În Monitorul Oficial nr. 850 din 16 noiembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 3128/2015 al Ministerului Fondurilor Europene privind regimul de depunere a cererilor de rambursare de către beneficiarii Programului operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, pentru accelerarea absorbției de fonduri, în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României.


Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!


În extras

În baza Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Programului operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007,

în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.

Art. 1.
(1) Pentru proiectele finanțate începând cu cererea de propuneri de proiect 115, a căror implementare s-a finalizat până la data intrării în vigoare a prezentului ordin și pentru care există cheltuieli angajate în perioada de implementare a proiectelor și plătite până la data publicării prezentului ordin, dar nesolicitate la rambursare, beneficiarii pot solicita la rambursare aceste cheltuieli până la data de 27 noiembrie 2015, cu încadrarea în ultimul buget aprobat, prin depunerea unei cereri de rambursare în conformitate cu instrucțiunile Autorității de management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane în vigoare.
(2) Beneficiarii care nu se încadrează în termenul prevăzut la alin. (1) pentru depunerea cererii de rambursare suportă cheltuielile aferente proiectului din resurse proprii.

Art. 2.
Liderii de parteneriat sunt obligați să depună cereri de rambursare, dacă există solicitare scrisă din partea partenerului/partenerilor de implementare a proiectului, însoțită de toate documentele justificative în conformitate cu instrucțiunile Autorității de management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane în vigoare.

Art. 3.
Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția generală programe capital uman care îndeplinește funcția de Autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane și organismele intermediare pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.