In cadrul intalnirii cu sindicatele si unele patronate, premierul Emil Boc a sustinut desfiintarea contractelor colective de munca la nivel national, aceasta fiind propunerea Ministerului Muncii avansata pana in prezent de ministrul Ioan Botis, au precizat reprezentantii sindicatelor.

Partenerii sociali au ajuns la un consens pe noua articole de modificare a Codului Muncii, dar “niciunul foarte important, care sa aduca ceva nou”, a subliniat liderul BNS.

Potrivit liderului UGIR-1903, Cezar Coraci, premierul nu sustine contractele colective la nivel national, dar spune ca ar trebui sa existe cele la nivel de ramura, ceea ce reprezinta, in opinia lui Coraci “un pas inainte”.

Presedintele CNSLR-Fratia, Marius Petcu, a declarat ca in momentul actual, in Romania, ramurile de activitate nu sunt suficient de solide pentru a negocia cu sindicatele.

In ceea ce priveste disponibilizarile colective, sindicatele spun ca acestea pot fi facute, iar la reangajare sa se tina cont de dreptul de preemtiune, adica acei angajati care au fost disponibilizati sa fie primii solicitati la reangajare.

Sursa: Infolegal