În Monitorul Oficial nr. 611 din 1 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 2230/2013 al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.239/2013.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Nou! Din 2 septembrie, clientii Legalis 2.0 pot accesa noul modul Dreptul UE si CEDO


Modificări:

Art. I

Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1.239/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 mai 2013, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (61) şi (62), cu următorul cuprins:

„(61) Prevederile alin. (6) se aplică beneficiarilor persoane fizice. (62) Utilizarea tichetului de către beneficiarul persoană juridică se face până la data de 10 decembrie 2013 inclusiv.“

2. La articolul 8, alineatele (7) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(7) Neutilizarea tichetului în termenul şi în condiţiile prevăzute la alin. (6) şi (62) atrage decăderea proprietarului din dreptul de a beneficia de prima de casare.

(8) Tichetul utilizat în termenul şi în condiţiile prevăzute la alin. (6) şi (62), precum şi documentele aferente nu pot face sub niciun motiv obiectul restituirii, proprietarul urmând să achiziţioneze autovehiculul nou de la producătorul validat la care a efectuat depunerea acestora şi care a eliberat nota de înscriere.“

3. La articolul 27, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(11) Ultima cerere de decontare se poate depune, cel mai târziu, la data de 13 decembrie 2013, iar decontarea se efectuează până la data de 31 decembrie 2013 inclusiv.“

4. La articolul 54, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(8) Termenul de valabilitate a notei de înscriere este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăşi însă data de 10 decembrie 2013.“