În Monitorul Oficial nr. 754 din 6 decembrie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 471/2013, din 14 noiembrie cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Redăm textul opiniei separate formulate de judecătorii Augustin Zegrean, Daniel Marius Morar, Mircea Ştefan Minea.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii referendumului nr. 3/2000, formulată de Preşedintele României, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 lit. a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, pentru următoarele motive:

1. Legea dedusă controlului de constituţionalitate introduce, sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de 30% şi un cvorum al voturilor valabil exprimate de 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Astfel, pentru validarea rezultatului referendumului este necesară întrunirea cumulativă a unor condiţii minimale: din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale permanente trebuie să participe la vot un procent de 30%, iar 25% trebuie să exprime un vot valabil, rezultatul stabilindu-se în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate, care nu poate fi mai mică de 12,5% plus unu.

Cu alte cuvinte, chiar dacă la vot participă mai mult de 50% din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale permanente, însă totalul voturilor valabil exprimate este mai mic de 25%, referendumul este invalidat. Aceeaşi este situaţia dacă voturile valabil exprimate depăşesc pragul de 25%, dar la vot s-a prezentat mai puţin de 30% din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

2. Observăm că art. 2 alin. (1) din Constituţie este un text constituţional de principiu. Întrucât nu există în Legea fundamentală o prevedere care să precizeze în mod explicit condiţia formală a valabilităţii referendumului, aceasta trebuie determinată prin raportare la norma sau normele cu valoare de principiu care stabilesc gradul de reprezentativitate care să confere legitimitate deciziei adoptate prin referendum.

Prin urmare, trebuie identificate normele constituţionale care circumscriu fără echivoc sensul termenului de „majoritate“, în funcţie de care se poate determina rezultatul corect al unei consultări populare.

În activitatea parlamentară, potrivit art. 67 din Constituţie referitor la „Actele juridice şi cvorumul legal“, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Sub acest aspect, prevederile constituţionale menţionate stabilesc categoriile de acte juridice pe care le adoptă Parlamentul, precum şi cvorumul legal necesar adoptării lor.

Atunci când operează cu noţiunea de „majoritate“, legiuitorul constituţional îl înţelege întotdeauna în sensul său matematic (50% plus unu) şi îl aplică tuturor autorităţilor publice ale statului român. Constituie exemple dispoziţiile art. 65 alin. (2), art. 67,art. 76 alin. (1) şi (2), art. 81 alin. (2), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1) şi (2), art. 103 alin. (1) şi (3) şi art. 113 alin. (1) şi art. 151 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Pe de altă parte, atunci când legiuitorul constituţional a dorit să instituie în Legea fundamentală un alt tip de majoritate decât cea strict matematică (de 50% plus unu) a făcut-o explicit, cum este cazul procedurii de punere sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, prevăzută de art. 96 alin. (1) sau al procedurii de revizuire a Constituţiei, reglementată la art. 151 alin. (1) şi (2), sau în cazul reglementat de art. 95 alin. (1), potrivit căruia Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, precum şi cel al art. 103 alin. (3), în temeiul căruia Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Prin urmare, întrucât Constituţia nu conţine alte precizări, termenul de „majoritate“ trebuie interpretat în sensul comun de majoritate numerică simplă, ceea ce în materia referendumului se determină conform regulii 50% plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

3. Preşedintele României, Parlamentul şi Guvernul sunt autorităţi ale statului care, fie sunt alese în mod direct de corpul electoral conform regulii majorităţii (Preşedintele), fie sunt învestite ori funcţionează în baza aceleiaşi reguli a majorităţii (Guvernul şi Parlamentul). Or, nu se poate susţine că, pentru deţinătorul suveranităţii naţionale – poporul, regula de stabilire a rezultatului votului şi de determinare a valabilităţii unui referendum – instrument al democraţiei directe cu efecte în plan politic şi juridic, să fie aceea a unui prag de 30%, aşa cum stabileşte legea supusă examinării Curţii. O atare prevedere înfrânge principalul atribut al referendumului, şi anume funcţia sa de legitimare a puterii, prin care voinţa poporului validează actele supuse votului.

Prin urmare, susţinerea potrivit căreia voinţa majorităţii corpului electoral poate fi determinată prin validarea unui referendum la care au participat doar 30% din numărul cetăţenilor cu drept de vot este contrară interpretării sistematice şi cu bună-credinţă a prevederilor Constituţiei.

