a unei noi decizii de executare, care are conținutul prevăzut la alin. (4) și care cuprinde mențiunea revocării deciziei inițiale. Decizia se va comunica persoanei supravegheate, instituției din comunitate aflate în imposibilitatea punerii în executare, precum și noii instituții desemnate, consilierul manager de caz procedând la încunoștințarea instanței de executare, dacă instituția a fost stabilită prin hotărâre judecătorească.
(7) Obligația de a urma o formă de tratament sau îngrijire medicală se consideră îndeplinită și în situația în care persoana supravegheată urmează tratamentul sau îngrijirea pe cheltuială proprie și face dovada urmării acestora.
ARTICOLUL 1464
Verificarea îndeplinirii de către persoana condamnată a obligațiilor civile
(1) În scopul verificării îndeplinirii de către persoana supravegheată a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească, cu 6 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz solicită persoanei informații privind demersurile efectuate în vederea îndeplinirii acestor obligații.
(2) În situația în care persoana supravegheată a îndeplinit obligațiile civile, consilierul de probațiune manager de caz solicită dovada îndeplinirii acestora, care se atașează la dosarul de probațiune.
(3) În situația în care persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile în termenul prevăzut la alin. (1), consilierul de probațiune manager de caz verifică motivele neîndeplinirii și, dacă este cazul, îndrumă persoana în vederea îndeplinirii obligațiilor civile cel târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
(4) În verificarea motivelor neîndeplinirii obligațiilor civile de către persoana condamnată, consilierul de probațiune manager de caz ține seama de documentele justificative prevăzute la art. 1444 alin. (3) și la art. 1456 și 1457.
(5) În situația neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile de către persoana supravegheată, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un raport de evaluare potrivit art. 44 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, în care consemnează motivele neîndeplinirii și sesizează instanța de executare.
ARTICOLUL 1465
Supravegherea obligațiilor de alte organe abilitate
(1) În cazul în care persoana supravegheată este obligată să execute una sau mai multe obligații a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate, potrivit art. 85 alin. (2) lit. d)-j), art. 93 alin. (2) lit. c) și d) și art. 101 alin. (2) lit. c)-g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, consilierul de probațiune manager de caz transmite o informare organelor competente stabilite potrivit Legii nr. 253/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanei vătămate sau, după caz, altor persoane stabilite de instanță cu privire la posibilitatea de a sesiza serviciul de probațiune, dacă persoana supravegheată încalcă obligațiile.
(2) În situația acordării unor permisiuni în executarea obligațiilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 253/2013, cu modificările și completările ulterioare, consilierul de probațiune manager de caz informează de îndată organele abilitate prevăzute la alin. (1), precum și persoana vătămată sau, după caz, alte persoane stabilite de instanță.
(3) În situația nerespectării de către persoana supravegheată a obligațiilor a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate, la sesizarea acestora, ori în urma informării serviciului de probațiune de către persoana vătămată sau de către o altă persoană interesată, consilierul de probațiune manager de caz informează, în termen de 30 de zile de la data primirii sesizării, organele abilitate sau, după caz, persoana care a formulat sesizarea cu privire la demersurile efectuate.
(4) La solicitarea organelor abilitate prevăzute la alin. (1), consilierul de probațiune manager de caz pune la dispoziția acestora și alte informații necesare verificării respectării obligațiilor de către persoana supravegheată.
(5) În vederea îndeplinirii atribuțiilor de către organele abilitate, consilierul de probațiune asigură accesul acestora la informații din dosarul de supraveghere în condițiile art. 53 alin. (6) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Colaborarea cu organele abilitate să supravegheze obligațiile prevăzute la alin. (1) se face potrivit art. 1498 care se aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 1466
Nerespectarea obligațiilor de către persoana supravegheată
(1) În cazul în care consilierul de probațiune manager de caz constată încălcări minore în respectarea obligațiilor, în condițiile art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, care nu aduc atingere scopului pentru care acestea au fost dispuse, procedează potrivit art. 14119 alin. (1)-(4) și art. 14120 alin. (3).
(2) În cazul în care, după aplicarea a două avertismente, consilierul de probațiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă obligațiile, întocmește un raport de evaluare potrivit prevederilor art. 43 lit. b), art. 44 și art. 67 din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, pe care îl transmite instanței de executare împreună cu dovezile atașate în copie.
(3) În cazul în care se constată încălcarea de către persoana supravegheată a obligației de a nu folosi, deține sau purta orice categorii de arme, a obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, respectiv a obligației de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit dispozițiilor art. 1438 alin. (1) lit. b) și sesizează instanța de executare.
ARTICOLUL 1467
Finalizarea supravegherii
(1) Înainte de împlinirea termenului de supraveghere, activitățile consilierului de probațiune manager de caz cu persoana supravegheată au ca obiective planificarea finalizării supravegherii prin analiza gradului de atingere a obiectivelor planului de supraveghere și motivarea persoanei supravegheate în realizarea unui plan personal de acțiune pentru perioada de după încetarea supravegherii.
(2) La sfârșitul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune întocmește un raport final cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat procesul de supraveghere.
(3) Structura și formatul raportului privind finalizarea supravegherii prevăzut în anexa nr. 10 se adaptează la particularitățile fiecărui caz de supraveghere.
