În Monitorul Oficial nr. 398 din 26 mai a.c. a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.517/2017 pentru aprobarea Procedurii de evaluare și valorificare, în regim de urgență, a bunurilor perisabile sau supuse degradării, precum și pentru aprobarea modelelor unor formulare.

1. Dispoziții generale

1.1. În sensul prezentei proceduri, prin bunuri perisabile sau supuse degradării se înțelege:

a) bunuri perisabile – bunurile de consum alimentar și materiile prime necesare pentru prepararea acestor bunuri, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animale, păsări vii sau plante;

b) bunuri supuse degradării – bunurile pentru care există riscul ca, prin trecerea timpului, valoarea acestora să se diminueze semnificativ, să fie supuse degradării fizice sau morale, precum și bunuri pentru care depozitarea, întreținerea sau conservarea necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea acestora.

1.2. Prevederile prezentei proceduri se aplică inclusiv bunurilor perisabile sau supuse degradării pentru care s-au dispus măsuri asigurătorii

1.3. Prin organ de executare se înțelege:

a) organul de executare competent, potrivit legii, al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și organelor fiscale teritoriale subordonate acestora, după caz;

b) organul de executare silită cazuri speciale al Direcției generale executări silite cazuri speciale și serviciilor executări silite cazuri speciale regionale.

1.4. În cazul măsurilor asigurătorii dispuse în cadrul procesului penal de către organele competente ori instanța de judecată, prevederile Ordinului ministrului justiției și al ministrului finanțelor publice nr. 4.344/C/2.843/2016 pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind evaluarea și valorificarea bunurilor mobile sechestrate se aplică în mod corespunzător.

2. Constituirea Comisiei de valorificare

2.1. Valorificarea, în regim de urgență, a bunurilor este organizată de o comisie de valorificare care este condusă de un președinte.

2.2. Președintele Comisiei de valorificare este, după caz:

a) șeful de serviciu/compartiment/birou colectare executare silită din cadrul organului fiscal competent;

b) executorul fiscal din cadrul Direcției generale executări silite cazuri speciale.

2.3. Comisia de valorificare este constituită din trei persoane, una dintre acestea fiind cea prevăzută la pct. 2.2.

2.4. Persoanele prevăzute la pct. 2.3 sunt desemnate prin decizie de către conducătorul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcției generale executări silite cazuri speciale și/sau conducătorii administrațiilor județene ale finanțelor publice, administrațiilor sectoarelor 1-6 ale finanțelor publice și administrației fiscale pentru contribuabili mijlocii de la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, după caz.

3. Evaluarea bunurilor perisabile sau supuse degradării

3.1. Evaluarea bunurilor perisabile sau supuse degradării se face la prețul pieței de achiziție cu ridicata practicat de către operatorii economici semnificativi care comercializează produse similare.

3.2. Comisia de valorificare, pentru determinarea prețului de evaluare a bunurilor perisabile sau supuse degradării, va face cerere de ofertă către operatorii economici care comercializează produse similare și va calcula, de regulă, o medie aritmetică a cel puțin 3 prețuri obținute de la operatorii aceștia.

3.3. În cazul bunurilor supuse degradării fizice sau morale, de natura autovehiculelor, aeronavelor, ambarcațiunilor sau altor bunuri mobile, Comisia de valorificare stabilește prețul de evaluare prin metodă comparativă cu prețul utilizat pe piață de alți operatori.

3.4. În cazurile prevăzute la pct. 3.2 și 3.3, pentru stabilirea prețului de evaluare, Comisia de valorificare întocmește un referat ce va fi semnat de către toți membrii acesteia.

4. Valorificarea bunurilor perisabile sau supuse degradării

4.1. Valorificarea bunurilor perisabile sau supuse degradării se face la prețul stabilit potrivit pct. 3.2 sau 3.3, după caz.

4.2. În cazul în care bunurile sechestrate sunt bunuri alimentare și/sau animale, acestea vor fi valorificate către unitățile autorizate și/sau înregistrate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare în ceea ce privește domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

4.3. În cazul bunurilor și/sau al animalelor prevăzute la pct. 4.2, înainte de propunerea pentru valorificare se va anunța direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) competentă teritorial, pentru verificări tehnice și, ulterior vânzării, pentru stabilirea trasabilității produselor/ animalelor, iar, în cazul alimentelor, vânzarea se va face ulterior constatării conformității acestora, prin determinări analitice în laboratoare autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.

4.4. Deplasarea de către cumpărător a bunurilor și/sau a animalelor prevăzute la pct. 4.2 către noua destinație se va face cu respectarea condițiilor de transport sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu mijloace de transport autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și/sau cu respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor.

4.5. Pentru bunurile prevăzute la pct. 4.2, aflate în proprietatea debitorului, organul care a dispus această măsură va lăsa bunurile în custodia unei persoane care face dovada că este autorizată din punct de vedere sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor și care are capacitatea să asigure condițiile corespunzătoare de păstrare, conservare sau menținere a bunurilor.

4.6. Persoanele care fac dovada că sunt autorizate sanitar- veterinar și pentru siguranța alimentelor pot fi verificate pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, la adresa www.ansvsa.ro

4.7. În cazul în care au fost sechestrate bunuri mobile degradabile, acestea pot fi valorificate, potrivit prezentei proceduri, în următoarele situații:

a) atunci când există riscul ca, prin trecerea timpului, valoarea bunurilor sechestrate să se diminueze semnificativ, să fie supuse degradării fizice sau morale;

b) când măsura sechestrului privește bunuri a căror depozitare, întreținere sau conservare necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului.

4.8. În vederea începerii procedurii de valorificare a bunurilor prevăzute la pct. 4.7, organul de executare va solicita ca, în termen de cel mult 15 zile, instituția care a dispus măsura asigurătorie, precum și debitorul ale cărui bunuri au fost sechestrate asigurătoriu să își dea acordul asupra valorificării acestora.

4.9. Dacă instituția care a dispus măsura asigurătorie și-a dat acordul asupra valorificării bunurilor prevăzute la pct. 4.7, organul de executare va aplica prevederile prezentei proceduri, indiferent dacă debitorul ale cărui bunuri au fost sechestrate asigurătoriu și-a dat sau nu acordul ori nu a răspuns la solicitare.

4.10. În cazul bunurilor degradabile, organul de executare va aprecia dacă se impune valorificarea acestora potrivit prezentei proceduri, ținând cont de încadrarea lor în categoria celor care, prin trecerea timpului, își pierd din calitate sau din valoare, precum și de acordul prevăzut la pct. 4.9. Astfel, organul de executare va întocmi un referat care va cuprinde considerentele pentru care bunurile au fost încadrate în această categorie, avizat de șeful organului de executare și aprobat de conducătorul acestuia.

4.11. În cazul în care instanțele judecătorești sau alte organe competente, potrivit legii, au dispus organului fiscal ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor degradabile prevăzute la pct. 4.7, în vederea începerii procedurii de valorificare, se va solicita, de îndată, acordul instituțiilor care au dispus măsura asigurătorie.

4.12. Prevederile pct. 4.8 și 4.11 nu se aplică în cazul organelor de control din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală a Vămilor, Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, organele fiscale teritoriale subordonate acestora, precum și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, sau dacă măsura asigurătorie dispusă a devenit executorie, potrivit legii, ori sechestrul a fost instituit ca măsură executorie.