Derogarea – in varianta incheierii clauzei compromisorii, de la competenta instantelor statale prezinta o serie de caracteristici. In primul rand, litigiul (litigiile) nu a (au) intervenit intre parti.

[Redactor: Gerogiana Matache]

In al doilea rand, este obligatoriu ca viitorul litigiu/ viitoarele litigii sa se nasca din contractul in care este stipulata respectiva clauza sau sa fie in legatura cu acest contract.

Caracterul accesoriu al clauzei compromisorii (negotio) – inscrisa in contractul principal, nu a constituit un impediment al reconsacrarii principiului independentei validitatii acesteia fata de validitatea contractului principal. Una din consecintele acestei reconsacrari poate consta in faptul ca litigiul – implicand validitatea/ nevaliditatea contractului principal, poate fi solutionat pe calea arbitrajului in temeiul clauzei compromisorii valide si operante.

Sintagma „litigiile ce se vor naste din contractul in care este stipulata sau in legatura cu acesta” are o acceptiune generala si generoasa. Legiuitorul roman a simtit nevoia efectuarii clarificarii din continutul art. 550 alin. (3) NCPC.

Respectarea regulii salvgardarii clauzei compromisorii a determinat interpretarea legala potrivit careia clauza compromisorie se aplica tuturor neintelegerilor care implica raspunderea contractuala („se aplica tuturor neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care se refera”).

Este relativ des intalnita problema competentei arbitrajului de a solutiona litigii implicand principiile raspunderii delictuale, dar decurgand din contracte continand o clauza compromisorie expresa/ implicita, dar neechivoca. Practica arbitrala romana a interpretat favorabil eficacitatea clauzei compromisorii cu privire la solutionarea litigiilor implicand raspunderea decurgand din faptul juridic licit/ ilicit, sub rezerva indeplinirii urmatoarei conditii: sa existe o legatura intre respectivul fapt juridic licit/ ilicit si contractul intervenit intre parti.

Art. 550 alin. (3) NCPC preia – in materia arbitrajului intern, conceptia stabilita de art. 2 pct. 1 din Conventia de la New York (1958).

Cu privire la continutul clauzei compromisorii, art. 3431 alin. (1) C.proc.civ. din 1865 nu efectua distinctia intre optiunea partilor pentru arbitrajul institutional si optiunea partilor pentru arbitrajul ad hoc. Indiferent de optiunea partilor, textul legal recomanda partilor sa stipuleze in continutul clauzei compromisorii mentiuni referitoare la numele arbitrilor/ modalitatea de numire a acestora.

Daca partile conveneau solutionarea litigiului pe calea arbitrajului si – fara a indica numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora, optau pentru arbitrajul institutional, clauza compromisorie era valida. Lipsa indicarii numelui arbitrilor sau modalitatii de numire a lor a fost complinita – in jurisprudenta arbitrala romana, de indicarea institutiei permanente de arbitraj careia i s-a incredintat solutionarea litigiului.

O data cu intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura civila, tipul optiunii partilor – pentru arbitrajul institutional sau pentru arbitrajul ad hoc, are consecinte asupra continutului clauzei compromisorii. In ipoteza arbitrajului ad hoc, partile trebuie sa prevada, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a arbitrilor.

Sa fie vorba despre nulitatea absoluta totala a clauzei compromisorii? Un raspuns afirmativ se intrevede. Legiuitorul roman nesocoteste natura voluntara a arbitrajului privat.

In temeiul acestei naturi, partile pot sa prevada/ pot sa nu prevada modalitatea de numire a arbitrilor. Legiuitorul … obliga partile – desi suntem in aria arbitrajului privat voluntar, sa arate, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a arbitrilor.

Cel putin in ipoteza neivirii litigiului, solutia legislativa este excesiva. In ipoteza arbitrajului institutional, partile nu trebuie sa prevada nimic – „este suficienta referirea la institutia sau regulile de procedura ale institutiei care organizeaza arbitrajul”.

Si daca partile stabilesc – in temeiul naturii voluntare a arbitrajului privat, modalitatea de numire a arbitrilor? Aceasta stabilire este eficace, dupa cum urmeaza: respectiva modalitatea coincide cu modalitatea de numire a arbitrilor, astfel cum este stabilita de Regulile de procedura arbitrala emise de arbitrajul institutional.

Este ineficace – potrivit art. 619 alin. (2) NCPC, daca aceste din urma Reguli stabilesc alta modalitate de numire a arbitrilor. Cum poate sa fie ineficace – in materia arbitrajului privat … voluntar (indiferent de tipul de organizare), vointa insasi a partilor? Intrebarea este, din pacate, retorica, atata timp cat ineficacitatea vointei partilor are un temei legal. Acesta este art. 550 alin. (1) teza finala coroborat cu art. 619 alin. (2) NCPC.

Articol preluat din: www.infolegal.ro