Procurorul general al Romaniei a promovat un recurs in interesul legii in materie penala in vederea stabilirii remediului procesual – revizuire sau contestatie la executare – al hotararilor definitive de condamnare a unor persoane sub o identitate nereala.

În practica judiciară există, în problematica enunţată, două orientări:

1. Într-o primă orientare, eroarea condamnării definitive a unei persoane sub o identitate nereală a fost reparată de către instanţele judecătoreşti prin revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C.proc.pen.

2. În cea de-a doua orientare s-a considerat că, în ipoteza menţionată, remediul procesual îl reprezintă contestaţia la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. b) sau lit. c) teza a II-a C.proc.pen.

Procurorul general consideră că soluţia care se impune este cea reflectată de prima orientare jurisprudenţială, respectiv retractarea hotărârilor judecătoreşti definitive prin care au fost condamnate persoane sub o identitate nereală prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii, întemeiate pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C.proc.pen.

Eroarea judiciară reprezintă o eroare de fapt comisă de instanţă în stabilirea/ aprecierea vinovăţiei unei persoane; din acest motiv, hotărârea pronunţată şi rămasă definitivă este viciată sub aspectul stabilirii adevărului. Din această perspectivă, identitatea nereală (fictivă – atunci când persoana nu există în realitate ori falsă – atunci când persoana există în realitate, dar nu este autor al infracţiunii, ci identitatea sa este folosită fraudulos de autorul infracţiunii) a persoanei condamnate definitiv printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o eroare judiciară.

Pe de altă parte, întrucât revizuirea presupune o eroare care decurge din inexacta stabilire a stării de fapt (înţelegând prin aceasta şi autorul faptului), această cale extraordinară de atac este singura modalitate de înlăturare a erorii generate de identitate nereală a persoanei condamnate definitiv. Această concluzie se întemeiază şi pe funcţia procesuală a revizuirii care permite descoperirea, adunarea şi aducerea în faţa justiţiei a materialului probator care să permită constatarea şi înlăturarea erorii. Astfel, pe baza probatoriului strâns în cursul revizuirii va fi posibilă anularea hotărârii de condamnare a persoanei reale a cărei identitate a fost folosită de autorul real al infracţiunii şi pronunţarea unei noi hotărâri de condamnare a acestuia din urmă, sub identitatea sa reală. Totodată, va fi anulat vechiul mandat de executare şi emis un altul, corespunzător realităţii, vor fi anulate menţiunile de la cazier care figurează pe numele persoanei a cărei identitate a fost folosită şi se vor face menţiuni pe numele adevăratului autor al infracţiunii.

Toate acestea permit clarificarea tuturor acelor proceduri subsecvente unei hotărâri definitive de condamnare (mandat de executare, fişă de cazier, executarea dispoziţiilor civile, a cheltuielilor judiciare şi orice alte consecinţe care pot să decurgă din aceasta – de pildă, ocuparea unor funcţii, participarea la anumite activităţi etc.). Aceste remedii oferite de revizuire sunt deosebit de importante, mai ales pentru acele persoane a căror identitate a fost folosită de autorul infracţiunii şi care, astfel, nu va fi pusă în situaţia de a suporta consecinţe injuste derivate dintr-o hotărâre de condamnare care figurează pe numele său.

Posibilităţile de remediere oferite de revizuire nu sunt specifice contestaţiei la executare. Nici natura juridică a acestei instituţii nu corespunde necesităţii înlăturării erorii judiciare. Astfel, contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a plângerilor îndreptate împotriva actelor de executare penală. Prin contestaţie la executare nu se poate invoca nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegala punere în executare.

Or, identitatea nereală (fictivă sau falsă) a persoanei condamnate este o problemă de netemeinicie, în primul rând şi, în cele din urmă, de nelegalitate a hotărârilor definitive care pune sub semnul întrebării principiul legalităţii şi pe cel al aflării adevărului, constituind un motiv pentru reexaminarea hotărârilor penale definitive printr-o procedură extraordinară.

Pe de altă parte, cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. b) C.proc.pen. – executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare presupune că persoana prevăzută în acea hotărâre, din punctul de vedere al identităţii, este chiar autorul infracţiunii, însă, din cauza unor similitudini în datele de identificate, executarea este îndreptată împotriva altei persoane. Doctrina este unanimă în acest sens. În acest caz, eroarea (datorată unei asemănări sau insuficiente preciziuni în legătură cu datele de identitate privitoare la persoana condamnatului, nume foarte comun, domicilii identice) aparţine organului de executare care execută mandatul, iar nu instanţei, aşa cum este cazul condamnării definitive a unei persoane sub o identitate nereală.

Cât priveşte cazul de contestaţie prevăzut de art. 461 lit. c) teza a II-a C.proc.pen. – împiedicări la executare, de asemenea, nu poate fi invocat pentru înlăturarea erorii menţionate. Împiedicarea la executare este datorată unor cauze legale care opresc executarea [de pildă, o suspendare a executării în cazul unui recurs peste termenul prevăzut de art. 3853 alin. (2) cu referire la art. 365 alin. (2) C.proc.pen.]. Or, o eroare asupra identităţii nu este o cauză legală de împiedicare a executării.

În consecinţă, revizuirea rămâne singurul remediu pentru înlăturarea erorii menţionate, iar motivul îl reprezintă cel prevăzut de art. 394 lit. a) C.proc.pen. – descoperirea de fapte sau împrejurări noi şi care, în doctrină, s-a stabilit că trebuie să aibă ca obiect împrejurări legate de existenţa faptei, a făptuitorului, a vinovăţiei acestuia (care conduc la achitare când hotărârea care se revizuieşte este de condamnare ori conduc la condamnare când hotărârea revizuită este de achitare) ori existenţa unor cauze de încetare a procesului penal.

Astfel, în literatura de specialitate, în analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C.proc.pen. se apreciază că prin descoperirea de probe noi înţelegem descoperirea de elemente de fapt (fapte sau împrejurări) noi care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a comis-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Din această perspectivă, aflarea identităţii reale a autorului este o împrejurare nouă, care a fost cu totul străină dosarului cauzei şi pe care instanţa nu a sesizat-o sub nicio formă, se referă la un element de bază în soluţionarea procesului penal – făptuitorul demonstrează netemeinicia hotărârii de condamnare [art. 394 alin. (2) C.proc.pen.].

Admiţând cererea de revizuire, instanţa va anula hotărârea atacată şi va pronunţa o altă hotărâre în conformitate cu situaţia reală, respectiv va achita persoana a cărei identitate a fost folosită de către autorul infracţiunii şi, totodată, va condamna autorul infracţiunii sub identitatea sa reală, cu menţiunile care se impun în raport cu situaţia procesuală proprie cauzei rejudecate (de exemplu, menţinerea pedepsei aplicate prin hotărârea revizuită şi constatarea pedepsei ca executată etc.).

Pe de altă parte, cererea de revizuire privind latura penală se răsfrânge şi asupra laturii civile, astfel încât persoana a cărei achitare s-a dispus este apărată şi de dispoziţiile civile din hotărârea anulată.

Prin urmare, împotriva hotărârilor penale definitive prin care au fost condamnate persoane sub o identitate nereală este admisibilă calea extraordinară de atac a revizuirii, motivul invocat constituind cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C.proc.pen.

Sursa: PICCJ