Cateva zeci de absolventi de liceu din Galati, care venisera luni dimineata la centrul de examen pentru a sustine proba scrisa la romana, au primit un subiect gresit si vor relua proba dupa pranz, cu un subiect de rezerva.
Incidentul s-a petrecut la Centrul de Examen nr. 504, de la Grupul Scolar Industrial Transporturi Cai Ferate din municipiul Galati. “Subiectul a fost multiplicat gresit la centrul de examen, din cauza unor deficiente de natura umana”, a declarat, luni, presedintele comisiei judetene de bacalaureat, inspectorul scolar general adjunct Onut Atanasiu.

Nu mai putin de 3.185 de absolventi de liceu din judetul Galati au intrat in sesiunea de toamna a examenului de bacalaureat. Peste 1.300 dintre acestia s-au inscris la proba scrisa de limba si literatura romana, programata luni, dintre care 47 figureaza pe listele Centrului de Examen 504. Acestia din urma urmeaza sa sustina proba, cu un subiect de rezerva, tot in cursul zilei de luni. “In aceasta situatie, conform Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat, candidatii vor sustine proba de limba si literatura romana cu subiect de rezerva, incepand cu ora 13.30”, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean din Galati, Nicoleta Cranganu.

Sursa: www.realitatea.net