(4) O copie a planului personal de acțiune pentru perioada de după încetarea supravegherii, atunci când acesta a fost întocmit, precum și raportul final se atașează la dosarul de probațiune.
(5) În situația în care persoana s-a aflat în evidențele serviciului de probațiune ca urmare a recunoașterii de către o instanță din România a unei hotărâri judecătorești ori decizii de probațiune dispuse de un alt stat membru al Uniunii Europene, raportul prevăzut la alin. (2) se transmite judecătorului delegat cu executarea.
(6) Raportul final nu se întocmește în cazul în care instanța, ca urmare a anulării amânării aplicării pedepsei, a anulării suspendării sub supraveghere ori a liberării condiționate, stabilește continuarea executării sub supravegherea serviciului de probațiune.
SECȚIUNEA a 5-a
Procesul de supraveghere a minorilor
§1.
Punerea în executare a măsurilor educative
ARTICOLUL 1468
Serviciul de probațiune competent cu supravegherea măsurilor educative
(1) Activitatea de supraveghere a minorilor sancționați cu o măsură educativă neprivativă de libertate se realizează de către consilierul de probațiune manager de caz care își desfășoară activitatea în cadrul biroului de supraveghere din serviciul de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința minorului. În cazul în care minorul sancționat de o instanță română nu locuiește pe teritoriul României, competența aparține biroului de supraveghere din cadrul serviciului de probațiune situat în circumscripția teritorială a instanței de executare.
(2) Supravegherea executării pedepselor și măsurilor neprivative de libertate impuse prin hotărârea judecătorească sau prin decizia de probațiune recunoscută potrivit Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este de competența serviciului de probațiune în circumscripția căruia se află locuința minorului.
(3) Activitatea de supraveghere prevăzută la alin. (1) se realizează față de persoanele care au săvârșit fapta înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, indiferent de vârsta pe care o au în momentul punerii în executare a măsurii educative.
(4) La desemnarea consilierului de probațiune manager de caz se are în vedere asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate raportat la fiecare consilier de probațiune.
(5) Consilierul de probațiune manager de caz rămâne, de regulă, același pe toată perioada executării.
(6) În situația în care șeful serviciului de probațiune sau șefului biroului de supraveghere constată că serviciul ori biroul pe care îl conduce nu este competent, procedează potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) și (3).
(7) În caz de conflict de competență dintre două birouri de probațiune sau dintre două servicii de probațiune, se aplică prevederile art. 141 alin. (4) și (5).
(8) În situația în care minorul intrat în evidența serviciilor de probațiune este cetățean străin sancționat în România sau de către o instanță străină a cărei hotărâre judecătorească sau decizie a fost recunoscută de autoritățile judiciare din România, la luarea în evidență, serviciul de probațiune înștiințează structura teritorială pentru imigrări și solicită informații cu privire la minor și la situația șederii acestuia pe teritoriul României.
ARTICOLUL 1469
Punerea în executare a măsurilor educative
(1) Pentru punerea în executare a măsurilor educative în cadrul procedurii prevăzute la art. 511 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul delegat cu executarea citează serviciul de probațiune în circumscripția căruia își are locuința minorul, transmițând o copie a hotărârii judecătorești.
(2) După primirea hotărârii judecătorești și a citației și după verificarea competenței materiale și teritoriale, șeful serviciului sau, după caz, al biroului de probațiune competent desemnează un consilier de probațiune pentru a participa la desfășurarea procedurii prevăzute la art. 511 din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Anterior participării la procedura de punere în executare a măsurii educative, consilierul de probațiune solicită o copie a referatului de evaluare de la biroul de evaluare presentențială competent, precum și alte informații relevante de la consilierul de probațiune care a întocmit referatul, atunci când este cazul.
(4) În cadrul întâlnirii, consilierul de probațiune formulează propuneri motivate privind încredințarea supravegherii minorului unor persoane, atunci când încredințarea este necesară potrivit conținutului măsurii educative a supravegherii, dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
(5) În cadrul întâlnirii, consilierul de probațiune stabilește data la care minorul și părintele sau, după caz, tutorele, curatorul, persoana sau reprezentantul instituției căreia i-a fost încredințată supravegherea minorului de către instanță ori de către judecătorul delegat cu executarea, în funcție de caz, urmează să se prezinte la serviciul de probațiune.
(6) În aplicarea prevederilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 252/2013, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care serviciul de probațiune de la locuința minorului nu se află în circumscripția teritorială a instanței care pune în executare măsura educativă, acesta poate solicita serviciului de probațiune din circumscripția instanței respective participarea la punerea în executare a măsurii educative.
(7) Dacă punerea în executare a măsurii educative s-a realizat în condițiile prevăzute la alin. (6), consilierul de probațiune din cadrul serviciului situat în circumscripția instanței care pune în executare măsura educativă, după îndeplinirea formalităților de punere în executare, transmite toate informațiile și documentele serviciului de probațiune de la locuința minorului.
(8) În situația neprezentării la punerea în executare a măsurii educative, consilierul de probațiune desemnat în condițiile alin. (2) transmite o informare judecătorului delegat în care comunică data la care minorul trebuie să se prezinte la sediul serviciului de probațiune și alte informații ori solicitări considerate relevante, precum și, atunci când este cazul, propune persoana cea mai potrivită să exercite supravegherea, în cazul în care instanța nu s-a pronunțat deja cu privire la acest aspect.