Senatorii si deputatii vor stabili astazi, 7 septembrie, în cadrul Birourilor Permanente reunite, la ora 13:00, data la care reprezentantii Guvernului vor veni în Parlament pentru a-si asuma raspunderea asupra documentelor.

O noua etapa în procesul de asumare a raspunderii Guvernului. Cele trei legi pe care Guvernul îsi asuma raspunderea, Legea unica a salarizarii, Legea nationala a Educatiei si cea a restructurarii agentiilor de stat, au ajuns în Parlament.

Birourile Permanente se reunesc, la ora 13:00, în sedinta comuna, pentru a stabili calendarul procedurii de asumare a raspunderii Guvernului, care presupune stabilirea unei perioade pentru depunerea amendamentelor, o perioada pentru ca Guvernul sa le analizeze si, eventual, sa le includa în proiecte, si stabilirea zilei în care premierul va veni în Parlament pentru asumarea raspunderii Guvernului.

Subiectul asumarii va fi discutat si în sedinta Coalitiei din aceasta dimineata, care este asteptat sa se încheie în jurul orei 11:00.

Conform procedurii, dupa sedinta din Parlament în care Guvernul îsi asuma raspunderea, parlamentarii au la dispozitie trei zile pentru a depune o motiune de cenzura. Daca motiunea pica, legea este considerata adoptata. În caz contrar, Guvernul este demis.

 

Sursa: realitatea.net