Ministerul Sanatatii considera nejustificat protestul cadrelor medicale de la Institutul National de Fonoaudiologie si Chirurgie Functionala ORL “Prof. Dr. D. Hociota”.

Proiectul de Hotarare de Guvern care se afla, in prezent, in dezbatere publica pe pagina de web a Ministerului Sanatatii, începand cu data de 7 ianuarie 2011, nu prevede desfiintarea activitatii medicale a institutului si nici stoparea contractelor de cercetare existente, ci pastrarea acestei unitati sub forma unui centru de specialitate in cadrul Spitalului Universitar Bucuresti.

Proiectul de act normativ face parte din strategia de reorganizare a spitalelor care a inceput la sfarsitul anului trecut si care va continua in anul 2011.

Asa cum conducerea Ministerului Sanatatii a declarat in numeroase randuri, prin organizarea unitara a activitatii Institutului Hociota si a Spitalului Universitar, Ministerul Sanatatii urmareste cresterea calitatii actului medical, precum si optimizarea asistentei medicale acordata pacientilor.

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti este o unitate sanitara, cu peste 1000 de paturi care acorda diverse servicii medicale spitalicesti si ambulatorii, dar care pentru, specialitatea ORL, are la dispozitie doar un compartiment cu 10 paturi fara capacitatea de a solutiona in toate situaţiile cazuistica aferenta unui spital de urgenta. Pe de alta parte Institutul National Hociotă este un for metodologic cu sectii clinice specializate in abordarea diferitelor patologii in domeniul ORL care poate asigura buna functionare a unitatii nou înfiinţate.Pastrarea institutului sub forma de centru de specialitate va permite continuarea activitatilor actuale.

Sursa: Ministerul Sanatatii