Tara noastra este monitorizata de mai multi ani pe justitie, din cauza rezultatelor slabe înregistrate în combaterea marii coruptii. Elaborarea noului raport al Comisiei Europene privind progresele României în domeniul justitiei a intrat pe ultima suta de metri. Expertii Comisiei vor face, în aceasta saptamâna, ultima vizita de informare înaintea publicarii documentului.
Aceasta este o vizita mai putin tehnica, ce vizeaza progresele înregistrate în toate cele patru obiective pentru care România s-a angajat la momentul aderarii – a declarat purtatorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Mark Gray: Dupa aceasta vizita, Comisia va lua o decizie privind data la care raportul va fi dat publicitatii. Este evident ca elaborarea lui va cere timp, asa cum am mai spus si altadata. Nu avem un calendar precis, însa, cel mai probabil, acesta va aparea în vara.
Ministrul român al justitiei, Catalin Predoiu, a spus ca trebuie sa ne asteptam la un raport care va evidentia în egala masura atât aspectele pozitive, cât si pe cele negative în domeniul justitiei.
Catalin Predoiu: Strict sub aspectul agendei care tine de Ministerul Justitiei suntem în grafic. Sunt însa o serie de alte obiective care presupun ca toate institutiile sa functioneze ca o simfonie, daca vreti. Mai sunt si note false în aceasta simfonie. Cu siguranta ca raporul le va nota.
Sursa: Radio România Actualitati