Guvernul va interzice cumulul pensiei cu salariul platit de stat, doar în cazul persoanelor cu o pensie care depaseste nivelul de 1.700 de lei, valoarea salariului mediu pe economie.

În prezent, la nivel national, aproape 21 de mii de persoane cumuleaza pensia cu salariul, interdictia urmând sa fie valabila în principal pentru persoanele iesite la pensie în baza unor legi speciale, militari si diplomati.

Cei care au o pensie sub 1.693 de lei noi vor putea sa cumuleze în continuare cele doua venituri. Interdictiile decise de Guvern nu se aplica, însa, imediat. Prevederile fiind cuprinse într-un proiect de lege, acesta trebuie sa-si urmeze traseul parlamentar, ceea ce presupune o perioada de timp. Dupa cum se stie, Guvernul a mai interzis o data, în luna ianuarie, cumulul pensie-salariu, printr-o ordonanta de urgenta, respinsa, însa, de Curtea Constitutionala. Restrictiile bugetare vizeaza si personalul din învatamânt. Guvernul a decis o noua amânare, pâna în mai, pentru intrarea în vigoare a primei etape de majorare a salariilor. O treime din cresterea de 28% decisa de fostul cabinet pentru 1 martie fusese amânata de actualul guvern cu o luna si urma sa fie acordata de la 1 aprilie. Între timp, guvernul analizeaza posibilitatea introducerii unei contributii de solidaritate. Astfel, cei care au venituri de la stat peste salariul presedintelui României, vor fi taxati cu 90% pentru sumele care depasesc 8.000 de lei noi, a anuntat premierul Emil Boc.
Emil Boc: Este, în fapt, o contributie de solidaritate, care va merge într-un fond special, din care guvernul va putea sa asigure sprijin salarial pentru cei cu salarii mici, astfel încât sa putem proteja în societate categoriile cele mai vulnerabile în aceasta perioada de criza.