În Monitorul Oficial nr. 1001 din 13 decembrie a.c. a fost publicat Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2016 privind regimul și principiile aferente remunerării personalului Autorității de Supraveghere Financiară.
ÎN EXTRAS
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
SECȚIUNEA 1
Obiectul de reglementare
Art. 1.
Reperele esențiale ale misiunii Autorității de Supraveghere Financiară constau în asigurarea integrității, transparenței și a funcționării corecte a piețelor financiare nebancare, precum și în protejarea intereselor și drepturilor consumatorilor produselor și serviciilor financiare specifice acestor piețe.
Art. 2.
Sistemul de remunerare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este conceput să contribuie la realizarea misiunii A.S.F, prin atragerea și fidelizarea în autoritate a resurselor umane cu un nivel înalt de profesionalism, performanță și integritate, care să asigure atingerea obiectivelor A.S.F, și evitarea oricărui conflict de interese.
Art. 3.
Sistemul de remunerare este armonizat cu nivelul practicat pe piața financiară din România, fiind creat să corespundă cerințelor de competitivitate la nivelul acestei piețe, precum și misiunii, strategiei și obiectivelor A.S.F.
Art. 4.
Prezentul regulament stabilește regimul și principiile privind remunerarea personalului A.S.F., precum și condițiile aplicabile în cazul delegărilor, detașărilor și misiunilor cu caracter temporar.
SECȚIUNEA a 2-a
Domeniul de aplicare
Art. 5.
Prezentul regulament se aplică personalului A.S.F, în exercitarea mandatului și/sau atribuțiilor de serviciu.
Art. 6.
Prezentul regulament se aplică și persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul A.S.F, ca detașate sau delegate, pe perioada detașării sau delegării.
CAPITOLUL II
Definiții
Art. 7.
În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) CIM — contract individual de muncă;
b) CCM — contractul colectiv de muncă;
c) salariat — persoană fizică încadrată cu CIM în temeiul căruia se obligă să presteze muncă pentru A.S.F. în schimbul unui salariu;
d) personal A.S.F. — membrii Consiliului A.S.F, și salariații A.S.F.;
e) structură organizatorică — serviciu/direcție/sector din cadrul A.S.F.;
f) șef direct — șeful nemijlocit;
g) șef ierarhic — șef corespunzător nivelurilor ierarhice superioare șefului direct;
h) conducere executivă a A.S.F. — președinte/prim-vicepreședinte/vicepreședinții coordonatori ai sectorului instrumente și investiții financiare, sectorului asigurări și reasigurări și sectorului sistem pensii private. Membrii executivi ai Consiliului A.S.F, formează Comitetul executiv;
i) Consiliul A.S.F. — conducerea A.S.F, formată din președinte, prim-vicepreședinte, vicepreședinții coordonatori pentru sectorul instrumente și investiții financiare, pentru sectorul asigurări și reasigurări și pentru sectorul sistem pensii private și din membrii neexecutivi;
j) salariu/indemnizație lunară — contraprestația muncii depuse de personalul A.S.F. în baza CIM sau a hotărârilor Parlamentului României privind numirea membrilor Consiliului A.S.F.;
k) minim — nivelul salarial minim corespunzător postului;
l) midpoint — nivelul salarial mediu corespunzător postului;
m) maxim — nivelul salarial maxim corespunzător postului;
n) grilă de salarizare — ansamblul de elemente prin care se stabilește, sub forma unor intervale numite benzi, marjele de variație a salariului corespunzător funcțiilor de conducere, respectiv de execuție;
o) bandă de salarizare — subdiviziune a grilei de salarizare care delimitează intervalul de variație a salariului pentru o anumită categorie de posturi sau de funcții;
p) matricea posturilor — totalitatea categoriilor de posturi (de conducere, respectiv de execuție) grupate ca urmare a procesului de evaluare a posturilor și a ierarhizării lor.
CAPITOLUL III
Sistemul de salarizare
SECȚIUNEA 1
Principii generale
Art. 8.
Sistemul propriu de salarizare din cadrul A.S.F., conceput conform prevederilor legale privind organizarea și funcționarea A.S.F., ia în considerare nivelul remunerației corespunzătoare pozițiilor și funcțiilor din piața financiară, pe baza studiilor salariale realizate de o firmă de specialitate.
