În Monitorul Oficial nr. 380 din 27 iunie 2013 a fost publicată Legea nr. 189/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul actului normativ se arată:

Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19 din 27 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 2 aprilie 2013, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I, după punctul 5 se introduce un nou punct, punctul 51, cu următorul cuprins:

„51.La articolul 26, după alineatul 1 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) Consiliul sau, după caz, instanţa de judecată poate obliga partea care a săvârşit fapta de discriminare să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinţei judecătoreşti.»“

2. La articolul I punctul 6, alineatul (21) al articolului 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(21) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 6 luni de la data soluţionării petiţiei de către Consiliu.“