În Monitorul Oficial nr. 74 din 2 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 442/2016 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind cuantumul tranzacţiilor, termenele pentru întocmire, conţinutul şi condiţiile de solicitare a dosarului preţurilor de transfer şi procedura de ajustare/estimare a preţurilor de transfer.


Nou în Legalis – Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia. Ediția 5. Accesează volumul!


În extras

Art. 1

În vederea documentării respectării principiului valorii de piaţă a preţurilor de transfer practicate în cadrul tranzacţiilor desfăşurate cu persoane afiliate, contribuabilii/plătitorii au obligaţia de a întocmi dosarul preţurilor de transfer, în condiţiile stabilite prin prezentul ordin.

Art. 2

(1) Contribuabilii/Plătitorii din categoria marilor contribuabili, stabiliţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul alineat, au obligaţia întocmirii anuale a dosarului preţurilor de transfer. Termenul de întocmire a dosarului preţurilor de transfer este termenul legal stabilit pentru depunerea declaraţiilor anuale privind impozitul pe profit, pentru fiecare an fiscal.

Nivelul valoric al pragului de semnificaţie pentru contribuabilii/plătitorii anterior menţionaţi, în funcţie de tipul tranzacţiei desfăşurate, este:

– 200.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;

– 250.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii primite/prestate, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;

– 350.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal.

(2) Contribuabilii/Plătitorii care se încadrează la prevederile alin. (1) au obligaţia, în baza art. 108 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, să prezinte la solicitarea organului de inspecţie fiscală, pe perioada derulării unei inspecţii fiscale, dosarul preţurilor de transfer, întocmit potrivit prevederilor prezentului ordin. Modelul şi conţinutul solicitării sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Dosarul preţurilor de transfer întocmit potrivit alin. (1) poate fi solicitat de organul fiscal şi în afara unei acţiuni de inspecţie fiscală, în baza art. 58 şi 64 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Modelul şi conţinutul solicitării sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(4) Contribuabilii/Plătitorii din categoria marilor contribuabili, care nu se încadrează în criteriile stabilite conform prevederilor alin. (1), precum şi contribuabilii/plătitorii din categoriile contribuabililor mici şi mijlocii, care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul alineat, au obligaţia întocmirii şi prezentării dosarului preţurilor de transfer numai la solicitarea organului fiscal, în cadrul unei acţiuni de inspecţie fiscală. Modelul şi conţinutul solicitării sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Nivelul valoric al pragului de semnificaţie pentru contribuabilii/plătitorii din categoria marilor contribuabili, care nu se încadrează în criteriile stabilite conform prevederilor alin. (1), precum şi pentru contribuabilii/plătitorii din categoriile contribuabililor mici şi mijlocii, în funcţie de tipul tranzacţiei desfăşurate, este:

– 50.000 euro, în cazul dobânzilor încasate/plătite pentru serviciile financiare, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;

– 50.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind prestările de servicii primite/prestate, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal;

– 100.000 euro, în cazul tranzacţiilor privind achiziţii/vânzări de bunuri corporale sau necorporale, calculată la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a anului fiscal.

(5) Contribuabilii/Plătitorii care se încadrează la prevederile alin. (4) şi care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusiv TVA, sub oricare din pragurile de semnificaţie stabilite la alin. (4) vor documenta respectarea principiului valorii de piaţă, în cadrul unei inspecţii fiscale, conform regulilor generale prevăzute de reglementările financiar-contabile şi fiscale în vigoare.

Art. 3

Dosarul preţurilor de transfer întocmit conform prevederilor art. 2 are conţinutul prevăzut în anexa nr. 3.

Art. 4

(1) Termenul pentru punerea la dispoziţie a dosarului preţurilor de transfer întocmit conform prevederilor art. 2 alin. (1), solicitat potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) şi (3), va fi de maximum 10 zile calendaristice de la data solicitării, dar nu mai devreme de 10 zile de la expirarea termenului stabilit pentru întocmire.

(2) Pentru contribuabilii/plătitorii care au obligaţia întocmirii dosarului preţurilor de transfer conform prevederilor art. 2 alin. (4), organul de inspecţie fiscală va stabili termenul pentru prezentarea de către contribuabili/plătitori a acestuia prin formularul de solicitare. Termenul pentru prezentarea dosarului preţurilor de transfer, solicitat potrivit prevederilor art. 2 alin. (4), va fi cuprins între 30 şi 60 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, la solicitarea scrisă a contribuabililor/plătitorilor, cu o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice. În aceste condiţii, dacă se impune, inspecţia fiscală poate fi suspendată până la expirarea termenului de punere la dispoziţie a dosarului preţurilor de transfer, în temeiul prevederilor art. 127 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5

(1) La cererea scrisă a organului de inspecţie fiscală, în vederea completării dosarului preţurilor de transfer, contribuabilul/plătitorul va furniza şi alte informaţii suplimentare, relevante pentru documentarea respectării principiului valorii de piaţă.

