În Monitorul Oficial nr. 486 din 30 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 845/2014 al Ministerului Finanţelor Publice pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


În extras

Art. I

Normele metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.186 şi 1.186 bis din 29 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II

Instituţiile publice trebuie să asigure implementarea planului de conturi aşa cum a fost modificat şi completat prin prezentul ordin astfel încât situaţiile financiare să se întocmească în anul 2014 pe formularele aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 629/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2009, cu modificările şi completările ulterioare, utilizând conturile aprobate prin prezentul ordin.

Art. III

(1) Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 iulie 2014.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare acestuia.

Art. IV

Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.