Începând cu data de 15 mai 2014, abonaţii Legalis care au optat pentru modulul de Drept Public pot accesa cea mai nouă ediţie a volumului II din titlul Drept Internaţional Public, autor Raluca Beşteliu-Miga.

Mai mult decât atât, lucrarea reprezintă un „mic ghid” pentru înţelegerea modului de constituire şi funcţionare a organizaţiilor internaţionale, ca entităţi distincte ale ordinii juridice internaţionale. Este prezentată, mai ales, Organizaţia Naţiunilor Unite în complexitatea sa. De asemenea, pentru a ilustra diversitatea celorlalte organizații internaționale interguvernamentale, care domină scena internațională contemporană, au fost selectate instituţiile specializate din sistemul Naţiunilor Unite și principalele trei Organizaţii Europene şi Euroatlantice.
Despre modulul Drept public
Statul este titular al suveranităţii şi personifică din punct de vedere juridic naţiunea. A fi practician în drept înseamnă, înainte de toate, a-i cunoaşte fundamentele – Constituţia şi legile care guvernează raporturile dintre stat şi cetăţean. Prin modulul Drept public, Legalis® răspunde acestei nevoi de cunoaştere şi vine în întâmpinarea practicienilor interesaţi cu cele mai noi informaţii în domeniu.
Redacţia Legalis®