Oficiul Român pentru Adoptii propune înfiintarea unor noi structuri care sa se ocupe mai eficient de procedurile de adoptie
Oficiul Român pentru Adoptii vrea sa propuna Guvernului înfiintarea unor birouri regionale care sa se ocupe mai eficient de procedurile de adoptie. Numarul mare de solicitari, dar si de copii adoptabili, obliga autoritatile sa ia masuri pentru înlesnirea acestui proces.
Ce ar face în plus aceste birouri? Pare o structura în plus într-un sistem si asa complicat.
La nivel regional lipsesc structurile care sa se ocupe de tot acest proces al adoptiilor si ne referim la consilierea parintilor, la întocmirea actelor necesare, la ajutarea familiilor sa îsi gaseasca un copil care sa poata fi adoptat, la rândul sau familia trebuie evaluata o anumita perioada de timp. În plus fata de aceste birouri se va înfiinta printr-o ordonanta de urgenta corpul de control care va verifica toate etapele pe care trebuie sa le traverseze familiile care urmeaza sa adopte copii. S-au semnalat nenumarate cazuri în care prin mici interventii familiile nici nu mai erau evaluate. De asemenea, daca se constata nereguli în modul în care actioneaza personalul de la nivelul institutiilor se vor aplica sanctiuni care urmeaza sa fie prevazute în legislatie asa cum declara secretarul de stat al oficiului român pentru adoptii, Bogdan Panait.
Bogdan Panait: Avem raspunsuri de la persoane care au putere de decizie de genul „ca eu nu o sa îi dau niciodata copilul”. Persoana respectiva are, i-a dat atestat, are toate drepturile, „Nu, n-o sa-i dau niciodata”. D-asta va spun, legea trebuie reglementata, trebuie un cod de control, trebuie un corp de control si trebuie un sanction unic. Chiar cred ca pot sa fie mici dumnezei în sistemul de asistenta. Cea mai buna masura pentru protectia copilului este reîntoarcerea în familia lui, când se poate. Si sustinem lucrul acesta. Dar ceea ce spunem noi este ca adoptia este o masura care poate sa rezolve problema multor copii în România. Va pot spune ca în sistemul rezidential în momentul de fata sunt 22.000 de copii, ca în asistenta maternala sunt circa 20.000 de copii. Desigur, marea lor majoritate au familii, dar foarte multi, dupa cum stiti, dintre ei, sunt practic parasiti în sistem.
Dupa un calcul: 40.000 si ceva de copii adoptabili…
Daca ne referim la ceea ce se întampla înainte de anul 2000, când se faceau circa 4.000 de adoptii pe an, ajungem la concluzia ca în ultima perioada s-a ajuns la un numar de 1.000 de adoptii pe an, desi numarul copiilor adoptabili si al familiilor care doresc sa adopte si care au atestat în acest sens este mai mare.
Un exemplu: În Sibiu, din cei 16 copii adoptabili si 23 de familii care doresc sa adopte, doar un singur copil a avut norocul sa ajunga într-o familie. Oficiul Român pentru Adoptii va propune, pentru a veni în sprijinul copiilor si al familiilor, sa micsoreze perioada în care se desfasoara procedurile de adoptie, în prezent fiind de un an si jumatate. De aceea exista si putine cazuri de copii adoptati care au vârsta sub un an.
Sursa: Radio România Actualitati