În Monitorul Oficial nr. 597 din 11 august a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 668/2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


În extras
Art. I

Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 20 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1) litera f), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. în domeniile economie şi comerţ, prin care se asigură urmărirea şi controlul respectării reglementărilor legale în vigoare;.“

2. La articolul 3 alineatul (1) litera A punctul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) industrială, referitoare la evoluţia dezvoltării sectoarelor industriei de prelucrare a produselor industriale şi a bunurilor de consum – electrotehnică, electronică şi mecanică fină, biotehnologii, mobilă, minerit neenergetic, metalurgie, chimie, petrochimie, textile, pielărie, lemn, sticlă, ceramică, materiale de construcţii, construcţii de maşini, reciclarea materialelor;“.

3. La articolul 3 alineatul (1) litera A, punctele 2, 25, 29, 33 şi 57 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„2. centralizează şi prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană din domeniul economic, al promovării competitivităţii produselor industriale, comerţului şi al ajutorului de stat din domeniile coordonate, în aria de competenţă, cu consultarea celorlalte instituţii interesate şi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 379/2013 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene şi pentru completarea art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu excepţia informaţiilor şi datelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.084/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr. 2.964/95/CE de introducere a înregistrării importurilor şi livrărilor de ţiţei în cadrul Comunităţii, a Deciziei Consiliului Uniunii Europene 1999/280/CE privind o procedură comunitară de informare şi de consultare asupra costurilor de aprovizionare cu ţiţei şi asupra preţurilor de consum ale produselor petroliere şi a Deciziei Comisiei Europene 1999/566/CE de aplicare a Deciziei 1999/280/CE a Consiliului privind o procedură comunitară de informare şi de consultare asupra costurilor de aprovizionare cu ţiţei şi a preţurilor de consum ale produselor petroliere, care se transmit, în condiţiile legii, de către Departamentul pentru Energie, prin direcţia de specialitate;

……….

25. asigură dialogul permanent şi transparent cu patronatele şi asociaţiile sindicale din domeniile coordonate, cu mass-media şi societatea civilă, în scopul informării reciproce corecte, complete şi la timp şi al perfecţionării cadrului legislativ aferent domeniilor coordonate;

……….

29. coordonează, cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 379/2013, domeniul infrastructurii calităţii şi urmăreşte aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislaţia Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora;

……….

33. asigură derularea procesului de privatizare la operatorii economici pentru care Ministerului Economiei are calitatea de instituţie publică implicată, în condiţiile legii, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului;

……….

57. solicită informaţii economice şi sociale, necesare Ministerului Economiei la elaborarea politicilor industriale;.“

4. La articolul 3 alineatul (1) litera A, după punctul 33 se introduce un nou punct, punctul 331, cu următorul cuprins:

„331. prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, îndeplineşte atribuţiile instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;“.