Potrivit unui proiect de lege aflat în discutia Parlamentului, Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator ar urma sa cunoasca anumite modificari. Acestea privesc atât definirea, cât si desfasurarea procedurii de mediere.
Dintre modificari mentionam:
1. Din definitia medierii a fost scoasa sintagma „facultativa”. Daca înainte, definitia era „Medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate”, acum cuvântul facultativa a fost scos.
2. De asemenea, prin redactarea noua a art. 6, organele judiciare si arbitrale devin „agenti” importanti ai activitatii de mediere. Daca înainte acestea „puteau îndruma” partile spre mediere, acum sintagma devine „le îndruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele”. Acest articol ar urma sa intre în vigoare în termen de 6 luni de la data publicarii modificarii legii în Monitorul Oficial.
3. Articolul 12 capata doua alineate noi, prin care fapta de a exercita profesia de mediator fara avea autorizarea prevazuta de lege este incriminata potrivit legislatiei penale.
„(4) Profesia de mediator se exercita numai de catre persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în conditiile prezentei legi.
(5) Exercitarea profesiei de mediator de catre persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în conditiile prezentei legi, constituie infractiune si se sanctioneaza potrivit Codului penal”.
4. De asemenea, legea mai aduce modificari în privinta componentei consiliului de mediere si în privinta procedurii de mediere.
Sursa: avocatnet.ro