Prin Ordinul 3/2012 al CNVM, publicat in M. O. 63/2012, a fost aprobata Instructiunea 1/2012 privind organismele de plasament colectiv monetare.


COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

INSTRUCŢIUNEA Nr. 1/2012 privind organismele de plasament colectiv monetare

M.Of. nr. 63 din 26.1.2012

Art. 1
Prevederile prezentei instrucţiuni sunt aplicabile organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) şi altor organisme de plasament colectiv (AOPC) autorizate/înregistrate în conformitate cu prevederile legislaţiei pieţei de capital şi a reglementărilor emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) în aplicarea acesteia şi care utilizează în denumirea lor sintagme de tipul fond monetar sau fond de piaţă monetară.

Art. 2
În înţelesul prezentei instrucţiuni, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) Scadenţa medie ponderată (Weighted Average Maturity – WAM) reprezintă perioada medie de timp rămasă până la scadenţă a tuturor titlurilor de valoare din portofoliul fondului, ponderate pentru a reflecta deţinerile relative în fiecare instrument, prezumându-se că scadenţa unui instrument cu rată flotantă/variabilă este perioada de timp rămasă până la următoarea revizuire a ratei dobânzii în funcţie de rata dobânzii pe piaţa monetară şi nu perioada de timp rămasă până la data la care principalul titlu de valoare trebuie rambursat;

b) Durata de viaţă medie ponderată (Weighted Average Life – WAL) reprezintă media ponderată a duratei de viaţă reziduale (rămase până la scadenţă) aferentă fiecărui titlu de valoare din portofoliul fondului, însemnând perioada de timp rămasă până la momentul în care principalul este rambursat integral (exceptând dobânda şi fără să fie discontat). Diferenţa faţă de modul de calcul al WAM (mai ales în cazul titlurilor de valoare cu dobândă flotantă/variabilă şi instrumentelor financiare structurate) derivă din faptul că nu se iau în considerare momentele de revizuire a ratei dobânzii, ci data declarată a scadenţei titlului de valoare. WAL este utilizată pentru limitarea riscului de lichiditate, precum şi în scopul determinării riscului de credit, acesta fiind cu atât mai mare cu cât data de rambursare a principalului este amânată mai mult;

c) Fonduri monetare pe termen scurt (FMTS)/Fonduri de piaţă monetară pe termen scurt (FPMTS) reprezintă organisme de plasament colectiv cărora le sunt caracteristice scadenţe medii ponderate şi durate de viaţă medii ponderate foarte scurte;

d) Fonduri monetare (FM)/Fonduri de piaţă monetară (FPM) reprezintă organisme de plasament colectiv cărora le sunt caracteristice scadente medii ponderate şi durate de viaţă medii ponderate mai lungi.

Art. 3
(1) Organismele de plasament colectiv prevăzute la art. 1 trebuie să indice în prospectul de emisiune/documentul privind informaţiile-cheie destinate investitorilor (KIID), dacă sunt fonduri monetare pe termen scurt sau fonduri monetare.

(2) Un FM trebuie să furnizeze investitorilor informaţii corespunzătoare cu privire la profilul de risc şi recompensă al fondului, astfel încât aceştia să fie în măsură să evalueze orice riscuri specifice legate de strategia de investiţii a fondului.

(3) Informaţiile prevăzute la alin. (2) trebuie să explice implicaţiile politicii de investiţii în funcţie de fiecare categorie de fond monetar. Trebuie luată în considerare, dacă este cazul, orice investiţie în noi categorii de active, instrumente financiare sau strategii de investiţii cu profiluri de risc şi recompensă neobişnuite.

Art. 4
Un FMTS îndeplineşte toate criteriile următoare:

1. investeşte în instrumente de piaţă monetară care îndeplinesc criteriile pentru instrumentele de piaţă monetară prevăzute în Directiva 2009/65/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) sau în depozite constituite la instituţiile de credit. Menţinerea lichidităţii şi evaluarea activelor de către AOPC monetare trebuie să se realizeze similar OPCVM monetare.

2. se asigură că instrumentele de piaţă monetară în care se investeşte sunt de înaltă calitate, astfel cum este aceasta determinată de societatea de administrare. Evaluarea calităţii instrumentelor de piaţă monetară de către SAI/OPC autoadministrat trebuie să se bazeze pe următorii factori, fără a se limita la aceştia:

a) calitatea creditului instrumentului de piaţă monetară;

b) natura clasei de active reprezentate de instrumentul de piaţă monetară;

c) pentru instrumentele financiare structurate, riscul operaţional şi de contrapartidă inerent tranzacţiei financiare structurate;

d) profilul de lichiditate.

