În Monitorul Oficial nr. 731 din 28 noiembrie a.c. a fost publicat ordinul comun al Ministerului Finanţelor Publice, al Ministerului Fondurilor Europene și al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1906/1228/2474/2013 de reglementare a interpretării Deciziei Tribunalului Uniunii Europene (camera a şasea) în cauza T-89/10 privind recuperabilitatea TVA eligibile în cadrul Programului operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


Textul ordinului:

Art. 1

(1) Pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane TVA eligibilă, care este nedeductibilă conform legislaţiei fiscale naţionale, este considerată nerecuperabilă şi va fi solicitată la rambursare din Fondul Social European, având în vedere nerecuperabilitatea acesteia.

(2) La depunerea Cererii de finanţare, Beneficiarul declară că proiectul nu este generator de venit şi are obligaţia de a menţine destinaţia, de a asigura exploatarea şi mentenanţa echipamentelor achiziţionate pe o perioadă de cel puţin 3 ani după finalizarea proiectului, conform prevederilor contractului de finanţare.

Art. 2

(1) Prevederile prezentului ordin se aplică contractelor aflate sub incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 831/2012 privind completarea art. II din Hotărârea Guvernului nr. 1.135/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.

(2) În termen de două zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) va emite o instrucţiune în vederea punerii în aplicare a prezentului ordin.