În Monitorul Oficial nr. 734 din 8 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1510/2014 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru stabilirea unor măsuri excepţionale cu caracter temporar de sprijinire a producătorilor din sectorul fructe şi legume.


Comandă acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

Art. 1.

(1) Prezentul ordin statuează cadrul legal necesar punerii în aplicare a prevederilor Regulamentului delegat (UE) nr. 932/2014 al Comisiei din 29 august 2014 de stabilire a unor măsuri excepţionale cu caracter temporar de sprijinire a producătorilor de anumite fructe şi legume şi de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 913/2014 care este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct.

(2) Cuantumurile sprijinului financiar pentru măsurile de nerecoltare şi recoltare înainte de coacere sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Calculaţia cuantumului prevăzut la alin. (2) se face în baza devizelor tehnologice-cadru întocmite de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală pentru legume, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni pentru fructe, respectiv Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească pentru strugurii de masă.

Art. 2.

(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură:

a) prin inspectorii din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor, eliberarea certificatelor de conformitate, conform atribuţiilor prevăzute în legislaţia naţională şi comunitară;

b) prin inspectorii fitosanitari din cadrul unităţilor fitosanitare judeţene controlul fitosanitar al culturilor care vor face obiectul nerecoltării şi recoltării înainte de coacere, în urma căruia inspectorul fitosanitar va elibera o fişă de inspecţie monitorizare.

(2) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură asigură:

a) primirea, înregistrarea şi gestionarea notificărilor depuse de producători şi a cererilor de plată;

b) notificarea către Comisia Europeană a informaţiilor în conformitate cu art. 8 şi 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 932/2014;

c) elaborarea procedurilor pentru realizarea controalelor la faţa locului şi gestionarea cererilor de plată;

d) realizarea controalelor aferente operaţiunilor notificate de producători;

e) plata sprijinului financiar organizaţiilor de producători şi producătorilor individuali.

Art. 3.

(1) Pentru măsurile de retragere de la comercializare, nerecoltare şi recoltare înainte de coacere notificările din anexa nr. 3 şi/sau anexa nr. 4 se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, după caz.

(2) Cererea de acordare a sprijinului financiar se depune la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până la data de 15 octombrie 2014, conform (3) Cererea de acordare a sprijinului financiar trebuie să fie însoţită de:

a) certificat de conformitate al produsului, eliberat de inspectorii din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic în Producerea şi Valorificarea Legumelor şi Fructelor, pentru măsura de retragere de pe piaţă, distribuire gratuită şi alte destinaţii;

b) fişa de inspecţie monitorizare a culturii din punct de vedere fitosanitar pentru măsura de nerecoltare şi recoltare în verde;

c) documente justificative care să motiveze cuantumul solicitat al ajutorului;

d) adeverinţă emisă de instituţia bancară la care a fost deschis contul în care se solicită efectuarea plăţii.