Această reglementare încalcă, pe lângă normele constituţionale cu valoare de principiu în stabilirea sensului noţiunii de „majoritate“, şi art. 2 alin. (2) din Constituţie care stabileşte că „Niciun grup sinicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.“

Or, prin raportare la totalitatea persoanelor înscrise în listele electorale permanente, procentul de 30% de participanţi la referendum constituie un grup pe care legiuitorul ordinar îl apreciază suficient de reprezentativ pentru a-l abilita să decidă cu privire la probleme de interes naţional. Reglementarea acestui prag aruncă în derizoriu noţiunea de reprezentativitate şi de suveranitate naţională, făcând posibilă exercitarea acesteia din urmă de către o minoritate a populaţiei, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere al democraţiei constituţionale.

4. În lipsa unei participări de cel puţin 50% plus unu din corpul electoral, s-ar ajunge la neîndeplinirea unei condiţii esenţiale pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, care constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului. Prin modificarea legii, Parlamentul a încălcat atât prevederile art. 2 din Constituţie, întrucât admite posibilitatea adoptării prin referendum a unor măsuri lipsite de legitimitatea populară, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 731 din 10 iulie 2012, prin care Curtea a constatat expres că dispoziţiile legii referitoare la cvorumul de participare sunt constituţionale numai în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

5. Actuala Constituţie a fost adoptată şi modificată ulterior cu o majoritate de 50% plus unu din cetăţenii înscrişi în listele electorale permanente. Diminuarea pragului de participare la 30% lipseşte de legitimitate modificările aduse printr-o lege de revizuire, generând o situaţie de instabilitate constituţională. Nu toate manifestările poporului pot produce efecte, ci doar cele care respectă forme şi proceduri stipulate de Legea fundamentală, care, sub aspectul procedurii de revizuire, constituie un model de constituţie rigidă.

6. Prin urmare, împrejurarea că legiuitorul constituant nu defineşte explicit la art. 2 alin. (1) din Constituţie criteriul valoric în funcţie de care un referendum poate fi considerat valabil nu înseamnă că acest criteriu poate fi stabilit în mod arbitrar de legiuitorul ordinar, ci doar că acesta este obligat să interpreteze cu bună-credinţă Legea fundamentală şi să consacre în legea de organizare şi desfăşurare a referendumului acel tip de majoritate care îşi are temeiul în litera şi spiritul Constituţiei. Orice interpretare contrară este inadmisibilă, întrucât ar conferi legiuitorului ordinar dreptul de a adăuga la textul constituţional, afectând astfel regimul şi efectele juridice ale referendumului printr-o lege organică, inferioară ca rang Legii fundamentale.

7. Într-o altă ordine de idei, nu putem ignora schimbarea de jurisprudenţă a Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte starea de constituţionalitate a reglementărilor referitoare la condiţiile de valabilitate a referendumului: nu mai devreme de un an, prin Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012, Curtea constata că „

[…] şi condiţia ce trebuie îndeplinită pentru validitatea referendumului este aceeaşi pentru toate tipurile de referendum, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 impunând întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.“ Curtea reţinea că aceasta reprezintă „o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.“ Or, se ridică întrebarea: care sunt elementele noi care au intervenit în intervalul de un an de la data pronunţării acestei decizii de natură să determine o reevaluare a autenticităţii manifestărilor suverane ale poporului român? De ce condiţia esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor nu o mai constituie majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale permanente?

Curtea a reţinut atunci, în cauza soluţionată prin Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013, precum şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 471 din 14 noiembrie 2012, incidenţa Codului de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 19-a reuniune (Veneţia, 16 decembrie 2006) şi de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept la cea de-a 70-a Sesiune plenară (Veneţia, 16–17 martie 2007), document cu valoare de principiu în materia referendumului, şi şi-a fundamentat soluţiile pronunţate – care, în mod evident, sunt diferite –, pe aceleaşi recomandări ale Comisiei de la Veneţia. Astfel, deşi premisele de la care se construieşte raţionamentul juridic, respectiv cadrul constituţional intern şi documentele internaţionale în materie, nu au suferit nicio modificare, concluzia la care ajunge instanţa constituţională în ultimele două decizii invocate mai sus este în mod nejustificat diferită şi, implicit, greşită.

Celelalte argumente folosite în opinia separată la Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 îşi păstrează pe deplin valabilitatea şi în această cauză, cu excepţia aspectelor privind aplicarea în timp a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.