Completări aduse Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

În Monitorul Oficial nr. 961 din 5 deembrie a.c. a fost publicată Legea nr. 232/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

Art. I.

Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 1 se introduc două noi articole, articolele 1¹ şi 1², cu următorul cuprins:

„Art. 1¹.

(1) Prezenta lege reglementează condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate.

(2) Serviciile specializate de plasare a forţei de muncă realizate pe teritoriul României de către un agent de plasare a forţei de muncă în străinătate constau în informarea, consilierea şi medierea cetăţenilor români în vederea angajării acestora în străinătate.

(3) Serviciile prevăzute la alin. (2) sunt furnizate de către agenţii de plasare a forţei de muncă înfiinţaţi pe teritoriul României sau de către alţi furnizori de servicii de plasare a forţei de muncă stabiliţi pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spaţiului Economic European, înregistraţi în condiţiile prevăzute de prezenta lege ori, după caz, supuşi procedurii de notificare.

Art. 1².

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) plasare a forţei de muncă – activitate prin care se realizează următoarele:

1. identificarea locurilor de muncă oferite de angajatori, persoane juridice sau persoane fizice din străinătate;

2. constituirea unei bănci de date privind solicitanţii de locuri de muncă şi ofertele de locuri de muncă în străinătate;

3. publicarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de ocupare a acestora;

4. preselecţia sau, după caz, selecţia candidaţilor, corespunzător cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile şi interesele acestora, testarea aptitudinilor, întocmirea şi gestionarea dosarului de personal şi a documentaţiei necesare;

5. întreprinderea demersurilor pentru angajarea persoanelor selectate pe locurile de muncă oferite;

6. punerea în legătură cu angajatori străini a persoanelor care au domiciliul în România şi care se află în căutarea unul loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă;

b) agent de plasare a forţei de muncă – persoana juridică constituită în temeiul Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv filialele societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 şi 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca activitate principală «Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă» cod CAEN – 7810, denumită în continuare agent de plasare;

c) mediere – activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, finalizată prin încheierea unui contract individual de muncă;

d) interpunere – intervenţia unui terţ ca mijlocitor între agentul de plasare şi angajatorul străin sau persoana mediată, în vederea facilitării activităţii de mediere;

e) furnizor de servicii de plasare a forţei de muncă – persoana juridică stabilită pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau al Spaţiului Economic European, care are dreptul legal de a presta servicii de plasare a forţei de muncă în baza legislaţiei statului de stabilire, fiind supus, după caz, unei proceduri de acreditare, autorizare ori înregistrare pentru prestarea de astfel de servicii;

f) alte categorii de intermediari – orice altă persoană fizică sau juridică;

g) persoana mediată – persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, cu domiciliul în România şi care beneficiază, în vederea angajării, de activitatea de mediere conform prevederilor prezentei legi.”

2. Articolul 2 se abrogă.

3. La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) La negocierea acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute la alin. (1), partea română va urmări respectarea principiului egalităţii de tratament şi a reglementărilor aplicabile în ceea ce priveşte nivelul salariului minim, durata timpului de lucru şi de odihnă, condiţii generale de muncă, sănătate şi securitate în muncă, asigurarea pentru accidente de muncă sau boli profesionale.”

4. La articolul 3, alineatul (3) se abrogă.

5. La articolul 4, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„a) respectarea, pe durata angajării, a drepturilor prevăzute de legislaţia statului de primire, de acordurile, înţelegerile şi convenţiile bilaterale şi multilaterale la care România şi statul de primire sunt parte, precum şi a clauzelor contractului individual de muncă;

…………………………………………………………………………………………………….

c) soluţionarea eventualelor litigii, având ca obiect respectarea drepturilor cetăţenilor români, potrivit legislaţiei statului de primire.”

6. Titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL II

Activitatea agenţilor de plasare a forţei de muncă în străinătate”

7. Articolul 5 se abrogă.

8. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6.

(1) Agenţii de plasare desfăşoară activităţi de mediere a cetăţenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori.

(2) Interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare, persoana mediată şi angajatorul străin este interzisă.”

9. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8.

(1) Agenţii de plasare desfăşoară pe teritoriul României activitatea de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

b) au încheiat cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislaţiei statului respectiv, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;

c) dispun de spaţiul şi dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii;

d) au încadrat în muncă personal calificat în domeniul resurselor umane care face dovada experienţei în recrutare de personal;

e) nu au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, prevăzută de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, incompatibilă cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare;

f) nu se află în faliment;

g) nu se află în dizolvare.

(2) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de plasare pe teritoriul României dacă au notificat inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială urmează să desfăşoare activităţile specifice în condiţiile art. 8² alin. (1)-(3).

(3) După înregistrarea la inspectoratul teritorial de muncă conform alin. (1) lit. a), agenţii de plasare au obligaţia de a organiza o bază de date care să conţină:

a) ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate, cu toate specificaţiile acestora, atât în limba statului de destinaţie sau într-o altă limbă de circulaţie internaţională, cât şi în limba română;

b) informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a locurilor de muncă;

c) datele de identificare ale solicitanţilor locurilor de muncă, precum şi datele referitoare la calificările şi aptitudinile acestora.

(4) Pentru medierea cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, agenţii de plasare încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere în formă scrisă, al căror conţinut este stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Agenţii de plasare efectuează în mod gratuit activităţi de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe.”

10. După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 8¹ şi 8², cu următorul cuprins:

„Art. 8¹.

(1) În vederea înregistrării la inspectoratele teritoriale de muncă, agenţii de plasare trebuie să prezinte următoarele documente:

a) certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din care să rezulte că au ca activitate principală «Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă» cod CAEN – 7810;

b) dovada înregistrării la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca operator de date cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

c) alte documente, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Agenţii de plasare care se supun procedurii de înregistrare, potrivit prezentei legi, au obligaţia de a notifica înfiinţarea de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, anterior începerii prestării de activităţi în cadrul acestora, atât inspectoratului teritorial de muncă unde sunt înregistraţi, cât şi inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială funcţionează respectivele sedii secundare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, a documentului prin care se atestă înfiinţarea acestora.

Art. 8².

(1) În vederea prestării, cu caracter permanent în România, a serviciilor prevăzute la art. 1¹alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială au stabilit un sediu permanent în România, potrivit legii, anterior începerii prestării acestor servicii, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) În vederea prestării transfrontaliere, cu caracter temporar sau ocazional în România, a serviciilor prevăzute la art. 1¹ alin. (2), furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a notifica inspectoratele teritoriale de muncă în a căror rază teritorială intenţionează să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a notifica înfiinţarea pe teritoriul României de filiale, sucursale ori alte sedii secundare, ale căror activităţi intră în sfera de aplicare a prezentei legi, inspectoratelor teritoriale de muncă în a căror rază teritorială funcţionează respectivele filiale, sucursale ori sedii, anterior începerii prestării activităţii în cadrul acestora, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”