(2) În cazul în care contribuabilul/plătitorul completează dosarul cu elemente suplimentare, la solicitarea organului fiscal competent, acestea vor fi însoţite de trimiteri la documentaţia iniţială, după caz.

(3) Dosarul preţurilor de transfer, respectiv completările ulterioare solicitate, după caz, vor fi puse la dispoziţia organului fiscal solicitant, la sediul acestuia sau la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale, în termenul stabilit de acesta.

(4) Filele vor fi îndosariate, numerotate şi însoţite de opis. În cazul în care există documente în limba străină, acestea vor fi însoţite de traduceri în limba română, în condiţiile legii.

(5) Anexele la dosarul preţurilor de transfer care sunt disponibile şi în format electronic vor fi înaintate organului fiscal competent într-un format editabil.

Art. 6

Dosarul preţurilor de transfer nu va fi solicitat şi nu se întocmeşte, după caz, de către contribuabilul/plătitorul beneficiar al unui acord de preţ în avans, pentru tranzacţiile şi perioadele care sunt acoperite de acordul de preţ în avans emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau pentru tranzacţiile pentru care a fost emisă o decizie de ajustare/estimare a venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate în conformitate cu prevederile art. 283 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7

(1) În cazul efectuării de către contribuabil/plătitor de tranzacţii cu persoane afiliate fără respectarea principiului valorii de piaţă, conform prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală vor ajusta cuantumul preţurilor de transfer practicate. Ajustarea se va realiza pentru acele tranzacţii derulate cu persoane afiliate pentru care contribuabilul/plătitorul nu a documentat faptul că preţurile de transfer stabilite au respectat principiul valorii de piaţă.

(2) Neprezentarea, în timpul inspecţiei fiscale, conform prevederilor art. 2 alin. (2) şi (4), a dosarului preţurilor de transfer, în termenele stabilite, conferă organelor de inspecţie fiscală dreptul de a considera că tranzacţiile efectuate cu persoane afiliate sunt efectuate fără documentarea cuantumului preţurilor de transfer practicate.

(3) Prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer, solicitat conform prevederilor art. 2 alin. (2) şi (4), reprezintă lipsa datelor necesare organului de inspecţie fiscală, pentru a stabili dacă preţurile de transfer practicate respectă principiul valorii de piaţă.

(4) În situaţia neprezentării/prezentării incomplete a dosarului preţurilor de transfer, solicitat conform prevederilor art. 2 alin. (2) şi (4), organele de inspecţie fiscală vor proceda la estimarea cuantumului preţurilor de transfer. Estimarea se va realiza numai pentru tranzacţiile derulate cu persoane afiliate pentru care contribuabilul/plătitorul nu a prezentat dosarul preţurilor de transfer sau pentru care dosarul preţurilor de transfer a fost prezentat incomplet, nefiind astfel documentat faptul prin care cuantumul preţurilor de transfer stabilite respectă principiul valorii de piaţă. Ca urmare a operaţiunii de estimare se ajustează suma venitului sau a cheltuielii, după caz, aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părţile afiliate, pe baza nivelului tendinţei centrale a pieţei.

Art. 8

Tranzacţiile între persoanele afiliate sunt considerate a fi realizate conform principiului valorii de piaţă dacă indicatorul financiar al tranzacţiei/valoarea tranzacţiei (marjă/rezultat/preţ) se încadrează în intervalul de comparare. Pentru stabilirea intervalului de comparare se vor respecta următoarele prevederi:

  1. analiza de comparabilitate va avea în vedere criteriile teritoriale în următoarea ordine: naţional, Uniunea Europeană, paneuropean, internaţional;
  2. disponibilitatea rezonabilă a datelor la momentul stabilirii preţurilor de transfer sau la momentul documentării acestora, pentru care contribuabilul/plătitorul verificat prezintă documentele justificative pentru datele utilizate la momentul stabilirii preţurilor de transfer;
  3. marja de comparare reprezintă intervalul de valori ale preţului sau marjei/rezultatului aferent tranzacţiilor comparabile derulate între societăţi comparabile independente;
  4. pentru determinarea valorilor extreme, marja de comparare va fi împărţită în 4 segmente. Segmentele de maxim şi de minim reprezintă rezultatele extreme. Intervalul de comparare reprezintă intervalul de valori ale preţului sau marjei/rezultatului aferent tranzacţiilor comparabile derulate între societăţi comparabile independente, după eliminarea din marja de comparare a rezultatelor extreme;
  5. la stabilirea şi calculul estimării/ajustării nu se vor utiliza rezultatele extreme din cadrul marjei de comparare;
  6. dacă valoarea mediană nu poate fi identificată (valoarea mediană reprezintă acea valoare care se regăseşte la mijlocul intervalului de comparare), va fi realizată media aritmetică a celor două valori de mijloc ale intervalului de comparare.