Ministerul Justitiei informeaza ca tratatul dintre Romania cu Siria are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv in strainatate de a-si executa pedeapsa in tara de origine, MJ precizand ca institutia transferarii condamnatilor nu trebuie confundata cu cea a extradarii.
“Cu ocazia vizitei oficiale in Romania a domnului Bashar Al-Assad, presedintele Republicii Arabe Siriene, au fost semnate doua instrumente de cooperare judiciara intre cele doua state, respectiv Tratatul intre Romania si Republica Araba Siriana privind extradarea si Tratatul intre Romania si Republica Araba Siriana privind transferarea persoanelor condamnate in vederea executarii pedepselor privative de libertate”, arata MJ. Potrivit Ministerului roman al Justitiei, semnarea celor doua tratate prezinta o mare importanta din perspectiva migrarii fenomenului infractional catre state mai putin accesibile din punct de vedere al sistemelor juridice, care necesita adoptarea unei politici penale de maximizare si concentrare a eforturilor in lupta impotriva criminalitatii organizate.
Actualizarea si dezvoltarea cadrului juridic intre Romania si Republica Araba Siriana in materia extradarii prezinta un deosebit interes practic si constituie, in acelasi timp, un semnal politic pozitiv privind consolidarea cooperarii intre cele doua state.

Sursa: www.mediafax.ro