Câstigul salarial mediu net a crescut usor în septembrie cu 0,8% (11 lei), fata de august, la 1.359 lei, avansul comparativ cu aceeasi luna de anul trecut fiind de 4,9%, ca urmare a acordarii de premii ocazionale, drepturi în natura si ajutoare banesti din fondul de salarii, potrivit datelor INS.

În septembrie, câstigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.860 lei, cu 0,8% mai mare fata de luna precedenta.

În luna septembrie 2009, în cea mai mare parte a activitatilor economice nivelul câstigului salarial mediu net a fost în usoara crestere fata de august, ca urmare a acordarii de premii ocazionale (inclusiv prime de performanta, de vacanta), drepturi în natura si ajutoare banesti din fondul de salarii si realizarilor de productii mai mari.

Valorile cele mai mari ale câstigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat, în perioada analizata, în industria de extractie a petrolului brut si a gazelor naturale (3.600 lei), iar cele mai mici în industria de fabricare a articolelor de îmbracaminte (788 lei).

Potrivit INS, în ierarhia celor mai bine platite activitati, intermedierile financiare si transporturile aeriene au cedat primul loc industriei de extractie a petrolului brut si a gazelor naturale, unde s-a înregistrat un nivel brut mediu de 5.068 lei pe salariat.

Astfel, în septembrie, comparativ cu august, cele mai mari cresteri ale salariului mediu net s-au înregistrat în sectorul de extractie a petrolului brut si a gazelor naturale, cu 24,9%, si în cel al extractiei minereurilor metalifere, cu 10,5%.

Majorari între 5% si 8% au fost realizate în activitatile de fabricare a produselor textile,a produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, activitati de editare.

De asemenea, în sectorul serviciilor în tehnologia informatiei, activitatile de servicii informatice, fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, colectarea si epurarea apelor uzate, fabricarea substantelor si a produselor chimice s-au operat cresteri ale câstigului salarial între 3% si 5%.

La polul opus, s-au aflat activitatile de fabricare a produselor din tutun, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, activitati de servicii anexe extractiei, cu scaderi între 5% si 8%.

Reduceri între 3% si 5% au fost consemnate în extractia carbunelui superior si inferior, fabricarea bauturilor, tiparirea si reproducerea pe suporturi a înregistrarilor, cercetare-dezvoltare, alte activitati extractive, repararea, întretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor.

„Scaderile câstigului salarial mediu net în septembrie fata de luna precedenta au fost cauzate de restrângerea activitatii, precum si de acordarea de premii ocazionale în luna anterioara”, se arata în comunicatul INS.

Pentru activitatile din sectorul bugetar, unde s-au manifestat, în general, tendinte de scadere, câstigul salarial mediu brut în administratia publica a înregistrat în luna septembrie cel mai mic nivel comparativ cu restul lunilor anului, de 2.624 lei.

O situatie similara se constata si în ceea ce priveste învatamântul si sanatatea unde, cu o usoara crestere a nivelului salarial brut din septembrie fata de luna august, acesta este inferior tuturor celorlalte luni ale anului 2009, situându-se la 2.023 lei, respectiv 1.745 lei.

Indicele câstigului salarial real nu a înregistrat nicio modificare fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Fata de octombrie 1990, indicele câstigului salarial real a fost de 122,7%, cu 3,6 puncte procentuale mai mic fata de cel înregistrat în luna iulie 2009.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) anticipeaza o scadere a salariului real cu 1,9% în acest an, cu o revenire abia în 2011, si o crestere a numarului de someri, de la 403.400 în 2008, la 620.000 la finele lui 2009, se arata în prognoza de primavara a institutiei.

CNP estimeaza ca salariul mediu net va creste în 2009 si în 2010, la 1.328 lei si, respectiv, 1.375 lei, comparativ cu nivelul de 1.280 înregistrat la finele anului trecut.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro