Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) apreciaza ca statul ar trebui sa plateasca indemnizatie de crestere a copilului dupa vechea formula si pentru cei conceputi inainte de 1 ianuarie 2011, data la care intra in vigoare actul normativ prin care sunt diminuate drepturile, chiar daca se vor naste dupa aceasta data, transmite Mediafax.
Intr-un punct de vedere „consultativ, cu caracter de expertiza”, exprimat la cererea Partidului Conservator, Colegiul CNCD apreciaza ca, din moment ce parintii „au avut in vedere normele legale in vigoare la acea data” atunci cand au decis sa faca un copil, modificarea legii intre data de concepere si data nasterii copilului „incalca principiul egalitatii de tratament sub un dublu aspect”.
Pe de-o parte, sunt afectati parintii, pe motiv ca „si-au proiectat viitoarea situatie familiala, respectiv asumarea conceperii unui copil, sub incidenta unei legi care pana la data nasterii copilului a suferit modificari substantiale sub aspectul drepturilor acordate”.

Sursa: HotNews