În Monitorul Oficial nr. 242 din 9 aprilie a.c. a fost publicată Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

CAPITOLUL I

Măsuri pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar

Art. 1.

(1) Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii.

(2) Prevederile prezentului capitol nu se aplică Trezoreriei Statului, instituţiilor de credit, instituţiilor emitente de monedă electronică, instituţiilor care prestează servicii de plată, autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, instituţiilor financiare nebancare şi entităţilor care efectuează operaţiuni de schimb valutar, definite potrivit legii, pentru operaţiunile specifice activităţii pentru care acestea au fost autorizate, precum şi operatorilor din domeniul jocurilor de noroc.

(3) Prevederile prezentului capitol se aplică şi operaţiunilor de încasări şi plăţi în valută efectuate pe teritoriul României. Încadrarea în plafoanele prevăzute de prezentul capitol se efectuează în funcţie de cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Naţională a României, de la data efectuării operaţiunilor de încasări sau plăţi.

Art. 2.

În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

a) încasare fragmentată — fracţionarea sumei de încasat în mai multe tranşe, pentru a evita plafonul de încasare în numerar stabilit prin lege;

b) plată fragmentată — fracţionarea sumei de plată în mai multe tranşe, pentru a evita plafonul de plată în numerar stabilit prin lege;

c) magazin de tipul cash and carry — magazin care realizează comerţ de tipul cash and carry, astfel cum este definit la art. 4 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3.

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:

a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;

b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;

c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;

d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;

e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

(2) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.

(3) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

(4) La data acordării avansurilor spre decontare, sumele aferente intră în calculul plafonului zilnic prevăzut la alin. (1) lit. c) sau d), după caz.

Art. 4.

(1) Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.

(2) Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar prevăzute la alin. (1), cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate, conform legii.

(4) Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de Împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.