În M. Of. nr. 613/2008 au fost publicate Hotararile CEDO din 7 februarie 2008 in Cauza Buttu si Bobulescu impotriva României (nr. 1) si Cauza Buttu si Bobulescu împotriva României (nr. 2).
1. In ambele cauze cei doi reclamanti, frate si sora, au invocat incalcarea dreptului de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1).
Spetele
2. Cele doua spete sunt identice ca situatii de fapt si probleme de drept. Astfel, cei doi reclamanti au avut in proprietate doua imobile in Bucuresti, ambele nationalizate in anul 1950. Imobilele au fost vandute catre chiriasi, in anul 1997, in baza Legii nr. 112/1995. Pentru ambele imobile, ulterior vanzarii lor catre chiriasi, reclamantii au obtinut impotriva Primariei Municipiului Bucuresti, hotarari judecatoresti irevocabile care constatau ilegalitatea nationalizarii. Ulterior acestor hotarari, reclamantii au formulat actiuni in justitie impotriva fostilor chiriasi, cumparatori ai imobilelor, avand ca obiect constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare. Actiunile au fost respinse in mod irevocabil, cu exceptia uneia, care a fost suspendata pana la solutionarea demersurilor administrative demarate in baza Legii nr. 10/2001. Pentru toate imobilele, reclamantii au declansat procedura reglementata de Legea nr. 10/2001, care nu s-a finalizat pana in prezent.
Solutia Curtii
3. Curtea a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Astfel, Curtea a aratat ca, in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar daca ea a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al acestuia, reprezinta o privare de bunul respectiv. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. in ceea ce priveste imobilul pentru care a fost suspendata actiunea in nulitate, Curtea a aratat ca o astfel de actiune nu constituia, in speta, un recurs ce prezenta perspective rezonabile de succes.
4. Nesocotirea dreptului de proprietate al reclamantilor, combinata cu lipsa totala de despagubire timp de aproape 10 ani, le-a impus o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
5. Curtea a hotarat ca statul roman sa le restituie reclamantilor imobilele, urmand ca, in lipsa acestei restituiri, sa le plateasca suma de 126.458 EUR, pentru unul dintre imobile, si suma de 371.658 EUR, pentru celalalt imobil. De asemenea, Curtea a obligat statul roman sa le plateasca reclamantilor suma totala de 4.000 EUR cu titlu de daune morale.