În Monitorul Oficial nr. 729 din 27 noiembrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 1263/2013 al Ministerului Transporturilor pentru aprobarea Normelor privind procedura de aplicare a sancţiunilor administrative de suspendare sau retragere a certificatului de agreare, în cazul constatării nerespectării criteriilor şi condiţiilor privind acordarea acestuia.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras:

Art. 1

În cazul nerespectării prevederilor legale privind examinarea medicală şi/sau psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, în baza controalelor efectuate, propune conducerii ministerului următoarele sancţiuni administrative:

– notificarea cu avertisment;

– suspendarea certificatului de agreare pe o perioadă de 90 de zile;

– retragerea certificatului de agreare.

Art. 2

Sancţiunea „notificarea cu avertisment“ se aplică pentru nerespectarea următoarelor prevederi legale:

a) afişarea la loc vizibil a programului de lucru destinat activităţilor de examinare medicală şi psihologică pentru personalul din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor;

b) solicitarea declaraţiei pe propria răspundere a persoanelor examinate din care să reiasă faptul că nu au mai fost examinate medical şi psihologic la o altă unitate pentru funcţia pentru care solicită examinarea;

c) afişarea la loc vizibil a tarifelor practicate şi a certificatului de agreare.

Art. 3

Suspendarea certificatului de agreare pe o perioadă de 90 de zile se aplică pentru nerespectarea următoarelor prevederi legale:

a) comunicarea în scris a avizelor medicale şi/sau psihologice atât persoanelor examinate, cât şi angajatorilor acestora, precum şi direcţiei de sănătate publică judeţene/a Municipiului Bucureşti (pentru avizele medicale) şi autorităţii de control din domeniul transporturilor;

b) deţinerea şi completarea corectă şi la zi a registrului unic de evidenţă a examinărilor, precum şi transmiterea solicitării de avizare anuală direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, cu minimum 30 de zile înainte de expirare;

c) păstrarea dosarului cu toate documentele medicale şi psihologice ce au stat la baza emiterii avizului minimum 5 ani pentru toate modurile de transport, cu excepţia celui naval, pentru care se va păstra 6 ani;

d) raportarea lunară/trimestrială a examinărilor medicale şi/sau psihologice de siguranţa transporturilor efectuate, la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor;

e) remedierea în termen a neregulilor constatate care au fost sancţionate conform art. 2.