În Monitorul Oficial nr. 952 din 22 decembrie a.c. a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3647/2015 privind modificarea unor ordine ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în domeniul organizării activității de administrare a contribuabililor mari și mijlocii.


Nou în Legalis – Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția 2. Accesează volumul!


În extras

Art. I.

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.581/2013 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatele (1), (2) și (7) vor avea următorul cuprins:

„Art. 4

(1) Contribuabilii mari aflați în procedura insolvenței în conformitate cu prevederile legale privind procedura insolvenței, cu excepția celor prevăzuți la lit. B din anexă, vor fi scoși din administrarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili începând cu data de 1 februarie a anului următor celui în care sentința prin care a fost deschisă procedura insolvenței a rămas definitivă și vor fi predați spre administrare, pe bază de protocol de predare-primire, organelor fiscale teritoriale care au competență în administrarea acestora.

(2) În situația în care, de la data actualizării listelor și până la data de 1 februarie a anului următor, sentința prin care a fost deschisă procedura insolvenței a rămas definitivă pentru unii dintre contribuabilii care urmează a fi preluați în administrare de Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, cu excepția celor prevăzuți la lit. B din anexă, aceștia vor rămâne în administrarea fostului organ fiscal teritorial.

…………………………………………..

(7) Vor fi scoși din administrarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili următorii contribuabili:

a) contribuabilii mari care nu mai îndeplinesc criteriile de selecție prevăzute la lit. A din anexă, începând cu data de 1 februarie a anului următor;

b) contribuabilii nou-înființați care nu realizează investiții la nivelul prevăzut la lit. C din anexă vor fi scoși din administrarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili după 2 ani consecutivi în care nu îndeplinesc aceste criterii de selecție, începând cu data de 1 februarie a anului următor.

Direcția generală de administrare a marilor contribuabili va notifica respectivii contribuabili, prevederile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător.”

2. Articolele 6 și 7 se abrogă.

Art. II.

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.582/2013 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 26 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4

(1) Contribuabilii mijlocii aflați în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și contribuabilii declarați inactivi potrivit dispozițiilor art. 781 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vor fi scoși din administrarea administrațiilor județene ale finanțelor publice sau a Administrației fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcției regionale a finanțelor publice București, după caz, începând cu data de 1 februarie a anului următor celui în care au devenit inactivi sau au intrat în inactivitate temporară, și vor fi predați spre administrare, pe bază de protocol de predare-primire, organelor fiscale teritoriale care au competență în administrarea acestora.

(2) În situația în care, de la data actualizării listelor și până la data de 1 februarie a anului următor, unii dintre contribuabilii care urmează a fi preluați în administrare de administrațiile județene ale finanțelor publice sau Direcția generală regională a finanțelor publice București, prin Administrația fiscală pentru contribuabilii mijlocii, au fost declarați inactivi potrivit dispozițiilor art. 781 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau au intrat în inactivitate temporară înscrisă în registrul comerțului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceștia vor rămâne în administrarea fostului organ fiscal teritorial.”

2. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 5

(1) Contribuabilii mijlocii care nu mai îndeplinesc criteriile de selecție prevăzute la art. 1 vor fi scoși din administrarea administrațiilor județene ale finanțelor publice sau a Administrației fiscale pentru contribuabilii mijlocii din cadrul Direcției generale regionale a finanțelor publice București, după caz, începând cu data de 1 februarie a anului următor.”

3. La articolul 5, alineatele (2)-(5) se abrogă.

4. Articolul 6 se abrogă.