În Monitorul Oficial nr. 806 din 12 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat nr. 1.259/2017 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului.

1. Obiectivul schemei de minimis

1.1. Programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare Program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), prin Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM (DAPIMM) şi agenţiile pentru IMM, atragere de investiţii şi promovarea exportului (AIMMAIPE), în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, cu modificările şi completările ulterioare.

Prezenta schemă nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1.407/2013 privind aplicarea art. 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 352/1 din 24 decembrie 2013.

Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Obiective specifice

1.2. Programul urmăreşte, prin organizarea unui târg naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2017, susţinerea micilor meşteşugari în promovarea produselor proprii şi conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone prin:

a) câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;

b) stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;

c) creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;

d) îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;

e) dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;

f) promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă.

1.3. În cadrul Programului, înţelesurile unor termeni sunt următoarele:

(1) produsele şi serviciile meşteşugăreşti, de mică industrie şi artizanale – sunt produsele şi serviciile executate de meşteşugari şi artizani în serie mică sau unicat, fie complet manual, fie cu ajutorul uneltelor manuale sau chiar mecanice, atât timp cât contribuţia manuală a meşteşugarului sau artizanului rămâne o componentă substanţială a produsului finit, fiind caracterizate prin faptul că:

– sunt produse fără restricţii privind cantitatea şi folosind materiale brute, neprelucrate, apelând în general la resursele naturale;

– natura specială a produselor meşteşugăreşti şi artizanale derivă din trăsăturile lor distinctive, care pot fi: artistice, creative, culturale, decorative, tradiţionale, simbolice şi semnificative din punct de vedere comunitar şi religios;

– cuprind o arie largă de obiecte şi activităţi, care valorifică tehnicile, materiile prime, formele şi ornamentele tradiţionale, precum şi ale creaţiei populare din diferite genuri;

– sunt produse şi servicii cu valoare artistică, dar şi utilitară, care păstrează specificul execuţiei manuale şi tradiţionale;

(2) produsele de artă populară – sunt produsele realizate de creatorii şi meşterii populari, care păstrează caracterul autentic şi specificul etnic şi/sau cultural al unei anumite zone;

(3) întreprindere unică – include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.

Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, relaţiile prevăzute la lit. a)-d) sunt considerate întreprinderi unice;

(4) ajutor de minimis – reprezintă ajutoarele acordate unei întreprinderi unice care desfăşoară o activitate economică şi care nu depăşesc valoarea de 200.000 euro într-o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor ce activează în sectorul transportului rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

1.4. Programul este parte integrantă a Săptămânii europene a IMM-urilor 2017, care va avea loc în cursul lunii noiembrie. Săptămâna europeană a IMM-urilor 2017 este o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa şi de informare a antreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel european, naţional şi local. Acest eveniment pune la dispoziţia IMM-urilor o gamă largă de informaţii, sfaturi, ajutor şi idei în scopul dezvoltării activităţilor acestora. Săptămâna europeană a IMM-urilor 2017 încurajează şi ajută IMM-urile să îşi atingă potenţialul maxim.

2. Descrierea Programului

2.1. Programul constă în organizarea Târgului naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2017 pe durata a 3 zile.

2.2. Perioada de desfăşurare a târgului, precum şi locaţia vor fi afişate pe site-ul instituţiei cu cel puţin 5 zile înainte de desfăşurarea evenimentului.

2.3. În cadrul târgului naţional beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii (meşteşugăreşti şi/sau de artizanat) şi vor putea desfăşura activităţi economice în condiţiile legislaţiei în vigoare. De asemenea, beneficiarii prezenţi la târg vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesaţi sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru artizanii şi meşteşugarii vor explica şi demonstra practic cum se pregătesc şi se obţin produsele lor: covoare ţesute manual, covoare înnodate, confecţionarea iilor, tapiserii, ştergare; împletituri – sfoară, nuiele, fibre vegetale; ateliere de olărit, ţesut, broderie, dantelărie, ceramică tradiţională şi decorativă, iconografie, confecţionarea de păpuşi folclorice, încondeierea ouălor, confecţionarea măştilor, prepararea culorilor vegetale şi vopsirea materialelor tradiţional, confecţionarea articolelor din piele, din fier, articolelor din sticlă, articolelor din lemn; atelier de restaurare; atelier de prelucrarea lemnului şi mic mobilier artizanal, creaţie bijuterii etc. Atelierele de lucru menţionate şi altele din acest domeniu trebuie să respecte tradiţia populară atât în ceea ce priveşte modul de prelucrare a materialelor folosite, cât şi în produsul final.

2.4. (1) Acţiunile desfăşurate în cadrul Programului sunt:

• organizarea unui târg naţional al meşteşugarilor şi artizanilor sub forma unei expoziţii cu vânzare;

• organizarea de seminare, mese rotunde, ateliere de lucru şi prezentări în scopul promovării produselor şi serviciilor realizate de către artizani şi meşteşugari, câştigării de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii, creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi al îmbunătăţirii competenţelor antreprenoriale, obţinerii vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia, promovării serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii simple şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă, în special utilizându-se tehnologii tradiţionale;

• diseminarea de materiale informative.

