Articolul a fost publicat in Revista Curierul Judiciar nr. 1/2011
Autor: Prof.univ.dr. Valerian Cioclei Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti
Judecand prin prisma modificarilor aduse Codului penal se poate afirma ca Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, isi merita „renumele” de mica reforma, cel putin din punct de vedere cantitativ. Este de observat in acest sens ca art. XX din legea mentionata opereaza doar trei interventii asupra Codului penal:
1. La art. 18¹ alin. (2) si (3) se modifica;
2. Dupa art. 74 se introduce un nou articol, art. 74¹;
3. La art. 184, dupa alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6).
Desi reduse ca numar, modificarile mentionate au un impact considerabil in materie penala si, deja, au ridicat unele probleme de interpretare, ce vor fi prezentate punctual in cele ce urmeaza.
Modificari cu privire la art. 18¹ alin. (2) si (3) C.pen.
La art. 18¹ alin. (2) C.pen. textul de lege a fost completat dupa cum urmeaza: „La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce si de persoana si conduita faptuitorului, daca este cunoscut”.
Aceasta completare a textului prin sintagma, daca este cunoscut, cu referire la faptuitor, are ca scop evident sa ofere procurorului posibilitatea de a dispune neinceperea urmaririi penale in rem, in situatia in care se apreciaza ca fapta nu prezinta pericolul social concret al unei infractiuni, chiar daca faptuitorul nu este cunoscut.
La art. 18¹ alin. (3) textul a fost modificat dupa cum urmeaza: „in cazul faptelor prevazute in prezentul articol, procurorul sau instanta poate aplica (in loc de aplica, n.a.) una dintre sanctiunile cu caracter administrativ prevazute la art. 91” (adica: mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 100 la 1.000 lei).
Aceasta modificare este, in primul rand, o consecinta logica a completarii alin. (2). in cazul in care se dispune NUP, autorul nefiind cunoscut, evident ca nu se poate aplica vreo sanctiune. Din aceasta perspectiva, modificarea era, deci, obligatorie. in acelasi timp, insa, prin modificarea textului initial, aplicarea sanctiunii devine facultativa, in cazul in care faptuitorul este cunoscut.
Evident, ceea ce se poate discuta in legatura cu modificarile aduse art. 18¹ este posibilitatea de a aplica aceste dispozitii in cazul in care faptuitorul nu este cunoscut.
Asa cum este in prezent perceput si aplicat acest articol, aprecierea asupra faptei si faptuitorului pare indisolubila. Este greu de admis ca se poate evalua gravitatea concreta a faptei, fara sa se cunoasca persoana si conduita autorului. In plus, necunoasterea autorului duce si la diminuarea sau inlaturarea altor elemente de apreciere, dintre cele prevazute de text. Astfel, modul si mijloacele de savarsire a faptei, precum si imprejurarile in care fapta a fost comisa, pot ramane fara consistenta, daca autorul insusi este necunoscut. Scopul urmarit este sortit sa ramana si el necunoscut, in masura in care nu cunoastem faptuitorul.
O problema ce se poate ridica este legata de ipoteza in care, dupa ce se da solutia de neurmarire, faptuitorul este cunoscut, iar profilul acestuia nu ar fi tocmai potrivit cu solutia adoptata. Sigur, de principiu, nicio persoana nu este exclusa din start de la aplicarea dispozitiilor art. 18¹; inclusiv recidivistul poate beneficia de prevederile acestui articol. Totusi datele problemei se schimba si se pot pune unele intrebari: intr-o astfel de ipoteza, se poate reveni asupra solutiei? exista temeiuri legale pentru o astfel de revenire? ar fi ea justa, ori benefica? etc.
In fine, se poate pune problema daca aceste modificari se inscriu intr-adevar, sau nu, in scopul propus de legiuitor. Este vorba in acest caz despre o solutionare cu celeritate a proceselor sau este vorba mai degraba de o solutionare cu celeritate a dosarelor? Nuanta mi se pare importanta: a „scapa” de dosarele cu autor necunoscut, nu inseamna neaparat a solutiona raportul de conflict nascut prin comiterea unei fapte penale.
Dupa art. 74 C.pen. se introduce un nou articol art. 74¹
Art. 74¹. „In cazul savarsirii infractiunilor de gestiune frauduloasa, inselaciune, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice, abuz in serviciu in forma calificata si neglijenta in serviciu, prevazute in prezentul cod, ori a unor infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la solutionarea cauzei in prima instanta, invinuitul sau inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate.
Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 de euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.
Dispozitiile prevazute la alin. (1) si (2) nu se aplica daca faptuitorul a mai savarsit o infractiune de acelasi gen, prevazuta de prezentul cod, intr-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) si (2)”.
O prima si serioasa problema ce se pune in legatura textul in sine este cea a constitutionalitatii. Se poate foarte bine sustine ca textul este neconstitutional prin invocarea acelorasi argumente care au stat la baza deciziilor Curtii Constitutionale cu privire neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 81 alin. (4) C.pen. si art. 86¹ alin. (4) C.pen. (in vechea formulare) privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei, respectiv suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere. in esenta, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale dispozitiile prin care aplicarea mijloacelor de individualizare a pedepselor mentionate sunt conditionate de repararea pagubei, deoarece, o astfel de conditionare „determina o discriminare pe criteriul averii” si, in plus, ii incalca inculpatului „dreptul la un proces echitabil care sa-i asigure posibilitatea de a dovedi in mod exact intinderea drepturilor si obligatiilor in cazul conflictului adus in justitie” .
