În Monitorul Oficial nr. 41 din 16 ianuarie a.c. a fost publicată Hotărârea Consiliului de mediere nr. 52/2014 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. I.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 27 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Art. 5

(1) Consiliul este format din 9 membri titulari şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct şi secret de mediatorii autorizaţi cu drept de vot, înscrişi în Tabloul mediatorilor, în condiţiile Legii şi ale prezentului Regulament.

(2) Pot face parte din Consiliu persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt mediatori autorizaţi cu drept de vot, înscrişi în Tabloul mediatorilor ca mediatori activi şi fac dovada că sunt înregistraţi fiscal la organele fiscale cu forma de exercitare a profesiei de mediator;

b) nu sunt suspendaţi şi nu au fost sancţionaţi printr-o hotărâre rămasă definitivă;

c) au achitată la zi taxa profesională;

d) depun la dosarul de candidatură o descriere a competenţelor şi experienţei practice pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 20 din Lege, însoţită de o declaraţie pe propria răspundere sub sancţiunea art. 327 din Codul penal privind falsul în declaraţii. Această descriere nu constituie un criteriu de respingere a dosarului de candidatură în cadrul alegerilor ce se organizează conform anexei nr. 11 „Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere, rolul său fiind acela de a asigura ca alegerea candidaţilor să fie făcută de votanţi în cunoştinţă de cauză.”

2. După anexa nr. 10 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11 „Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere”, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II.

Începând cu data publicării prezentei hotărâri încetează să mai producă efecte juridice Hotărârea Consiliului de mediere nr. 2.669 din 16 septembrie 2011*) pentru adoptarea Regulamentului privind alegerea membrilor Consiliului de mediere.

[extras]

Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere

CAPITOLUL I

Dispoziţii introductive

Art. 1.

(1) Consiliul de mediere este autoritatea naţională de reglementare şi control în domeniul medierii.

(2) Consiliul de mediere este înfiinţat în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, ca organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti.

(3) Consiliul de mediere este organizat şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulament.

Art. 2.

(1) Consiliul de mediere este format din 9 membri şi 3 membri supleanţi, aleşi prin vot direct şi secret de mediatorii autorizaţi cu drept de vot înscrişi în Tabloul mediatorilor, în condiţiile prezentelor proceduri.

(2) Pot fi membri ai Consiliului de mediere numai mediatorii autorizaţi care dispun de cunoştinţe teoretice şi de experienţă practică în domeniul medierii conform art. 5 alin. (2) din Regulament.

(3) Alegerea membrilor Consiliului de mediere are loc în condiţiile Regulamentului şi ale prezentelor proceduri.

(4) Data alegerilor este stabilită de Consiliul de mediere în maximum 6 luni de la declanşarea procedurii de organizare a alegerilor, în condiţiile art. 20 lit. m1, din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3.

Alegerea membrilor Consiliului de mediere se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii: principiul legalităţii, principiul imparţialităţii, principiul cooperării, principiul prevenirii, principiul parteneriatului, principiul transparenţei şi dialogului social, principiul confidenţialităţii, precum şi principiul responsabilităţii.

CAPITOLUL II

Condiţii de participare la alegeri a mediatorilor autorizaţi

Art. 4.

La alegeri pot participa cu drept de vot mediatorii care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) sunt înscrişi în Tabloul mediatorilor autorizaţi — Secţiunea I reactualizat, în ultima formă transmisă spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform Regulamentului, înainte de declanşarea alegerilor;

b) nu se află în executarea unei sancţiuni disciplinare;

c) nu a interveni nicio clauză de suspendare la data exercitării dreptului de vot.

Art. 5.

(1) Pentru a se putea întocmi în mod valabil lista mediatorilor cu drept de vot care participă la alegeri, Consiliul de mediere va întocmi şi va afişa cu cel puţin 30 zile calendaristice anterior datei alegerilor lista completă cu mediatorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 4, listă pe care o va afişa la sediul propriu şi o va publica pe site-ul său oficial.

(2) Lista prevăzută la alin. (1) poate fi contestată în termen de 72 de ore de la data afişării. Contestarea se poate face în scris pe adresa oficială a Consiliului de mediere, prin email la adresa contestatii@cmediere.ro sau prin fax pe numărul afişat pe site-ul oficial al Consiliului de mediere.

(3) Soluţionarea contestaţiilor se face de către Departamentul juridic din cadrul Secretariatului tehnic al Consiliului de mediere în termen de două zile calendaristice de la înregistrarea acestora. Modificările rezultate ca urmare a contestaţiilor admise vor fi incluse în lista finală a mediatorilor cu drept de vot ce se publică în maximum 48 de ore de la soluţionarea contestaţiilor.