(2) Târgul naţional pentru artizanat şi meşteşuguri 2017 va fi organizat de Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) Ploieşti, cu sprijinul Unităţii de Implementare a Proiectului, ale cărei componenţă şi atribuţii vor fi stabilite şi aprobate prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat. Acţiunile legate de organizarea şi desfăşurarea Programului se realizează de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului Ploieşti, direct şi/sau pe bază de contracte/acorduri de parteneriat încheiate cu persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, selectaţi printr-o procedură competitivă, deschisă, transparentă, necondiţionată, nediscriminatorie şi suficient promovată, în condiţiile legii.

(3) În vederea desfăşurării evenimentului, Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului Ploieşti, în calitate de organizator, va coopera cu instituţiile publice şi/sau organizaţiile reprezentative ale întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel naţional şi european.

2.5. Din bugetul alocat desfăşurării activităţilor specifice Programului se pot suporta următoarele: publicitate tv şi radio, editare de broşuri, editare de materiale de promovare şi prezentare, editare/multiplicare de materiale pentru conferinţe, seminare, mese rotunde, workshopuri şi prezentări, închiriere spaţii, utilităţi, amenajare standuri şi spaţii de conferinţe, achiziţie sau închiriere mijloace fixe şi/sau obiecte de inventar necesare desfăşurării evenimentului, transmitere de invitaţii, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, cheltuieli aferente deplasării şi cazării IMM, precum şi alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor din cadrul evenimentului.

3. Bugetul schemei de minimis

Schema este valabilă de la data publicării prezentei proceduri în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2020, iar plăţile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021.

Bugetul total estimativ alocat schemei de minimis pentru perioada de implementare a acesteia este de 3.560.000 lei.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările și completările ulterioare, este de 890.000 lei.

Bugetul estimativ al schemei de minimis pentru anii 2018, 2019 şi 2020 este de 890.000 lei/anual.

Prin implementarea Programului în perioada 2017-2020 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maximum 450 de beneficiari, din care 150 de beneficiari în anul 2017.

4. Tipurile de ajutor financiar de minimis

4.1. Se asigură participarea gratuită la târg pentru aplicanţii selectaţi în urma înscrierii în Program.

4.2. Vor fi suportate cheltuielile de transport pentru beneficiari şi pentru produsele acestora (după caz), precum şi cheltuielile de cazare a beneficiarilor pe perioada desfăşurării evenimentului.

Se acordă finanţare pentru transportul produselor, în cazul în care acestea necesită un transport separat şi nu pot fi transportate în acelaşi mijloc de transport cu beneficiarul. Suma maximă acordată unui beneficiar pentru transport, cumulat, nu va depăşi 2.000 lei pentru târg. În limita acestor sume beneficiarul îşi poate deconta transportul. În cazul în care suma totală cheltuită depăşeşte 2.000 lei, diferenţa va fi suportată de către beneficiar. În cazul în care beneficiarul se deplasează cu autoturismul personal va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi. Cheltuielile privind transportul vor fi decontate în baza documentelor justificative pe care beneficiarul trebuie să le depună în maximum 10 zile lucrătoare de la închiderea târgului, personal sau prin curier, la AIMMAIPE de care aparţine. În cadrul prezentului program, TVA este cheltuială neeligibilă.

Vor fi asigurate cheltuielile aferente cazării pentru beneficiar, în cuantum de maximum 1.600 lei/beneficiar pentru patru nopţi de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.

4.3. Beneficiarii de ajutor de minimis în cadrul Programului

Pot beneficia de prevederile Programului operatorii economici: întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr. 361 din 6 mai 2003, societăţile cooperative, inclusiv societăţile cooperative meşteşugăreşti mixte, persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice în mod independent, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, precum şi asociaţiile profesionale sau fundaţiile, după caz, care se încadrează la data solicitării în una dintre următoarele categorii:

a) sunt organizate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, sau în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi îndeplinesc condiţiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

b) sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale (înregistrate în registrul comerţului şi autorizate conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, care desfăşoară activităţi în domeniul meşteşugurilor, în special al celor tradiţionale şi în domeniul artei populare şi artizanatului;

c) sunt constituite ca asociaţii profesionale sau fundaţii şi au ca scop promovarea meşteşugurilor şi a meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual, a produselor şi serviciilor cu specific tradiţional, inclusiv din domeniul artei populare şi artizanatului.

5. Criterii de eligibilitate

Pot beneficia de prevederile Programului persoanele fizice autorizate şi operatorii economici care îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii:

Operatorii economici care:

a) au capital social integral privat;

b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lel a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate;

c) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 în anul fiscal anterior;

d) au ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor care păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau au ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi a serviciilor cu specific tradiţional;

e) sunt înregistraţi şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

f) au completat formularul de înscriere (anexa nr. 1) în cadrul Programului, iar în urma evaluării au fost selectaţi să participe la eveniment;

g) nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, şi 100.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.

În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte plafoanele de minimis menţionate mai sus, întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.

În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate.

În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.

Ajutorul de minimis acordat prin prezenta măsură poate fi cumulat cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/20121, în limita plafonului stabilit în regulamentul respectiv.

Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro (100.000 euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost), echivalent în lei.

Pentru fuziunile şi/sau achiziţiile ce modifică statutul controlului, în cazul depăşirii plafoanelor valorice prevăzute de art. 12 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acestea vor fi notificate Consiliului Concurenţei, punerea în aplicare a tranzacţiei de natura concentrării economice fiind posibilă doar după obţinerea unei decizii de autorizare din partea autorităţii de concurenţă.

Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.