Codul penal si Codul civil, precum si Codul de procedura penala si Codul de procesura civila trebuie sa treaca prin dezbaterea legislativului, sunt de parere parlamentarii PSD. Acestia apreciaza ca asumarea raspunderii Guvernului pentru cele patru proiecte nu este recomandata.

Potrivit vicepresedintelui comisiei speciale de dezbatere în fond a Codului penal, deputatul Florin Iordache, în cel mult o luna toate cele 430 de articole ale Codului Penal vor fi parcurse de comisie, astfel ca proiectul va respecta termenul limita propus de guvern.

Social-democratul Florin Iordache a precizat ca sunt necesare multe corecturi solicitate atât de societatea civila, cât si de specialisti în dreptul penal si civil, adaugând ca eliminarea clauzei de salvgardare pe justitie nu a fost conditionata niciodata de Comisia Europeana de adoptarea celor patru coduri într-un termen limita.

Florin Iordache: Nu a fost ceruta niciodata României adoptarea într-un termen limita. Decât sa adoptam patru coduri proaste în termen de doua luni de zile, mai bine le adoptam în trei sau patru luni de zile, pentru ca, asa cum s-a spus, oricum intrarea lor în vigoare ar fi la un an si jumatate, probabil ca la 1 ianuarie 2011.

Pâna în prezent, parlamentarii juristi au reusit sa parcurga si sa amendeze 185 de articole din 430 ale Codului penal si 350 de articole din 2.200 ale Codului civil.

Comisiile parlamentare speciale au termen pâna la 15 mai pentru a dezbate codurile juridice, dupa care acestea ar urma sa fie adoptate prin asumarea raspunderii de catre guvern.

 

Sursa: Radio Romania Actualitati