Art. 9.
Sistemul de salarizare din cadrul A.S.F, are în vedere respectarea următoarelor principii:
a) principiul unității — crearea unui sistem unitar de salarizare, aplicabil întregului personal;
b) principiul diferențierii salariului — în funcție de atribuțiile și responsabilitățile postului;
c) principiul stimulării performanței — diferențierea remunerației în funcție de performanța profesională individuală care, în A.S.F., se evaluează în baza reglementărilor interne privind evaluarea performanței profesionale, prevăzute în Regulamentul intern al A.S.F.;
d) principiul negocierii salariului;
e) principiul sustenabilității financiare;
f) principiul confidențialității salariului — salariul este confidențial, aspect stipulat în CCM și CIM, atât A.S.F., cât și salariatul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității;
g) principiul echității salariale.
SECȚIUNEA a 2-a
Obiective
Art. 10.
Sistemul de salarizare a personalului A.S.F, are ca obiective asigurarea echității interne și externe în raport cu dinamica piețelor reglementate și supravegheate de A.S.F.
Art. 11.
Asigurarea echității interne, atât în interiorul fiecărei structuri organizatorice, cât și transversal, între structuri, se realizează prin stabilirea acelorași benzi salariale pentru salariații ce ocupă posturi care aparțin aceleiași categorii.
Art. 12.
Echitatea externă, în raport cu dinamica pieței muncii din domeniul financiar, se asigură prin considerarea datelor oferite de studiile salariale realizate de o firmă de specialitate.
SECȚIUNEA a 3-a
Elaborarea și revizuirea sistemului de salarizare
Art. 13.
Elaborarea sistemului de salarizare al A.S.F, respectă principiile generale prevăzute la art. 9.
Art. 14.
Caracterul unitar al sistemului de salarizare se asigură prin evaluarea unitară a tuturor posturilor de către o firmă de specialitate.
Art. 15.
(1) Evaluarea posturilor stă la baza stabilirii nivelurilor salariale aferente posturilor și se realizează pe baza unui set de criterii comune:
a) educație și pregătire;
b) cunoștințe de specialitate (economico-financiare, juridice, piețe reglementate și supravegheate de A.S.F, etc.);
c) experiență/vechime;
d) coordonare și conducere (activități, procese, proiecte, echipe etc.);
e) relații interumane (comunicare, negociere);
f) capacitate de rezolvare a problemelor;
g) capacitatea de structurare și inovare;
h) luarea deciziilor (magnitudine și impact).
(2) Ca urmare a evaluării posturilor se stabilește ierarhia acestora în cadrul A.S.F.
Art. 16.
Pe baza ierarhiei posturilor în cadrul A.S.F., acestea sunt grupate pe categorii de posturi, rezultând matricele posturilor (de execuție, respectiv de conducere). Fiecărei categorii de posturi i se asociază o bandă de salarizare definită prin salariul minim, midpoint și maxim în concordanță cu datele furnizate de studiile salariale.
Art. 17.
Un nivel mai înalt de importanță a posturilor în cadrul autorității implică un nivel mai ridicat de salarizare.
Art. 18.
Variația salarială în interiorul benzii de salarizare are ca scop diferențierea salariilor în funcție de performanța individuală.
Art. 19.
(1) Salariul de bază nu poate fi inferior salariului minim corespunzător postului deținut.
(2) Evoluția salariului între limita minimă și maximă corespunzătoare unui post este condiționată de performanța individuală.
Art. 20.
Modificările salariale se efectuează în funcție de performanța individuală, potrivit unei proceduri interne supuse consultării Sindicatului A.S.F, și aprobate de conducerea A.S.F.
Art. 21.
Revizuirea sistemului de salarizare se poate efectua la un interval de 3 ani, după finalizarea procesului de reevaluare realizat de o firmă de specialitate în raport cu benchmarkul pieței, la propunerea membrilor executivi ai Consiliului A.S.F., respectiv președinte/prim-vicepreședinte/ vicepreședinți de sector, după caz.