O a doua problema este legata de natura juridica a dispozitiilor art. 74¹. Faptul ca articolul nu are o denumire marginala, nu numai ca se afla in contradictie flagranta cu tehnica de redactare a Codului, dar intretine si o stare de confuzie cu privire la natura juridica a dispozitiilor sale. Asezarea acestor dispozitii in Partea generala a Codului penal, in Sectiunea II. Circumstantele atenuante si agravante, din Capitolul V.
Individualizarea pedepselor, ar putea duce la concluzia ca suntem in prezenta unor circumstante generale de atenuare a pedepselor.
In opinia mea aceste dispozitii nu reprezinta circumstante atenuante, ci cauze de reducere a pedepsei – in primele doua ipoteze, respectiv o cauza de inlocuire a raspunderii penale – pentru ultima ipoteza. In privinta primelor doua ipoteze, se poate afirma ca, daca legiuitorul dorea ca aceste imprejurari sa constituie circumstante atenuante legale le plasa la art. 73 si le trata ca atare. Daca legiuitorul dorea ca aceste imprejurari sa reprezinte circumstante atenuante judiciare
O a treia problema se refera la sanctionarea tentativei. Textul nu face nicio referire la aceasta ipoteza. O posibila interpretare ar fi in sensul ca neexistand prejudiciu, tentativa este exclusa de la „beneficiul” art. 74¹. Cred ca o astfel de interpretare ar fi gresita. Ea ar conduce la o situatie evident inechitabila, mai mult, ar insemna o premiere a „perseverentei si performantei” infractionale. Cred ca legiuitorul ar fi trebuit sa se pronunte expres in legatura cu aceasta ipoteza. Cum nu a facut-o, cred ca singura interpretare rezonabila este aceea de a considera ca lipsa unui prejudiciu (lipsa inerenta tentativei) „echivaleaza” cu un prejudiciu sub 50.000 euro si atrage aceleasi consecinte.
O a patra problema se refera la sensul expresiei „infractiuni economice prevazute in legi speciale, prin care s-a pricinuit o paguba”. Este evident ca in acest caz avem de a face cu o norma imprevizibila si, din acest considerent, vulnerabila in raport cu jurisprudenta CEDO. Sfera notiunii de infractiuni economice este greu de delimitat. Singurul indiciu este cel referitor la existenta pagubei, ceea ce ar insemna ca este vorba de infractiuni ce au ca urmare imediata producerea unui prejudiciu. Delimitarea este cu atat mai dificila cu cat este greu de inteles de ce legiuitorul a exclus din aceasta categorie infractiunile economice din Codul penal (Titlul VIII, Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice, art. 295-302). Cred ca se impune o interventie rapida a legiuitorului care sa clarifice problema.
Ultima problema pe care o luam in discutie este aceea ca dispozitiile art. 74¹ modifica implicit variantele agravate, referitoare la consecintele deosebit de grave, ale unora dintre infractiunile la care acest nou articol face referire (inselaciune, delapidare, abuz si neglijenta in serviciu). Se ajunge la aceasta situatie deoarece paguba in valoare de 200.000 lei, stabilita pentru consecintele deosebit de grave (art. 146 C.pen.) este mult inferioara prejudiciului de 100.000 euro, la care se refera alin. (2) al art. 74¹. Astfel, asa cum pe buna dreptate s-a remarcat, deja, in doctrina, „crescand gravitatea faptei se reduce severitatea pedepsei” . Cred ca era necesara o mai atenta corelare intre dispozitiile cu privire la consecintele deosebit de grave si noile dispozitii introduse prin articolul in discutie.
Mai trebuie precizat ca modelul copiat de legiuitor pentru redactarea art. 74¹ este cel prevazut in art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale . in opinia mea, modelul ales este gresit deoarece ipotezele sunt, evident, total diferite.
La art. 184, dupa alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6)
Art. 184 alin. (6). „Pentru faptele prevazute la alin. (2) si (4), impacarea partilor inlatura raspunderea penala”.
Noul alineat prevede o cauza de inlaturare a raspunderii penale, atat in ipoteza vatamarii corporale din culpa care a produs consecintele prevazute de art. 182 alin. (1) si (2) C.pen. [art. 184 alin. (2) C.pen.], cat si in ipoteza in care vatamarea corporala din culpa a produs aceleasi consecinte, dar a fost comisa in conditiile nerespectarii dispozitiilor legale sau masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru indeplinirea unei anume activitati [art. 184 alin. (4) C.pen.].
Fata de alin. (1) si (3) ale art. 184, pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul alin. (2) si (4) urmarirea penala se efectueaza din oficiu, dar impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Solutia adoptata de legiuitor in acest caz este corecta, ea vine in sprijinul rezolvarii convenabile, in interesul partilor, a conflictului de drept creat. Aceasta noua dispozitie este convergenta cu scopul declarat al legii si se afla in acord cu solutiile legislative consacrate de Noul Cod penal.
In concluzie, modificarea art. 184 C.pen. este benefica, modificarea art. 18¹ este discutabila si va ridica o serie de probleme in practica, iar dispozitiile art. 74¹ prezinta serioase deficiente de fond si forma, putand fi contestata atat oportunitatea, cat si constitutionalitatea acestui articol.