Profesorii intra in greva generala din 31 mai, de miercuri nu mai trec notele elevilor in catalog si nu mai participa la evaluarile nationale, iar in 19 mai vor merge la mitingul din Piata Victoriei, a declarat liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea.
Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant a precizat ca decizia a fost luata in urma intalnirii de miercuri cu toti liderii federatiilor din invatamant. Cornea a precizat ca protestele vor fi atat in invatamantul preuniversitar, cat si in universitar.
Presedintele Federatiei “Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu, a declarat ca sindicalistii din invatamant vor sa nu se aplice masurile de reducere a salariilor.
“Noi vrem ca viitoarea ordonanta care ne amputeaza salariile sa nu se intample”, a mai spus Isvoranu.
Liderul Federatiei “Spiru Haret” a adaugat ca profesorii si pensionarii nu pot fi facuti responsabili pentru “ani intregi de cheltuieli pe clientela politica”.

Sursa: www.mediafax.ro