Legea nr. 284/2008 privind aprobarea OUG nr. 52/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului
Ordonanta de urgenta reglementeaza, în principal, fuziunea transfrontaliera, aratând atât aspectele de ordin procedural, cât si pe cele de ordin material, substantial, pe care le implica acest proces complex. Astfel, persoanele juridice române, respectiv societatile pe actiuni, societatile în comandita pe actiuni, societatile cu raspundere limitata si societatile europene cu sediul social în România pot fuziona cu societati comerciale care au sediul social sau, dupa caz, administratia centrala ori sediul principal în alte state ale Uniunii Europene sau în state apartinând Spatiului Economic European, ori cu societati europene cu sediul social în alte state membre. Judecatorului-delegat i-au fost stabilite noi competente cu privire la fuziunea si divizarea societatilor comerciale.
Legea nr. 284/2008 de aprobare a ordonantei a fost promulgata pe data de 13.11.2008 si a fost publicata în MO 778/2008.