Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Pîrvulescu, a declarat ca a înregistrat luni, 23 noiembrie, la ora 11:00, la Curtea Constitutionala, o contestatie privind nerespectarea procedurii de organizare a referendumului.
Cristian Pîrvulescu a explicat ca s-a adresat Curtii Constitutionale cu aceeasi motivatie avuta si la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), unde ceruse suspendarea decretului privind referendumul din 22 noiembrie. Curtea de Apel Bucuresti i-a respins cererea ca inadmisibila, pe 19 noiembrie, astfel încât APD s-a adresat CCR, mai ales ca reprezentantii Administratiei Prezidentiale au sustinut ca nu CAB, ci Curtea Constitutionala este competenta sa judece o astfel de speta.
Cristian Pîrvulescu a mai declarat ca, de fapt, contesta decretul prezidential privind referendumul, pentru a demonstra ca acesta este un act administrativ si ca poate fi judecat.
Avocatul Asociatiei Pro Democratia a afirmat ca a depus contestatia în baza art. 146 lit. i) din Constitutie, potrivit caruia „vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia”.
Ioan Stanomir a declarat ca ONG-urile se pot adresa Curtii Constitutionale în legatura cu referendumul, dar ca ar fi trebuit ca actiunea sa fie introdusa înainte de 22 noiembrie.
Pe de alta parte, profesorul de drept constitutional Radu Carp a spus ca este vorba despre un decret normativ, care nu poate fi atacat în justitie, dar poate fi contestat la CCR, însa nu de un ONG. Carp a precizat ca ONG-urile se pot adresa direct Curtii Constitutionale numai daca vor sa sesizeze fraude electorale.
Curtea de Apel Bucuresti a respins ca inadmisibila joi, 19 noiembrie, cererea Agentiei de monitorizare a presei si a Asociatiei Pro Democratia de suspendare a decretului privind referendumul din 22 noiembrie.
Presedintele Traian Basescu a anuntat, în 22 octombrie, ca a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300 de membri odata cu primul tur al alegerilor prezidentiale – 22 noiembrie.
Sursa: http://www.realitatea.net