3. consideră, în sensul pct. 2 lit. a), că un instrument al pieţei monetare are o calitate înaltă a creditului dacă i s-a acordat unul dintre cele mai înalte două ratinguri de credit pe termen scurt disponibile, de către fiecare agenţie de rating de credit recunoscută care a acordat un rating instrumentului sau, dacă instrumentul nu are rating, este apreciat a avea o calitate echivalentă în temeiul procesului intern de rating al societăţii de administrare a investiţiilor organismului de plasament colectiv (SAI/OPC) autoadministrate/autoadministrat.

4. limitează investiţiile în titluri de valoare la cele cu o scadenţă reziduală până la data răscumpărării declarate mai mică sau egală cu 397 de zile.

5. furnizează zilnic valoarea activului net (net asset value, NAV) şi un calcul al preţului acţiunilor/unităţilor sale şi oferă zilnic posibilitatea subscrierii şi răscumpărării de acţiuni/unităţi.

6. se asigură că portofoliul său are o scadenţă medie ponderată (WAM) de cel mult 60 de zile.

7. se asigură că portofoliul său are o durată de viaţă medie ponderată (WAL) de cel mult 120 de zile.

8. la calcularea WAL pentru titluri de valoare, inclusiv instrumentele financiare structurate, baza de calcul a scadenţei este scadenţa reziduală până la răscumpărarea legală a instrumentelor. Cu toate acestea, atunci când un instrument financiar încorporează o opţiune put, poate fi folosită data de exercitare a opţiunii în loc de scadenţa reziduală legală numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ şi permanent, următoarele condiţii:

– opţiunea put poate fi exercitată la iniţiativa societăţii de administrare la data de exercitare a acesteia;

– preţul de exercitare a opţiunii put rămâne apropiat de valoarea preconizată a instrumentului la următoarea dată de exercitare; şi

– strategia de investiţii a OPC presupune existenţa unei probabilităţi ridicate ca opţiunea să fie exercitată la următoarea dată de exercitare.

9. la calcularea WAL şi WAM ia în considerare impactul instrumentelor financiare derivate, al depozitelor şi al tehnicilor de administrare eficientă a portofoliului.

10. nu îşi asumă riscuri directe sau indirecte faţă de titluri de capital sau mărfuri, inclusiv prin instrumente derivate, care vor fi utilizate numai în conformitate cu strategia de investiţii a fondului pe piaţa monetară. Instrumentele financiare derivate care generează risc de schimb valutar pot fi folosite numai în scopul acoperirii riscului (hedging). Investiţiile în titluri de valoare în alte monede decât moneda în care sunt emise titlurile de participare ale OPC-ului respectiv sunt permise cu condiţia ca riscul de schimb valutar să fie acoperit în totalitate.

11. limitează investiţiile în alte organisme de plasament colectiv, doar la cele care corespund definiţiei FMTS.

Art. 5
(1) Responsabilitatea evaluării calităţii unui instrument de piaţă monetară revine SAI/OPC autoadministrate/autoadministrat. În evaluarea sa, SAI/OPC autoadministrată/autoadministrat trebuie să ia în considerare o serie de factori, cum ar fi profilul de lichiditate şi natura clasei de active din care face parte instrumentul.

În cadrul procesului de evaluare, SAI/OPC autoadministrată/autoadministrat nu trebuie să pună accent nejustificat pe ratingul de credit al instrumentului.

(2) Atunci când SAI/OPC autoadministrate investesc în instrumente financiare structurate, procesul de evaluare trebuie să includă o analiză a riscurilor specifice aferente acestor instrumente, inclusiv informaţii cu privire la activele-suport, entităţile implicate în vehiculul investiţional şi rolul lor, precum şi cu privire la cadrul legal al funcţionării acestuia. În evaluarea calităţii unui instrument al pieţei monetare SAI/OPC autoadministrate vor lua în considerare raportul Organizaţiei Internaţionale a Reglementărilor de Valori Mobiliare (IOSCO) cu privire la „Bune practici în raport cu atribuţiile de due diligence ale administratorilor de investiţii atunci când investesc în instrumente financiare structurate“, publicat în iulie 2009.

(3) În ceea ce priveşte ratingul de credit atribuit instrumentelor pieţei monetare, prin cele mai înalte două ratinguri de credit pe termen scurt disponibile, se înţeleg cele mai înalte două poziţii cuprinse în scara de rating.

