În Monitorul Oficial nr. 839 din 10 noiembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 914/2015 privind participarea României la Programul Internațional PIAAC „Programul pentru Evaluarea Internațională a Competențelor Adulților”, 2015-2018.


Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!


În extras

Art. 1.

Se aprobă participarea României la Programul Internațional din domeniul educației, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, „Programme for the International Assessment of Adult Competencies” – PIAAC 2015-2018, privind evaluarea competențelor populației adulte, cu vârste între 16 și 65 de ani.

Art. 2.

Pe durata de implementare a programului, Centrul Național de Evaluare și Examinare îndeplinește atribuțiile de Centru Național PIAAC.

Art. 3.

(1) Participarea României la Programul Internațional OCDE – PIAAC implică două categorii de costuri: taxa de participare și cheltuieli de administrare internă.

(2) Taxa privind participarea României, în perioada 2015- 2018, la Programul Internațional OCDE – PIAAC este estimată la 500.000 euro și se achită de către Centrul Național de Evaluare și Examinare către OCDE, în tranșe anuale egale, conform specificațiilor din contractul semnat de ambele părți.

(3) Echivalentul în lei al taxei prevăzute la alin. (2), precum și cheltuielile de administrare internă a Programului Internațional PIAAC se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate anual Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

(4) Centrul Național de Evaluare și Examinare va solicita Comisiei Europene asistență financiară care să acopere până la 75% din cheltuielile implicate de taxa de participare.

(5) Sumele alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării Științifice, potrivit alin. (2) și (3), vor fi diminuate cu sumele decontate de către Comisia Europeană.

Art. 4.

(1) Pentru a sprijini îndeplinirea obiectivelor programului se constituie un consiliu național cu rol consultativ format din reprezentanți ai: Institutului Național de Statistică, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Autorității Naționale pentru Calificări, Institutului de Științe ale Educației și Centrului Național de Evaluare și Examinare. Rolul consiliului este de a susține implementarea în România a Programului Internațional OCDE – PIAAC, fiind constituit în scopul elaborării, integrării, corelării și monitorizării de politici ale Guvernului, în sensul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Modalitatea de desemnare a reprezentanților, a atribuțiilor acestora, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național PIAAC se reglementează prin ordin comun al instituțiilor nominalizate.