RIL admis cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul penal

În Monitorul Oficial nr. 816 din 3 noiembrie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15 din 21 septembrie 2015 prin care Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare și a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităţilor specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare.

By |2021-12-07T11:52:29+02:00noiembrie 5th, 2015|Ştiri juridice|

Completări aduse Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri

În Monitorul Oficial nr. 818 din 3 noiembrie a.c. a fost publicată Legea nr. 254/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2014 privind modificarea și completarea Legii nr. 18/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, precum și pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

By |2021-12-07T11:52:32+02:00noiembrie 5th, 2015|Ştiri juridice|
Go to Top