Revista Curierul Judiciar nr. 11/2017 și Revista Curierul fiscal nr. 11/2017 sunt acum disponibile integral în legalis.

Articole recomandate în Revista Curierul Judiciar nr. 11/2017

Revista Curierul Judiciar nr. 11/2017

Sub titlul „Părintele vitreg” – un străin de iure (sau de facto)?, prof.dr. 

Emese Florian aduce în atenția cititorilor revistei Curierul Judiciar, tematica soțului/companionului părintelui în două ipostaze semnificativ deosebite: ca aspirant la “titlul” de părinte cu puteri depline (prin intermediul adopției); ca personaj “adițional” în contextul exercitării în comun a autorității părintești de către tatăl și mama copilului.

În opinia autorului, sunt situații în care prezența efectivă și afectivă a “părintelui vitreg” în viața de zi cu zi a copilului, participarea sa nemijlocită la creșterea, întreținerea, supravegherea copilului este, în mod regretabil, cu neputință de consolidat printr-o formulă juridică. Posibilitatea adopției copilului de către partenerul consensual al părintelui adoptiv poate fi înțeleasă ca începutul unei altfel de abordări, însă adopția este în continuare cu totul inaccesibilă partenerului consensual al părintelui firesc.

Tot în numărul 11 al Revistei Curierul Judiciar, vă recomandăm să citiți articolul „Și totuși, cât de retractabilă este renunțarea la judecată?”, semnat de avocat Radu Damaschin, în care autorul analizează o situație juridică ușor atipică, care a făcut obiectul dosarului nr. 2577/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal. Cu tot respectul cuvenit argumentelor completului de judecată, autorul este de părere că raționamentul acestuia permite o serie de circumstanțieri și nuanțări.

 

Articole recomandate în Revista Curierul fiscal nr. 11/2017

Revista Curierul fiscal nr. 11/2017

Bitcoin – cea mai populară monedă criptografică din lume – este subiectul unui articol interesant semnat de Alina Necșulescu (Manager Indirect Taxation Services) și Andrei Novac (Assistant Indirect Taxation Services) inclus în Revista Curierul fiscal nr. 11/2017. Autorii prezintă nu doar cadrul legal general aplicabil bitcoin, ci oferă și răspunsuri la chestiuni practice precum activităţi taxabile din punct de vedere al TVA prin „minarea” sau tranzacţionarea Bitcoin, din perspectiva companiilor din România.

Ramona Chițu (Moisa), Tax Manager și Alexandru Mănucu, Tax Deputy Manager (Țuca Zbârcea & Asociații Tax) propun în numărul curent al revistei Curierul fiscal articolul intitulat „Deductibilitatea cheltuielilor reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate: comparaţie 2018 vs. 2017”.

Analizăm în cele ce urmează modalitatea în care regimul fiscal aplicabil acestui tip de cheltuieli este reglementat în prezent, forma în care modificarea legislativă a fost legiferată, precum și impactul potențial la nivelul contribuabililor în general și la nivelul băncilor în particular, identificați drept principalii beneficiari ai cadrului legislativ curent”, susțin autorii.