(4) Calitatea creditului instrumentelor pieţei monetare se monitorizează în mod continuu şi nu doar la momentul cumpărării. În cazul în care ratingul unui instrument al pieţei monetare scade la un moment dat sub nivelul avut în vedere la momentul achiziţionării, SAI/OPC autoadministrată/autoadministrat trebuie să ia măsuri de corectare în vederea protejării interesului deţinătorilor de unităţi de fond.

(5) În cazul unui titlu de valoare căruia nu i-a fost acordat un rating de credit, evaluarea calităţii sale de credit se realizează în conformitate cu prevederile actului normativ de implementare în legislaţia naţională a directivelor OPCVM (2009/65/EC, 2010/43/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare, 2010/44/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la fuziunile fondurilor, structurile de tip „master-feeder“ şi procedura de notificare).

(6) Atunci când un FMTS investeşte în titluri de valoare, inclusiv în instrumente financiare structurate, scadenţa reziduală efectivă până la data răscumpărării finale trebuie să fie mai mică sau egală cu 397 de zile. De exemplu, un titlu de valoare securitizat (Asset Backed Security) cu o scadenţă reziduală până la răscumpărarea finală de 5 ani, dar cu o scadenţă aşteptată (bazată pe presupuneri privind evoluţia/performanţa titlului respectiv) de 8 luni nu este un activ eligibil pentru FMTS, deoarece scadenţa reziduală până la răscumpărarea legală depăşeşte limita de 397 de zile.

Art. 6
(1) Un FM trebuie să îndeplinească criteriile menţionate la art. 4 pct. 1–3, 5 şi 8–10.

(2) Suplimentar faţă de criteriile indicate la alin. (1), un FM:

a) poate, prin excepţie de la cerinţa de la art. 4 pct. 3, să deţină emisiuni suverane a căror calitate a fost încadrată de către agenţiile de rating cel puţin în categoria investiţii (cel puţin rating BBB – acordat de S&P şi Fitch şi Ba3 acordat de Moody’s). Emisiuni suverane sunt considerate instrumentele pieţei monetare emise ori garantate de o autoritate centrală, regională sau locală ori de banca centrală a unui stat membru, de Banca Centrală Europeană, de Uniunea Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii.

b) trebuie să îşi limiteze investiţiile în titluri de valoare cu o scadenţă reziduală până la data răscumpărării legale mai mică sau egală cu 2 ani, cu condiţia ca perioada de timp rămasă până la data revizuirii următoare a ratei dobânzii să fie mai mică sau egală cu 397 de zile. Rata dobânzii/Cuponul titlurilor de valoare cu rată flotantă/variabilă trebuie revizuită în funcţie de o rată sau un indice al pieţei monetare;

c) trebuie să se asigure că portofoliul său are o scadenţă medie ponderată (WAM) de cel mult 6 luni;

d) trebuie să se asigure că portofoliul său are o durată de viaţă medie ponderată (WAL) de cel mult 12 luni;

e) trebuie să îşi limiteze investiţiile în alte OPC la acelea care intră în categoria FMTS sau FM.

Art. 7
(1) OPC care intenţionează să funcţioneze ca FM conform prezentei instrucţiuni vor reflecta acest lucru în documentele lor de constituire.

(2) OPC autorizate/avizate de CNVM anterior intrării în vigoare a prezentei instrucţiuni şi care intenţionează să funcţioneze în continuare sub titulatura de FM trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 4–6 în legătură cu orice noi investiţii realizate ulterior acestei date. În ceea ce priveşte investiţiile efectuate înainte de data intrării în vigoare a prezentei instrucţiuni, acestea beneficiază de o perioadă de tranziţie până la data de 30 iunie 2012 pentru a se conforma prevederilor art. 4 şi 5 (în cazul FMTS) sau ale art. 6 (în cazul FM).

(3) OPC care intenţionează să nu mai utilizeze în denumirea lor termenii monetar sau de piaţă monetară vor supune autorizării/avizării CNVM, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei instrucţiuni, modificarea documentelor respectivelor OPC ca urmare a schimbării denumirii.

Art. 8
Prezenta instrucţiune intră în vigoare la data publicării acesteia şi a ordinului de aprobare în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi publicată în Buletinul C.N.V.M. şi pe site-ul C.N.V.M. (www.cnvmr.ro).

Prevederile prezentei instrucţiuni transpun prevederile Ghidului CESR/10-049 privind utilizarea în Uniunea Europeană a unei definiţii comune a fondurilor de investiţii monetare, publicat de către Comitetul European al Reglementatorilor de Valori Mobiliare (CESR) în data de 19 mai 2010.